joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Demagogie până la capăt!… Localitățile cu primari PSD primesc milioane de lei de la Guvern!

    de Special Arad | 31 mai 2014, 11:16 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    Țineți minte sloganul USL din 2012, nu? Era „dreptate până la capăt!”…  S-o fi făcut și dreptatea asta și nu știm noi. Cert este că, în ceea ce îl privește pe liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, demagogia n-a dispărut, e bine mersi, ca și la majoritatea politicienilor dealtfel. Într-o conferință de presă ce a avut loc vineri la sediul PSD Arad, acesta explica presei cum Guvernul condus de Victor Ponta nu face diferențe și nu este părtinitor când vine vorba de împărțeala banilor. Ne explica cum, spre deosebire de ceilalți (PDL), ei dau bani la toată lumea, la toate primăriile, fie ele și portocalii. Mai mult, să ne demonstreze că-i adevărat, ne-a dat și trei documente cu tabele în care ne arăta cum au fost împărțiți banii de la Ministerul Dezvoltării Regionale în ceea ce privește județul Arad.

    Culmea, foile îi cam „dau peste gură” deputatului, chiar tabelele respective demonstrând că de fapt s-au făcut niște diferențe enorme când au fost împărțiți banii. Nu că ceilalți n-ar fi făcut la fel, dar măcar taci!

    Și ca să vedeți cât de „nepărtinitor” e Guvernul, priviți ce sume au fost alocate primăriilor din județul Arad:

    Bârzava (PSD) – 7.591.979 lei + 100.000 lei

    Dieci (PSD) – 6.091.664 lei + 100.000 lei

    Fântânele (PSD) – 6.107.778 lei + 100.000 lei

    Ghioroc (PSD) – 6.245.051 lei + 100.000 lei

    Săvârșin (PSD) – 4.342.600 lei + 200.000 lei

    Moneasa (PSD) – 3.302.828 lei + 100.000 lei

    Beliu (PDL) – 300.000 lei

    Birchiș (PDL) – 100.000 lei

    Bîrsa (PDL) – 200.000 lei

    Bocsig (PDL) – 300.000 lei

    Brazii (PC) – 50.000 lei

    Covăsînț (PDL) – 500.000 lei

    Craiva (PNL) – 75.000 lei

    Hălmagiu (PDL) – 200.000 lei

    Păuliș (PDL) – 300.000 lei

    Pilu (PDL) – 100.000 lei

    Peregu Mare (UDMR) – 100.000 lei

    Seleuș (PNL) – 150.000 lei

    Semlac (PDL) – 200.000 lei

    Șicula (PDL) – 300.000 lei

    Vinga (PNL) – 100.000 lei

    Arad (PDL) – 400.000 lei

    Ineu (PNL) – 300.000 lei + 200.000 lei

    Nădlac (PDL) – 500.000 lei

    Sîntana (PNL) – 300.000 lei

    Ei bine, dacă Guvernul PSD nu face diferențe, așa cum spune deputatul Căprar, cum se explică faptul că 6 comune conduse de primari PSD au primit nu mai puțin de 28.174.122 lei, în vreme ce 4 orașe și alte 15 comune, toate conduse de către primari PNL, PDL, UDMR sau PC, au primit doar 4.675.000 lei. Asta da împărțeală, mai ales când calculatoarele ne indică faptul că șase comune au primit de șase ori mai multi bani decât patru orașe și alte 15 comune la un loc.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Atunci, ne pare rau ca am mers la vot la europarlamentare !
        Trebuia sa ne spuneti la timp domnule primar !!!
        Dar, nu-i nimic, vin prezidentialele si nu mai primeste PSD-ul nici un singur vot la Vladimirescu! Ca sa fie pe masura faptelor psd-ilor de la judet !
        Noi, tinerii din Vladimirescu, va promitem ca daca nu ne informati de indiferenta celor de la judet fata de interesele comunei, va vom intreba de acum si vom vota in cunostinta de cauza !!! Va admiram pentru cat luptati sa ridica totul in comuna dar speram ca lupta e o placere acum cu ai dumneavoastra. Vom sti mai bine sa va interpretam tacerea.

        0 voturi
        +1
        -1
    1. Dezinformare pana la capat?
      V-ati bazat pe superficialitatea cititorilor care nu vor vizualiza documentele atasate…eu am facut-o!si ce sa vezi? primele 3 sunt ordinul guvernului cu alocatiile bugetare pentru judetul Arad, unde apar doar sumele mici din dreptul primariilor PSD ale articolului dvs (desigur nu faceti nicio referire la 8.400.000 lei alocati consiliului judetean pt DJ682). Al patrulea atasament, care nu are legatura cu ordinul guvernului, este o lista cel putin bizara,fara semnatura, stampila( probabil fabricatie special arad),cu valoarile investitiilor mentionate.
      Nu suntem chiar toti prosti, domnilor! 🙂

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.