miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update De luni până vineri, fără apă pe o stradă din Ineu, iar marți la Păuliș

    de Special Arad | 2 septembrie 2016, 10:56 AM | Ineu | Topic special

    0

    În intervalul 12 – 16 septembrie 2016, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., urmează să se execute o nouă serie de lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în oraşul Ineu.

    Lucrările se derulează în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria şi constau în cuplarea reţelelor existente la conducta de apă realizată de curând, incluzând branşamentele aferente. Aceste lucrări se vor derula în mai multe etape, astfel că, de luni, 12 septembrie, în intervalul cuprins între orele 08:00 – 17:00, sunt posibile întreruperi repetate de furnizare a apei potabile, urmând să fie afectată strada Calea Republicii.

    Noi lucrări de cuplare conducte în Păuliş

    Marţi, 6 septembrie 2016, Compania de Apă anunță lucrări de cuplare a conductelor de apă potabilă și la Păuliș.

    Noua reţea, realizată de curând în cadrul Proiectului Major de Finanţare Europeană, va fi racordată la reţeaua existentă. Astfel, în 6 septembrie, în intervalul orar 08:00 – 18:00, se întrerupe parţial furnizarea de apă potabilă în localitatea Păuliş.

    La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Recomandăm acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.

    Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

    Pe această cale, Compania de Apă dorește să îi mulţumească localnicilor pentru înţelegere şi își cer scuze pentru disconfortul creat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.