joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Descindere cu gaze lacrimogene în redacţia celui mai mare ziar din Turcia

    de - | 5 martie 2016, 4:52 PM | Internaţional

    0

    Autorităţile au descins cu gaze lacrimogene în redacţia Zaman, cea mai mare publicaţie din Turcia, la doar câteva ore după ce un tribunal a hotărât ca ziarul să fie pus sub controlul statului, anunță News.ro.

    Decizia controversată a declanşat proteste la Istanbul, unde manifestanţii au fost alungaţi cu gaze lacrimogene, dar şi un val de critici din Occident, transmite BBC şi Reuters.

    Câteva mii de oameni s-au adunat vineri noaptea în faţa redacţiei Zaman pentru a protesta faţă de preluarea de către stat a publicaţiei, scandând „Presa liberă nu va fi redusă la tăcere” şi „Luaţi-vă mâinile de pe ziarul nostru”. Forţele poliţieneşti i-au dispersat pe protestari cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, înainte de a doborî o poartă şi de a intra în redacţia Zaman, unde s-au încăierat cu angajaţii ziarului.

    Protestele au continuat şi sâmbătă dimineaţa, când 2.000 de manifestanţi adunaţi în faţa redacţiei Zaman au fost alungaţi de poliţie cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

    „A devenit un obicei, în ultimii trei sau patru ani, ca oricine are curajul să ridice vocea împotriva politicii guvernului să fie redus la tăcere fie prin preluarea controlului (n.r. asupra ziarului) de către stat, fie prin deschiderea unor procese sau condamnarea la închisoare a jurnaliştilor. Aceasta este o epocă neagră pentru ţara noastră şi pentru democraţie”, a susţinut redactorul-şef al Zaman, Abdulhamit Bilici.

    Publicaţia este cea mai vândută din Turcia, cu peste 650.000 de exemplare tipărite.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.