joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Depistat la volan cu permis de conducere irlandez fals

    de Special Arad | 13 iunie 2016, 2:32 PM | Urmăriți

    0

    Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere irlandez fals.

    În data de 11.06.2016, ora 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Marcu M., în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în Marea Britanie.

    Cu ocazia controlului de frontieră, tânărului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere.

    Acesta a prezentat un permis de conducere purtând însemnele autorităţilor irlandeze. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, motiv pentru care au fost efectuate cercetări, în urma cărora s-a constatat că permisul de conducere este fals.

    S-a mai stabilit că cetăţeanul român nu deţine permis de conducere, iar în cadrul primelor cercetări acesta a declarat că a cumpărat documentul în schimbul sumei de 200 de lire de la o persoană necunoscută în Marea Britanie.

    Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi uz de fals. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.