sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Despre Securitate, bani şi droguri în rock-ul românesc…în viziunea lui Aurel Mitran, impresar artistic

    de Special Arad | 31 august 2014, 4:10 PM | Muzică | Recomandările editorilor

    1

    Aurel Mitran a organizat peste 10.000 de spectacole în România, cunoscând rock-ul românesc aşa cum se vede el din spatele scenei. A fost în turnee alături de marile formaţii ale României: Iris, Holograf, Compact, Direcţia 5 sau Pasărea Colibri. Într-un interviu realizat de Adevărul.ro, a vorbit despre viața de rock-star în România comunistă, despre trecut şi despre viitor, cititorii având astfel posibilitatea de a vedea modul în care un om al generaţiei „hippy” privește  generaţia „hipsters”.

    Întrebat fiind dacă în România a existat o „rezistență” în rock, acesta a explicat că stilul acesta muzical este, prin definiție, protestatar, indiferent de țara în care se ascultă, întotdeauna „rockerii au fost cei care au spus altceva. Noi n-am avut rockeri arestaţi, pentru că rock-ul în România aducea bani. Comuniştii erau dispuşi să închidă ochii pentru că era eficient. Tineretul venea la spectacole. Nu existau antreprize particulare ca în Ungaria, ca în Polonia sau în Cehoslovacia. Rock-ul era al statului. La noi era o chestie de eficienţă financiară. Şi atunci, din punct de vedere ideologic se mai închideau ochii. De ce să arestezi „găina care face ouă de aur“? Erau două spectacole pe zi. Se făceau zeci de mii de lei zilnic. Banii ăştia îi lua statul. Evident că totul era controlat. Dar, securiştii nu erau atât de tâmpiţi pe cât suntem tentaţi să credem. Costineştiul, de exemplu, e o invenţie perfectă. Era o oază de libertate. Ne-am dat seama după ce am îmbătrânit. Atunci aveam senzaţia că suntem toţi zmei. Dar, tineretul trebuia să răsufle pe undeva.”

    aurel mitranAurel Mitran a evidențiat faptul că vedetele rock din România comunistă aveau cu totul alte „pretenții” decât vedetele actuale:„astăzi sunt multe capricii în muzică. Eu fac parte dintr-o generaţie în care singurul capriciu era să putem mânca ceva după spectacol, pentru că de regulă era închis totul. Şi să ne permitem să ne spălăm cu o jumătate de litru de apă minerală, pentru că apa era oprită prin toate hotelurile pe unde stăteam. Azi par poveşti de science-fiction. Nu ne-am scăldat în BMW-uri, şi nici măcar în Dacii, de multe ori.”

    În ceea ce privește obiceiul cântăreților de a lua droguri, ținând cont că formațiile de folk şi rock din Statele Unite ale Americii au intrat în istorie pentru viciul respectiv, Mitrean a negat categoric „Ştiţi ce înseamnă să faci 300 de zile de turneu pe an, cu două spectacole pe zi, cu temperatura în sală de minus şase grade şi în camera de hotel de două grade, să mănânci o jumătate de felie de parizer şi la sfârşit să te şi droghezi? Ferească Dumnezeu şi Maica Precista! Dacă exista chestia asta, nu ştiu dacă era bine sau era rău, vizavi de ce spuneaţi despre muzica din Statele Unite, dar pot să vă asigur de un lucru: trei sferuri din cei de aici nu mai existau.”

    Făcând un paralelism între modul de viață și setul de valori ale tinerilor de atunci și a celor de acum, el a sesizat că „rock-ul a însemnat libertate. În momentul de faţă oamenii nu-şi doresc să fie liberi. Iar oamenii foarte tineri, în proporţie covârşitoare, îşi doresc câteva lucruri: maşină de spălat, maşină de mers cu ea, maşină de orice. Eu sunt un produs al generaţiei flower-power, o generaţie foarte mulţumită cu lucruri mici. De la două perechi de blugi în sus erai burghez. Mai mă îngrijorează şi ura viscerală a tinerilor de azi împotriva cărţii. Este inimaginabil să iei nota 1,50 sau 2,20 la limba română. Este peste puterea de a gândi. E limba ta maternă! „Romgleza“ pe care o vorbesc ei şi care m-a distrat până la un punct este întristătoare. România poate că nu este fancy, trendy şi cool. Dar are o poveste a ei.” și referitor la „hipsteri” adăugând că „asta cu hipsterii e o glumă. Mişcarea hippie n-a fost o modă, ea a însemnat o ideologie foarte periculoasă care a deranjat şi Occidentul, şi comunismul. Era o mişcare din care făceau parte poeţi, filozofi. Nu era o mişcare din asta… <<hai să cântăm şi noi la chitară pentru că aşa se face la San Francisco>>. Hipsterii de acum sunt o modă.”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.