Un parlamentar PSD a păţit-o chiar în cea mai importantă zi a vieţii sale. ‘A fost călcat’ de hoţi chiar la propria nuntă. Este vorba despre deputatul PSD de Timiş, Matei Suciu, căruia i-au fost furate mai multe bunuri de valoare din casă în timpul în care acesta se afla la petrecere.

Deputatul a oferit informaţii despre acest incident.  Matei Suciu a avut parte de un eveniment neplăcut la propria nuntă. Mirele a fost prădat de hoţi chiar în timp ce se afla la petrecere. Hoţii i-au intrat în locuinţă prin geamul de la baie şi au furat bani şi mai multe bijuterii. “Se practica ca in ziua nuntii sa fie actionate locuintele nuntasilor. Sigur ca si vecinii erau invitati. A fost un moment propice. Pagubele nu sunt insemnate. Au fost vizate bani si bijuterii”, spune deputatul, conform RTV.

Mai mult, deputatul a mărturisit că nu este pentru prima dată când locuinţa îi este spartă. “Nu este prima data cand casa imi este sparta. Atunci au furat tevi si mobilierul de la baie”. Deputatul a făcut plângere la politie.

sursa: stiripesurse

-, 3 noiembrie 2017, 8:09 AM