joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Descoperire epocală în lupta cu cancerul. A fost găsită o soluţie de reducere a tumorilor cu 80 la sută

    de - | 4 decembrie 2015, 9:26 AM | Internaţional | Sănătate

    0

    Oamenii de ştiinţă au reuşit să inhibe dezvoltarea unei proteine ce este responsabilă cu declanşarea a 30 la sută dintre toate formele de cancer. Munca de cercetare în acest proiect s-a întins pe durata a trei decenii.

    Era cunoscut faptul că proteina RAS este responsabilă în mod direct de 30% dintre toate formele de cancer şi este implicată în mod indirect de dezvoltarea celorlalte boli. Decenii la rând cercetătorii au încercat să găsească o variantă de a constrânge acţiunea proteinei timp de mai bine de 30 de ani, iar acum oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Toronto au descoperit o metodă prin care să „oprească” proteina RAS, folosind un medicament experimental, descoperire ce ar putea reprezenta un adevărat succes în lupta împotriva cancerului.

    „Timp de câteva decenii oamenii de ştiinţă au încercat să inhibe o proteină numită RAS, insă în ciuda eforturilor nu am avut parte de un progres. Dimpotrivă, aceasta a fost denumită o proteină indestructibilă”, spune profesorul Michael Ohh, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Toronto.

    În mod normal, proteina RAS ajută la dezvoltarea celulelor, însă aceasta poate să cauzeze şi o creştere incontrolabilă a celulelor “mutante” sau neregulate. Ca rezultat, RAS joacă un rol important în dezvoltarea unor forme de cancer, în special cel pancreatic.

    Profesorul Ohh şi echipa sa au descoperit acum o altă proteină, SHP2, ce s-a dovedit a fi extrem de eficientă în inhibarea proteinei RAS.

    „Laboratorul nostru este cunoscut pentru cercetarea într-o arie diferită a cancerului, dar la cererea unui coleg am intrat acum cinci ani în domeniul RAS-ului, pentru a studia mutaţiile unei forme rare de leucemie la copii. Am fost surprinşi să descoperim că nimeni nu a identificat SHP2 ca un întrerupător al proteinei RAS”, a mai spus profesorul Michael Ohh.

    Astfel, oamenii de ştiinţă au fost şocaţi să descopere că medicamentul ce inhibă proteina RAS, bazat pe SHP2, a redus tumorile pe care a fost experimentat cu peste 80%.

    „Rezultatele inhibatorului au fost incredibile – am fost chiar şocaţi! Nimic nu a mai avut un asemenea efect până acum”, a mai declarat Ohh.

    Studiul a fost recent publicat în revista Nature Communications, iar acum oamenii de ştiinţă vor lucra cu un chirurg de la Universitatea din Carolina de Nord, pentru a încerca medicamentul pe şoareci ce au tumori pancreatice asemănătoare cu cele ale oamenilor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.