Corul Filarmonicii a colindat într-un loc cu totul deosebit: Gara CFR Arad
Concertul de miercuri seară, susținut de corul Filarmonicii de Stat Arad, a strâns un număr impresionant de oameni, iar asta pe de o parte pentru că cei prezenți au dorit să intre în spiritul Crăciunului, ascultând frumoasele colinde, și pe de altă parte pentru că locul ales pentru desfășurarea evenimentului a fost complet inedit: sala mare a Gării CFR Arad.
Cu mici, cu mare, aproape 200 de arădenii, dar și unii călători aflați în așteptarea trenului, au stat înghesuiți unul lângă altul pentru a asculta superbele colinde specifice românești, dar și din repertoriul englezesc, cântate impecabil de corul Filarmonicii sub bagheta dirijorului Robert Daniel Rădoiaş. În sala gării a răsunat ecoul unor colinde vestite precum „Praznic luminos”, „Iată, vin colindători”, „La Vifleem colo-n jos”, „O, ce veste minunată!”, „Jingle Bells”, sau „We Wish You a Merry Christmas”.
Impresionat fiind de succesul evenimentului, Şefului Staţiei CFR Arad, Ioan Lascău, a afirmat că și-ar dori ca acest fel de concert să devină tradiție în pragul Sărbătorilor de Iarnă la Gara CFR.
La eveniment a fost prezent și primarul, care a răpit zece minute din concert pentru un discurs care a părut mai degrabă o campanie electorală. Printre altele, Gheorghe Falcă a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în modernizarea gării, spunându-le arădenilor că se pot mândri cu cea mai modernă gară din România.
Comentariile portalului
Ce am citit mă sperie ,in țară asta totul este despre PNL și PSD ,despre hoție. Mai avem vreo șansă noi că cetățenii sau să plecăm că (...)
Am doar o comparație de făcut, cu două personaje, aparent diferite, dar cu o prestație politico-umană, foarte asemănătore: - Ion Iliescu și Călin Bibarț ! . (...)
Și când tranvaiul deraiază sau se întâmplă diferite probleme ,,îmi plătiți voi taxi sa merg acasă , de exemplu eu fac numa schimbul doi și ptr mine (...)