joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Crimă oribilă! Doi bebeluși au fost găsiți în frigider! Mama lor a murit

    de Special Arad | 14 martie 2016, 9:37 AM | Naţional

    0

    Scene de groază la Galaţi! O femeie a născut acasă doi copii gemeni, apoi, ca să scape de ei, i-a băgat la frigider. Totul a ieșit la iveală după ce mamei i s-a făcut rău. Medicii chemaţi în ajutor de iubitul ei nu au putut să o salveze. Au avut parte însă de un adevărat șoc: au găsit nou-născuții morți, în frigider.

    O femeie, de etnie romă, şi-a ascuns sarcina luni de zile, iar când i-a venit sorocul a născut singură acasă. Potrivit rtv.ro, după ce și-a adus copiii pe lume, i-a băgat într-o pungă, în frigider.

    La câteva ore după i s-a făcut rău, concubinul său a sunat după ajutor. Medicii au găsit-o pe femeie în stop cardiorespirator şi nu au mai reuşit să o salveze. Când au întrebat de bebeluşi, salvatorii au avut un şoc.

    „Am solicitat să consultăm şi nou născuţii. Tatăl ne-a condus într-o altă încăpere de unde a scos din frigider un sac menajer şi ni l-a prezentat”, a declarat medicul Liviu Călin.

    Criminaliştii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat exact. Deocamdată au deschis un dosar de pruncucidere.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.