UPDATE

Trupurile neînsuflețite ale Angelei și Laurei Roțcu, mama și fiica care au decedat în accidentul de duminică de la Conop, au fost depuse la Biserica Baptistă din Curtici, biserică pe care o frecventau cele două, împreună cu familia.

Angela, în vârstă de 39 de ani, și fiica ei Laura, în vâstă de 14 ani, elevă în clasa a 8-a a liceului din localitate, și-au găsit sfârșitul sub roțile unui tir pe DN 7. Mașina condusă de socrul Angelei, în care se afla și soțul ei, a fost scăpată de sub control și a intrat pe contrasens izbindu-se de tir.

——————————————-

În urmă cu aproximativ o oră în localitatea Conop a avut loc un grav accident de circulație – un TIR s-a lovit cu o mașină mică – în urma căruia două persoane – mamă și fiica de 14 ani, din Curtici – au murit, iar alte două – tatăl familiei și fiul său – sunt încarcerate. Din primele informații, se pare că șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului și s-a izbit de TIR.

Ulterior, mașina s-a lovit apoi de alte trei autoturisme. Șoseaua era acoperită cu un strat subțire de zăpadă, în urma ninsorii.

Bărbații au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

————————————————

Alin Olteanu, 28 decembrie 2014, 2:07 PM