marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Dennis Man – transferat azi noapte la Steaua! Becali i-a stabilit o clauză de reziliere astronomică!

    de Lucian Dănilă | 5 septembrie 2016, 5:16 PM | Recomandările editorilor | Sport

    2

    O știre despre un posibil transfer al lui Dennis Man a aprins spiritele în spațiul virtual. Știrea a apărut pe portalul ProSport și se referă la interesul echipei Steaua pentru golgeterul din acest sezon al echipei UTA, Dennis Man, jucător care în urmă cu câteva zile aîmplinit 18 ani.

    „Deocamdată nu este nimic concret între noi și Steaua”, spune Alexandru Meszar, cel care conduce frâiele clubului UTA. „Vedem dacă cei de la Steaua vin cu o ofertă concretă. Până acum nu a venit nimic. Este posibil să ne contacteze dacă au vreun interes pentru jucător, mai ales că astăzi este ultima zi pentru transferuri pe plan intern. Internațional s-au încheiat în 31 august”, a continuat Meszar, amuzat oarecum și de faptul că cei de la ProSport au lansat deja sumele de transfer.

    Se vorbește despre o ofertă de 250.000 de euro din partea Stelei în condițiile în care UTA ar dori 450.000 de euro. „Ei știu și sumele?”, a întrebat Meszar în momentul în care a aflat despre apariția știrii în mediul online. „Vedem ce va fi, dar la noi nu arde casa…”, a încheiat el.

    Dennis Man spune că nu știe nimic referitor la un eventual transfer.

    „Nu știu chiar nimic. Astăzi am avut ore la școala de șoferi și chiar nu știu dacă s-a discutat sau ce s-a discutat”, spune fotbalistul care a marcat 5 goluri în primele cinci meciuri ale Bătrânei Doamne în acest sezon.

    Cristian Man, tatăl fotbalistului, a spus în repetate rânduri că dorește ca Dennis să mai joace măcar în acest sezon la UTA, în ciuda ofertelor venite de la Steaua, Dinamo, Craiova, sau de la cluburi din Italia ca Bologna sau Padova.


     

    UPDATE:

    Azi noapte târziu, Denis Man a fost transferat de la UTA la Steaua.

    Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu Steaua București pentru transferul lui Dennis Man. Mutarea fotbalistului arădean în curtea roș-albaștrilor este efectuată pentru o sumă-record în fotbalul arădean (peste 300 de mii de euro), plus un procent dintr-un transfer ulterior. Atacantul a petrecut 9 ani la Atletico și 2 ani la UTA, suma urmând să se împartă egal între cele două cluburi, conform protocolului încheiat pentru toți jucătorii aflați în această situație. Îi mulțumim lui Dennis pentru tot ce a făcut pentru noi și îi urăm mult succes în continuare!

    Gigi Becali, patronul Stelei, a stabilit o sumă astronomică ca și clauză de reziliere: nu mai puțin de 50 de milioane de euro!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.