UTA este în criză. Este clar acest lucru în urma ultimelor rezultate, dar și a jocului prestat de echipa arădeană antrenată de Roli Nagy. Bătrâna Doamnă a pierdut ultimele trei meciuri oficiale, două din campionat și unul din Cupa României, situație cu care acest club nu s-a mai întâlnit niciodată de la demararea acestui proiect, în toamna lui 2013.

În ultimii trei ani, UTA a reușit două promovări consecutive și a fost la un singur meci distanță de a juca în Liga 1. Înfrângerile au fost puține și niciodată consecutive. Cei care în timp au îmbrățișat acest proiect au fost obișnuiți cu înălțimile, cu primele locuri, indiferent că echipa a evoluat în Liga a 4-a, a treia sau a doua. Acum, UTA este pe locul 8 după 11 etape și au apărut primele vociferări…

UTA  a pierdut și din viteză și din consistență. După un sezon trecut care a întrecut așteptările tuturor, gruparea arădeană i-a pierdut sau i-a vândut pe câțiva dintre jucătorii cei mai importanți: Dennis Man, plecat la Steaua; Cipri Rus – care și-a reziliat contractul și acumjoacă în Liga 1 la Târgu Mureș; Cătălin Hlistei, acum la Pandurii; dar și Sorin Botiș, „căpitanul” care a pus ghetele în cui.

La meciul de ieri cu Juventus au lipsit și doi dintre juniorii: Adrian Petre – golgeterul din acest sezon cu 9 reușite,plecat în Olanda cu lotul național Under 19, dar și Ionuț Tănase – suspendat.

UTA a întâlnit liderul la zi al Ligii a 2-a, Juventus București. Nu, nu a fost deloc vorba despre vreun Goliath, Juventus arătând ca o echipă mediocră. Jocul ambelor echipe a fost mediocru, ceea ce avea să spună și Roli Nagy la final: „A fost un joc modest din toate punctele de vedere al ambelor echipe”.

Juventus a arătat de ce este pe primul loc. Se apără foarte bine și înscrie atunci când are această oportunitate. Ieri nu au înscris bucureștenii. A marcat David, fundașul dreapta al Bătrânei Doamne care s-a poziționat greșit și dorind să degajeze în corner a marcat un gol imparabil, bară-gol. David, însă, nu poate fi scos țap ispășitor al acestei înfrângeri. Dimpotrivă, până la gol David a fost cel mai activ jucător al echipei arădene. De când a venit la UTA, însă, David a arătat că își pierde ușor din concentrare mai ales în reprizele secunde ale jocurilor. Așa s-a întâmplat cu Mioveni, așa la Brașov, la Sfântu Gheorghe a comis două gafe tot în repriza a doua, iar acum, cu Juventus, și-a marcat în propria poartă.

img_7526

FOTO: După o evoluție consistentă și chiar aplaudată în prima parte a jocului, David (în roșu) a marcat în propria poartă, singurul gol al meciului UTA – Juventus 0-1

UTA nu și-a creat nicio ocazie de gol! În lipsa golgeterului Petre, Curtuiuș a rămas izolat între masivii fundași adverși, iar Andor, folosit ca atacant, nu s-a regăsit deloc pe acest post. Au fost câteva situațiicare păreau că pot pune în pericol poarta lui Stoian. O lovitură liberă de la 25 de metri executată de Burlă, trei centrări în fața porții ale lui Michel Vlad pentru Curtuiuș și Strătilă, toate rezolvate simplu de defensiva ilfoveană, și șutul lui Costin de la 16 metri care s-a dus la mai mult de zece metri pe lângă poartă. Cam atât…

Juventus și-a creat două ocazii în prima parte, iar la debutul reprizei secunde, în minutul 47, a avut din nou o ocazie mare, dar Miron a respins mingea trimisă din careu de Chipirliu. Diferența s-a făcut în minutul 69, atunci când Cazan a trecut de Vlad pe partea dreaptă în sensul de atac al „juventinilor”, a centrat în careu, David a vrut să degajeze și a marcat în propria poartă: 0-1.

După (auto)gol s-a jucat foarte puțin. Salvarea a intrat de două ori pe teren, de fiecare dată pentru a acorda îngrijiri fostului fundaș de la Sebiș, Morariu, iar jucătorii în negru cădeau ca muștele tot la 2-3 minute.

Din minutul 88 galeria arădeană a început să scandeze ceva ce nu s=a mai auzit niciodată de la startul acestui proiect: Demisia! Demisia! Roli Nagy a privit uluit de pe margine, iar la final spunea:

Oricând e posibil să pleci de la echipă, pentru că e o meserie în care dacă te uiţi urât sau faci o schimbare care nu e pe placul cuiva eşti înlocuit, în plus trebuie să fii mereu cu bagajele făcute. Aici am avut plăcerea şi onoarea să nu dau peste astfel de lucruri, am în continuare toate aceste lucruri pentru că sunt un luptător. Nu cred că e cazul să se facă o aşa tragedie pentru un meci pierdut acasă după un an de zile, dar la ce am realizat anul trecut pretenţiile sunt mai mari şi e logic să fie o asemenea reacţie. În primul rând e vina mea, mi-o asum în totalitate pentru ceea ce se întâmplă. Trebuie să analizeze cei din conducere la rândul lor, eu am spus că sunt şi voi fi trup şi suflet aici mereu. Însă mereu vine şi un finish. E o perioadă în care mi-a făcut plăcere şi onoare să antrenez această echipă. Însă mereu vin şi momente grele, în urmă cu o lună era bucurie aici, mi se cânta la mulţi ani, erau lacrimi de bucurie iar acum… astfel de momente fac parte din fotbal …“

img_7611 

FOTO: Salvarea a intervenit de două ori pentru a-l salva pe fundașul ilfovenilor, Morariu (nr. 7), jucător care în urmă cu două sezoane evolua la Național Sebiș

UTA ARAD – JUVENTUS BUCUREŞTI  0-1 (0-0)

Arbitru: Florin Mihai Marcu (Oradea); Asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa) şi Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea).

►UTA: Bg. Miron – Al. David, Al. Manea, Gligor (cpt.), Burlă – Chindriş, Jorza (Cr. Costin ’71) – Strătilă, Andor (D. Copil ’53), M. Vlad (Covaci ’87) – Curtuiuş

Rezerve neutilizate: Al. Barna – Filaret, Polgar, Iugar

Antrenor: Roland Nagy

►Juventus: R. Stoian – Al. Vasile, Morariu, Beţa, Val. Dima – Bărbulescu – Băjenariu (Călinţaru ’69), Al. Roşca (Fl. Cazan ’46), Mihăescu, Chipirliu (Buhăescu ’90) – Mareş

Rezerve neutilizate: Fila – Carabela, Buştea, Stoenac

Antrenor: Daniel Opriţa

Eliminat: Valentin Dima ’90+7 (cumul de cartonaşe galbene)

►GOL: Min 70 0-1 Centrare din dreapta a lui Cazan, David vrea să respingă din careul mic, din faţa lui Călinţaru, şi trimite în propria poartă

liga-2

clas-1

img_7539

FOTO: Strătilă a fost blocat de defensiva celor de la Juventus

După un an şi ceva, a venit şi acest moment ca pe teren propriu să pierdem. A fost un joc modest din toate punctele de vedere al ambelor echipe. Pur şi simplu, au fost mai norocoşi decât noi. Nu am avut luciditate să punem presiune asupra lor. Poate, în unele momente am reuşit asta, dar a fost ceva sporadic. Nu am apărut în faţa porţii, nu am avut situaţii de finalizare, iar atunci când nu dai gol, dar, în schimb, o face adversarul, apare precipitarea, fragmentarea jocului. Cu tot ceea ce a însemnat acel final de meci, cu Ambulanţa ce a intrat de două ori pe teren… Toate acestea au dus la un deznodământ ce nu ne convine, în mod clar”, a menţionat Roland Nagy.

„Sunt foarte mulţumit atât de joc, cât şi de rezultat. A fost o victorie clară, am dominat fără probleme, ce puteam face mai mult decât atât? UTA a ajuns doar de câteva ori la poartă, nu ne-a pus în pericol de multe ori, poate doar la mingile lungi sau centrări aruncate în careu. Terenul a fost rău atât pentru noi cât şi pentru ei, dar am obţinut o victorie muncită într-un meci de luptă greu, împotriva unei echipe arţăgoase. În plus, Strătilă s-a descurcat aşa cum ne aşteptam, are calităţi bune şi tocmai pentru a-l contraacara l-am mutat pe Dima din fundaş dreapta în fundaş stânga. Dar, până la urmă, mă bucur că am câştigat. E o victorie foarte mare obţinută la o echipă bună”, a declarat Daniel Opriţa.

Finalul jocului a fost tensionat. Jucătorii arădeni au fost apostrofați deproprii suporteri, membrii galeriei cerându-le socoteală acestora. Discuțiile au fost destul de lungi și aprinse, Copil, Burlă, Manea și Miron stând minute bune la gard. 

Alții i-au cerut explicații antrenorului Roli Nagy, care a răspuns iritat, cerându-și apoi scuze în cadrul conferinței de presă pentru faptul că a răspuns în acele momente tensionate.  

img_7635 img_7639 img_7645

img_7638

Lucian Dănilă, 9 octombrie 2016, 3:55 PM