vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2015

    de Special Arad | 31 decembrie 2015, 2:07 PM | Pamflet | Special

    10

    La fel ca în 2014, de când s-a lansat pe piața media, Special Arad înțelege ca și la acest sfârșit de an să-i omagieze pe „cei mai proști  din curtea școlii”. Ar fi nedrept, împotriva principiilor noastre ar fi să nu dăm „Cezarilor” tîmpeniilor, corupției, aroganței și ai umorului involuntar ce-i al lor… că doar ei ne-au făcut traficul, ei ne-au făcut să ne câștigăm credibilitatea în ochii cititorilor… arătându-i pe EI cu degetul am ajuns noi campioni… deci EI sunt campionii dumneavoastră și, implicit, ai noștri.
    Ni-i asumăm în aceeași măsură în care vi-i asumați dumneavoastră. EXACT în aceeași măsură – deci să-i premiem cu „Dimplome”!

    Notă: Dimplomele astea strict onorifice și netransmisibile, necuantificabile decât în zâmbete, hohote de râs și semne de întrebare sunt, așa cum se subînțelege ușor, niște diplome la mișto – dar să știți că intenția din spatele lor e una nobilă! 😛 „m”-ul ăla buclucaș – dar care se potrivește ca o mănușă ideii noastre – este rezultatul unei greșeli de tastare pe care în anul de grație 2013, lucrând la ALTE Diplome, colegul nostru, Tomck@t, a comis-o și a făcut-o de-a dreptul virală… un inside joke care, avem noi o presimțire, va intra în istoria de-acum a Special Arad, dacă nu chiar a întregii prese libere!

    Ei sunt, deci, viralii anului „pe felia lor”… Admirați-i în toată splendoarea… fiecare în propriul său pamflet: 

    ȘTIRI ARAD: Dimploma „Cel mai adaptat la situație animal politic de la noi din județ” – secțiunea „Știri Arad”: Adrian Țolea… venit, fulminant, de la „Inutile”!

    THUMB DIMPLOMA TOLEA

    SPORT: Dimplomă lui Vasile Bociort pentru rezultatele extraordinare obținute la stilurile de smuls funcții și aruncat oamenii afară

    thumb dimploma bociort

    INVESTIGAȚII: Dimploma de cel mai investigat dinozaur comunistoid local al anului – Florian Torcoș cel Central!

    thumb dimploma torcos

    OPINII: Dimploma pentru ospitalitate extremă este oferită lui Vasile Sărăndan, care ne-a primit într-un minunat cimitir!

    thumb dimploma zarandan

    NAȚIONAL: Jenantului, pardon, jeneralului Oprea, pentru blitz-degradarea Avramilor, Cătănici și Crăciun, în numele siguranței naționale

    thumb dimploma oprea

    INTERNAȚIONAL: Dimploma pentru „reconversia instituțională a rahatului” se oferă celor trei „patrioți” locali: Moșneag, Bălăcel și Vasii Vasile…

    thumb dimploma mosneag

    CULTURĂ: Dimploma lui Andrei „Șuhaida” Ando – pentru insultătorul scor de 0 – 2021 contra „Capitalei Europene a Culturii”

    thumb dimploma ando

    EDUCAȚIE: Dimploma pentru cea mai incompatibilă relație dintre om și exprimarea propriei sensibilități – cui altcuiva decât Geaninei Pistru?!

    thumb dimploma geani

    STRADA: Dimploma „dă-o, bă, în pista mă-sii de treabă!” – primarului Aradului, Gheorghe Falcă: cea mai nefericită întâlnire dintre administrație, incompetență, corupție și prostie!

    thumb falca pista ma-sii

    ADMINISTRAȚIE: Dimploma pentru „final de mandat” merge cu MANDAT la Erika „Muammar al-Gaddafi” Stark

    thumb dimploma stark

    PAMFLEȚI: Dimplomă de cea mai praf campanie pe criterii estetice – nouă înșine, pentru că am înlocuit-o pe Ana Maria Dragoș cu Doru Sinaci!

    thumb dimploma anamaria dragos sinaci

    CULISE: Dimploma de cea mai obscur-pitită prezență din infracționalitatea fiscală a omului către om – domnului soț-de-parlamentar Cătălin Boghicevici

    thumb dimploma catalin boghicevici

    INUTILE: Dimploma „Na-ţi-o ție, dă-mi-o mie, inutilule!”…. merge de la Glad Varga la Neluțu Cristina și rămâne la ultimul

    thumb dimploma nelu cristina

    CONTRIBUTORS: Dimploma „In Boca We Trust!”

    thumb dimploma arsenie boca

    INTERVIURI: Dimploma pentru cele mai multe asemănări cu „Popa Șapcă” merge cu brio la Prea Înaltul Papă Ioțcu

    thumb dimploma popa sapca iotcu

    MONDEN: Dimploma „politruc fără carnet” i se acordă lui Florin Tripa, cu trei voturi din 100

    thumb dimploma tripa

    URMĂRIȚI: Dimplomă pentru… haulăeu, 200 de mii de rumâni mă caută! Țeapăăă…

    thumb dimploma tzepar wanted

    GONZO: Dimploma „Război și pace” merge la Gheorghe Bănățean – personajul de a cărui absență depinde orice pace și pe care, când îl vedeți, să știți că e război!

    thumb dimploma banatean

    ALTĂDATĂ: Atenție, cad diMplome pentru clădirile istorice ale Aradului!

    thumb dimploma cladiri

    FILM: Atenție! Motor! Acțiune!… Furt!

    thumb dimploma bogdan costea

    MUSIC: Dimploma „Ți-am dat un ineeeel, mare cât Filarmonica ta!”

    thumb dimploma alin vacean gollum

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. si lui Dragan nu-i dati nici o diploma? nu-i corect, se va simti marginalizat…, iar celor/celui care au/a ”filtrat” comentariile la articolul ”ultima conferinta de presa a anei maria dragos la centrul cultural judetean” le/ii trebuie o diploma de ”cei/cel mai iubitori/iubitor ai/al adevarului stiut dar nespus”… LA MULTI ANI!

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. …tot mi-am propus un an fulminant, de ce să nu încep cu ceva pozitiv? Dănilă ai avut câteva texte excepționale. Asta îți demonstrează valoarea în creștere. Ești cu surfing-ul gazetăresc pe val! Niciodată să nu renunți la munca asta! Îți urez un an plinplin! (ai dat nenumărate goluri în poarta tot mai slab apărată a presei arădene!).

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. D-lor de la Special Ar.va felicit pentru personajele alese in decernarea ,,Dimplomelor,,!Putea fi inclus si Tr.Igas in ,,cantaretul Aradului,, iar primarul Ghe.Falca sa fie ,,repetentul aradean,,pentru lucrarile in ritm de melc de la stadion si caci el nu are macar 15 000 locuri caciUEFA nu v-a permite in AR meciuri internationale conform noilor cerinte !S.Szekely si alti aiudeni au jucat fotbal in sali de sport din Aiud si se antreneaza…dar nu cred ca mai face fata la UTA si s-ar impune un schimb cu Velici de la Sebis…!Balgradean e liber pentru gafele facute si golurile aiuresti incasate la Craiova,etc…si unii spun ca are probleme Pufi cu vederea…?Nu cred ca UTA trage la promovare din lipsa stadionului ce v-a fi finalizat in 2018…!Sanatate tuturor suporterilor in noul an 2016 si celor care compun redactia sport de la Special Ar !

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.