vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    David Cameron, în primul discurs ţinut în Parlamentul britanic după BREXIT: „Nu trebuie să întoarcem spatele Europei sau restului lumii”

    de - | 27 iunie 2016, 7:06 PM | Internaţional

    0

    Marea Britanie va încerca să obţină „cea mai puternică relaţie” la nivel economic cu Uniunea Europeană, a declarat premierul demisionar David Cameron în primul discurs în Camera Comunelor după decizia cetăţenilor privind ieşirea din UE, relatează Mediafax.

    David Cameron a subliniat că rezultatul referendumului privind ieşirea Marii Britanii din UE trebuie respectat, reiterând că negocierile cu Bruxellesul vor fi efectuate de succesorul său, desemnat în toamnă.

    „Nu există niciun dubiu în legătură cu rezultatul referendumului. Sigur că nu voi retrage avertismentele pe care le-am făcut în legătură cu riscurile”, le-a spus Cameron deputaţilor britanici.

    „Guvernul a stabilit că decizia trebuie respectată şi că procesul de implementare a deciziei în cel mai bun mod posibil trebuie să înceapă”, a subliniat Cameron.

    Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, dar nu trebuie să întoarcem spatele Europei sau restului lumii. Vom încerca să obţinem cea mai bună relaţie la nivel economic cu UE; toată lumea este de acord cu acest lucru”, a insistat Cameron, reiterând că nu va activa Articolul 50 al Tratatului UE, pentru ieşirea din Blocul comunitar, lăsând această decizie viitorului guvern.

    Liderul grupului pro-Brexit, Boris Johnson, a părut să confirme luni că vrea să obţină cât mai multe beneficii economice în relaţia cu UE, fără însă a mai contribui la bugetul comunitar. Johnson a dat asigurări că Marea Britanie va avea în continuare acces pe piaţa unică europeană, dar ideile sale au fost respinse de politicieni germani.

    Sursa foto: independent.co.uk

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.