vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Corupția, eradicată în Prefectura Arad! Marți, la Atrium Mall. În școli, când?

    de Raluca Medeleanu | 14 noiembrie 2016, 2:03 PM | Administraţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    O metodă inedită de formare a cetățenilor. O activitate masivă de conștientizare împotriva corupției. Iată esența proiectului „Plătește ZERO pentru ce ți se cuvine”, demarat de Direcția Generală Anticorupție, împreună cu Asociația Pro Democrația, la nivel național. Aradul este penultimul oraș dintre cele șapte în care se desfășoară campania, iar astăzi, în Sala Rotondă din Instituția Prefectului Județului Arad, s-au adunat atât reprezentanții instituțiilor publice, cât și reprezentanți ai societății civile, pentru a dezbate combaterea corupției, o molimă infectă care a pus stăpânire pe România până în cele mai ascunse colțuri.

    Poate că mulți dintre români și-au pierdut speranța în ceea ce privește eradicarea ei însă, cu toate astea, în ultima vreme putem observa o creștere a încrederii în ceea ce privește instituțiile care i-au declarat război, fie că vine vorba de DNA, DGA, DIICOT, sau ANAF.

    Proiectul demarat de DGA în parteneriat cu Asociația Pro Democrația își dorește o acțiune de conștientizare, punând un mare accent pe educație. Integritatea, onestitatea, corectitudinea nu sunt doar cuvinte abstracte, ci ele sunt trăsături de caracter care trebuie implementate încă din fragedă copilărie. Combaterea cea mai eficientă a corupției este prevenția ei.

    Ce spun autoritățile locale despre lupta împotriva corupției?

    Cosmin Pribac, prefectul Aradului, a spus că, în opinia sa, proiectul este extrem de util: „Corupția nu înseamnă numai pierdere de bani, ci și pierderea încrederii opiniei publice în instituții, diminuarea implicării cetățenilor în evenimentele importante din societate. Diminuarea nivelului corupției este posibilă într-o societate a cunoașterii, bazata pe o educație solidă, clădită pe cele mai trainice elemente morale. În acest sens, pe palierul formării acestor virtuți și schimbări ale mentalităților, apreciez contribuția solidă a Direcției Generale Anticorupție, reprezentată la nivel local de Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad. Acest serviciu se implică activ de peste 11 ani în procesul de prevenire și combatere a faptului de corupție”, a spus Cosmin Pribac.

    Este interesant de menționat faptul că un studiu recent a arătat faptul că opinia publică are o părere extrem de negativă despre gradul de corupție în România, peste 80% dintre români considerând că se află la un apogeu în istoria țării. Directorul Adjunct al DGA a opinat că este, în mare parte, vina mass mediei care mediatizează excesiv aspectele corupte din viața persoanelor aflate în funcții oficiale, noi însă ținem să adăugăm că poate dacă nu ar exista atâtea cazuri, nici mass media nu ar avea ce relata. Dar să revenim la cele discutate la masa rotundă din Prefectura Arad.

    Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Miclea Ovidiu Marius, salută de asemenea inițiativa DGA în colaborare cu Asociația Pro Democrația: „Este extrem de importantă acțiunea de prevenire. În ceea ce privește lupta anticorupție, noi suntem tradiționali și un partener esențial în lupta anticorupție, referindu-mă în mod special la zona penală. Suntem cei care formulăm acuzațiile și ni le susținem. Aș vrea să subliniez colaborarea de excepție pe care o avem cu celelalte instituții, forțe implicate în lupta anticorupție, mă refer în mod special la DGA Serviciul Județean Arad. Consider că prevenirea anticorupției este la fel de importantă și am fi cel puțin lipsiți de perspectivă dacă ne așteptăm să devenim o societate lipsită de corupție fără să discutăm de o activitate de prevenire”, a spus Ovidiu Marius Miclea.

    Și viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a ținut să menționeze câteva lucruri, insistând că degeaba se organizează mese rotunde pe tema anticorupției, dacă nu se lucrează și pe schimbarea legislativă. În plus, a ținut să aducă în discuție o propunere pe care o făcuse pe vremea când era prefect al Aradului: „Viața a demonstrat că trebuie puterea exemplului. Am spus acum 6 ani, când am avut o vizită la Penitenciarul din Arad, ce senzație am avut când am văzut acele uși și acele celule mici, dintre toți cei prezenți acolo cu mine, care am fost în vizită. Și am spus atunci că da, eu aș schimba legislația și înainte de numirea în funcție a fiecărui om, l-aș duce într-o vizită la o închisoare”.

    Nu știm dacă propunerea domnului Bibarț ar avea vreun efect asupra celor cu funcții înalte, însă se pare că acum câțiva ani a existat un asemenea proiect-experiment pentru un grup de elevi-problemă, din Botoșani, care au fost duși într-o astfel de vizită la Penitenciarul din orașul respectiv, iar efectul ulterior a fost mai mult decât eficient, potrivit spuselor Iulianei Iliescu, managerul proiectului discutat astăzi.

    Strategia Națională Anticorupție 2016-2020

    Octavian Melintescu, directorul general adjunct DGA, a ținut să facă o completare sesizării viceprimarului Călin Bibarț, spunând că „demersurile noastre trebuie să înceapă prin a gândi dacă cei din jurul nostru cunosc acea legislație, pentru că legislația trebuie adaptată permanent specificului perioadei de timp în care ne aflăm, evoluției din punct de vedere economico-social și, nu în ultimul rând, trebuie să țină cont de toți factorii care marchează, într-un fel sau altul, realitatea”.

    Înainte de prezentarea strategiei, Octavian Melintescu a ținut să dea câteva exemple concrete și demersuri care au constituit și constituie exemple de bună practică care, dincolo de rolul preventiv pe care l-au avut atât la nivelul debutului cât și după implementare, s-au dovedit a fi de un real succes.

    Aceste demersuri preventive au fost luate de DGA în ultimii 3 ani de zile, au generat chiar și modificări legislative. M-aș opri aici asupra legislației pentru permis de portarmă, care dacă nu era prelungită la vremea potrivită știți foarte bine că transforma deținătorul permisului în infractor. Colegii mei de la Serviciul de Analiză și Proiecții au urmărit permanent cadrul normativ existent la un moment dat și au avut ca sarcină inclusiv propunerea unor modificări legislative, bineînțeles urmărind mediul legal în acest domeniu, pentru a identifica riscurile și de a le transmite mai departe. A fost o inițiativă foarte bună, pentru că astfel a fost eliminată o problemă. Un alt exemplu este referitor la organizarea concursurilor pentru angajări în cadrul M.A.I. Colegii mei, după ce au analizat modalitatea în care se efectua concursul pentru încadrare, au venit cu o propunere care s-a dovedit a fi o măsură eficientă pentru că acest concurs a fost organizat centralizat, subiectele au fost eficient realizate, comisiile organizate la nivel central, iar astfel ultimul concurs care a fost un real succes pentru că și sesizările legate de aceste concursuri au fost extrem de puține. Un alt exemplu și nu cel din urmă este cel legate de permisele auto, unde bine știți că urmează să fie incluse acele camere pentru proba practică. La fel, această propunere a fost lansată în urmă cu aproximativ 2 ani de zile, ne bucurăm că începe să prindă contur și cu siguranță va fi foarte bună pentru că, așa cum e o vorbă românească, frica păzește bostănăria. E mai sănătos să se știe că există posibilitatea ca omul să fie cercetat dacă greșește”.

    Despre Strategia Națională Anticorupție, directorul general adjunct DGA a spus că aceasta își propune să reducă cu 50% faptele de integritate. Se urmărește calitatea umană a celui care ocupă funcția publică, de aceea se și pune accent până și pe plagiere. O altă prioritate majoră este educația, atât a cetățeanului, cât și a personalului propriu (Academia de Poliție, școlile de agenți). Octavian Melintescu a spus că se înregistrează semnale încurajatoare în ceea ce privește personalul.

    Arădenii sunt invitați mâine la„Labirintul Anticorupției” de la Atrium Mall

    Masa rotundă este doar o întâlnire ce precede activitatea principală a proiectului, anume conștientizarea directă a cetățenilor asupra metodelor prin care se pot implica direct în lupta împotriva corupției. Astfel, de la 10 dimineața, va fi montate construcții modulare, panouri informative mai exact, care vor oferi posibilitatea oamenilor să-și îmbunătățească cunoștințele despre infracțiunile de corupție și să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru sesizarea acestor fapte.

    Cunoașteți personal fapte de corupție? Le puteți sesiza chiar și online, pe site-ul oficial al Direcției Generale Anticorupție, la rubrica e-petiție, sau la numărul de telefon (gratuit) 0800.806.806. Sesizările se pot face atât cu numele declarat, cât și sub forma de anonimat. Special Arad vă încurajează să nu rămâneți indiferenți când vine vorba de acte de corupție! Nu uitați: „Corupția ucide!”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.