marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    CTP introduce microbuze adaptate pentru persoanele cu handicap

    de Special Arad | 17 martie 2017, 11:19 AM | Știri Arad

    0

    Începând cu data de 15 martie 2017, Primăria Municipiului Arad prin Compania de Transport Public Arad, în colaborare cu Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, pune la dispoziția persoanelor cu handicap, aflate în scaun rulant, și a însoțitorilor acestora un microbuz special adaptat, ca urmare unei programări prestabilite.

    Persoanele interesate de asigurarea transportului pot solicita telefonic acest serviciu la nr. de telefon 0257/275537.

    Solicitările se pot efectua de luni până joi între orele 8.00 – 17.00 și vineri între orele 8.00 – 14.00, cel puțin în ziua anterioară efectuării transportului, dar nu mai târziu de ora 11.00.

    Transportul se asigură persoanelor de pe raza municipiului Arad, în municipiul Arad, în următorul interval orar:

    • Luni – Vineri, orele 5.30 – 23.30

    • Sâmbătă – Duminică, orele 8.00 – 16.00.

    Prioritare sunt persoanele care solicită asigurarea transportului pentru nevoi medicale (consultații și investigații medicale).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.