Descoperit de procurori cu o evaziune de peste 350.000 de euro, patronul arădean Adrian Bradea a fost trimis în judecată
Știri Arad (Comunicat). Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 07.11.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului BRADEA ADRIAN pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor, în baza aceleaşi rezoluţiuni infracţionale, în perioada 01.01.2011-31.12.2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a înregistrat în documentele contabile ale societăţii, respectiv a declarat organelor fiscale teritoriale operaţiuni comerciale fictive, producând un prejudiciu în valoare de 354.032 euro (echivalentul a 1.522.904 lei) bugetului consolidat al statului.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare la Tribunalul Arad.
Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==