Nu tu „cine” – „subiecții” nu au nume, nu tu „când” – „Când s-a întâmplat accidentul?”, nu tu „fotografii” , nu tu ce mai mică urmă de confirmare a acestei informații. Pur și simplu o poveste inventată, fake, falsă, în fapt, un text fantastic, inventat de un purtător de pix pentru a-și face un nume, la o revistă online din Vâlcea. Pur și simplu literatură, nu informație. Dar, pentru că era vorba de arădeni, niște site-uri din Arad s-au pus pe copiat știrea, așa cum fac cu multe altele, și să-i intoxice pe toți , murdărind fără rost numele Universității „Vasile Goldiș”… cum că doi profesori, soț și soție, încadrați la această instituție de învățământ, au ajuns să fie boschetari din cauza unui accident în care copiii lor au murit.

Ieri, când am văzut ce tâmpenii se publică la Vâlcea, am întrebat trei profesori de la Universitatea Vasile Goldiș dacă își aduc aminte de așa ceva. NIMIC, NICIUNUL, NU EXISTĂ!

Așa că, citiți în continuare această tâmpenie de… hai să-i spunem cu indulgență compunere, iar pe cei care au copiat-o ca informație de presă îi găsiți ușor…

„Prima dată m-a frapat accentul ciudat. Muzicalitatea aceea ardelenească atunci când a cerut la chioşc „cafia”. L-am privit mirat pe cel cu barbă şi care mirosea groaznic. Îl ştiam.

În urmă cu un an jumătate, la o ghenă oarecare din Râmnicu Vâlcea au apărut doi, un cuplu, el şi ea. Stăteau printre containerele de plastic, fumau pe bordură şi apoi intrau să caute de mâncare. Vara şi iarna au dormit într-un intrând al blocului. Nu le-am dat atenţie, chiar îi evitam deranjat. Deşi omul avea un zămbet blajin. Dar erau boschetari iar eu, un tip rasat, care stă totuşi într-un apartament de bloc comunist, nu-i aşa.

Aşa l-am cunoscut, după acel „cafia”, primul cuvânt pe care la-am auzit de la ei. Luase două cafele în pahare de plastic şi a mers la ea. Soţia bănuiesc. Nu au vrut să-şi spună numele când am stat lângă ei. Foarte greu am rezistat. Miroseau. Dar aşa am aflat că de fapt sunt din Arad.

Da, soţ şi soţie. Ce a urmat este de neimaginat…

El a predat la Universitatea „Vasile Goldiş” fiolosofia iar ea a fost profesoară de logică la un colegiu şi asistent tot la Universitate.

„Nu Thales, se începe cu Anaximene şi Anaximandru. Deşi Lao Dze a fost primul (…) Mie nu mi-a plăcut patristica, soţia este însă acolo cu mintea(…). Este minunată trecerea de la Hegel la materialism. Hegel a realizat prima joncţiune. Cu triada(…) Revelaţia lui Pascal pare contrafăcută”

Şi uite aşa, o oră am vorbit despre Heidegger, despre Spinoza şi Etica. Ea era îndrăgosită de Toma d’Aquino.  Trebuie să spun că amuţisem. La ghena de lângă blocul meu, stăteau două persoaje, rupte dintr-un film european, d-ăla cu intelectuali decăzuţi.

Apoi am aflat şi Lovitura. Le muriseră copiii, băiatul avea 25 de ani, fata 23 de ani, într-un accident de maşină. Băiatul o aducea pe soră la nuntă. Lângă Arad. Se mărita fata şi toată lumea era adunată acasă la socrul mare. Şi cei doi întârziau. Apoi au aflat. Viteză mare, grabă mare, s-au izbit de o altă maşină, au murit toţi, cei doi fraţi şi cei trei tineri din cealaltă maşină. Vinovaţi? Copiii lor. Procese, judecată, pierderea minţilor, nu a mai durat mult.

Nu mai au nimic. Mai ales viitor. Fumează, beau cafea şi ziua se plimbă prin oraş, prin Râmnicu Vâlcea. Îl ştiu pe Matei şi pe toţi oamenii din bloc. Ştiu ce maşini are fiecare, unde parchează de obicei şi ce gunoi aruncă. Nu le e frig iarna. Am urcat în casă tăcut. Şi tremurând. De frig, sper.”