joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Copilul s-a făcut bărbat. Este în prima sută de pe mapamond. „Adi, noi suntem în prima sută din municipiu? Nu, nu suntem” Cam de aici pleacă totul… (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 12 mai 2017, 1:19 PM | Recomandările editorilor | Sport

    4

    Deși nu am niciun merit, sunt mândru că sunt din același oraș cu un tânăr care tocmai a acces în prima sută din ierarhia tenisului mondial. Pentru unii poate suna banal, alții mai cârcotași sau amatori de critici vor spune că nu e nicio realizare, sau că oricum tatăl său a „pompat” mulți bani ca el să ajungă aici.

    Hai, însă, să vedem realitatea. Marți, Marius Copil, arădeanul nostru care s-a făcut mare, juca cu Andy Murray. Pentru cei care nu știu (n.m. mă gândesc că sunt puțini), scoțianul este numărul 1 în lume la sportul cu racheta, deci peste Djokovic, Federer sau Nadal, ca să ne facem o imagine despre nivel. Marius a jucat mult timp de la egal la egal cu numărul 1 din lume și chiar i-a luat șapte gheme într-un meci în care, este normal, i-a tremurat puțin mâna din cauza emoțiilor, lucru recunoscut chiar de el. Dar Marius știa la acel moment că de luni va intra și el în prima sută mondială.

    Îl întrebam în seara de marți pe prietenul meu Adi, cu care joc tenis așa la nivelul nostru: „Adi, crezi că noi suntem în prima sută din municipiul Arad la tenis? Din municipiu, nu din județ, să fie mai mic :)” Nu suntem noi foarte pricepuți, nici nu ne-am făcut o ocupație din asta, dar mai prindem și noi o dreaptă, un smash sau chiar o servă bună. Și răspunsul a venit de la Dacian: „nu sunteți măi… Păi câți antrenori sunt în Arad, câți amatori sunt de tenis pe care noi nici nu îi vedem dar joacă de 4-5 ori pe săptămână, câte fete sunt care joacă bine. Nu sunteți…” Și este evident că nu suntem. Nici măcar în prima sută din municipiu… Iar copilul ăsta, Marius Copil, care a devenit de câțiva ani bărbat, este în primii 100 din lume, TOP 100 ATP!

    Luni l-a învins pe Guillermo Garcia-Lopez (33 de ani și locul 120 ATP), în primul tur la Mastersul de la Madrid. A fost victoria care i-a asigurat prezența în prima sută, o dorință a lui Marius de când s-a apucat de tenis. La finalul jocului câștigat în fața ibericului cu scorul 7-6 (6), 4-6, 7-6 (9), Copil a izbucnit în lacrimi. Erau lacrimi de bucurie.

    „Am fost foarte fericit la final și mi-au dat puțin lacrimile că, na, am ajuns în prima sută mondială! E un vis de mic copil. Iar acum o să joc și contra numărului 1 mondial. Am avut o barieră pusă de mine cu Top 100. În sfârșit, am spart-o! Am simțit că m-am dezlănțuit! Nici nu știu ce să mai zic, sunt terminat!” (Marius Copil)

    copil 1

    Revin la discuțiile legate de Jean Copil, tatăl lui Marius, fost rugbist și patron al hotelului Coandi, un tată care într-adevăr a cheltuit mulți bani pentru a-i asigura fiului său un viitor, o carieră în sportul pe care îl îndrăgea copilul său. Dra care tată nu ar fi făcut asta dacă și-ar fi permis? Discuția pleacă de la bârfe de genul: „păi câți bani a băgat tată-su în el?”

    A băgat… Dar câți alții nu au băgat și degeaba? Dar nu Jean Copil a transpirat zeci de mii de ore pe terenurile de tenis, nu Jean Copil a suportat accidentări, nu Jean Copil a exersat sute de mii de serve pentru a ajunge să servească cu 242 de kilometri la oră stabilind un record la Australian Open. Nu Jean Copil a plâns și a râs pentru a deveni cineva într-un sport practicat de milioane de oameni din această lume. Toate aceste eforturi fizice le-a suportat Marius. Toate crizele de nervi, toate bucuriile unui punct câștigat, toate deplasările prin toată lumea asta de la Antipozi la new York sau de la Moscova la Roma le-a trăit Marius Copil. Același Marius Copil care are multe meciuri câștigate în tricoul echipei naționale la Cupa Davis.

    Da, sunt mândru că îl cunosc pe Marius Copil, sunt mândru că un arădean de-al meu este în TOP 100 al tenisului mondial. Bravo Marius!

    PS: De bucurie, Jean Copil va organiza luni un cocktail pentru a sărbători intrarea fiului său în prima sută. Marius nu va fi. El va transpira pe terenurile de la Roma, acolo unde joacă calificări pentru Mastersul din capitala Italiei. Greu pentru Marius abia acum vine: i-a fost extrem de greu să ajungă până aici, dar îi va fi infinit de greu să se și mențină acolo. Noi sperăm să mai urce. Are 26 de ani și tot timpul din lume să acceadă și mai sus în ierarhia ATP.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ai ce va roade invidia ! Cititi articolul, sa vedeti ca pentru performanta se munceste, pe coate si branci, pe nervi intinsi la maxim !!! Cand altu statea cu ****/a in sus el isi rupea inima si ligamentele. Plus ca tatal probabil, si-a investit mare parte din castig pentru a-l sustine. Voi credeti ca sa ai o afacere e usor ? Adormitilor. Voua vi greu si sa scarpinati …

      Cunosc si cazuri de baieti la 26 de ani sustinuti de bunica din pensie ca sa ajunga cantaret. Oameni si oameni. Asa ca lasati invidia si la munca, nu neaparat pe BANI !!! OFFFF!

      Bravo Marius !!! Felicitari domnului Jean Copil pentru educatia oferita !!!

      Tenismen din Arad in top 100 ATP si voi sunteti ursi, fain in barlog ?!:))

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.