joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Consiliul Județean vrea să mai cumpere un cântar auto portabil, ca să protejeze drumurile județene. Din păcate, ofertele întârzie să apară

    de Andrei Fuliaș | 25 noiembrie 2016, 2:52 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    2

    Cu toții știm că multe dintre drumurile județene sunt praf, iar unele așteaptă să fie modernizate de ceva vreme. Nu vrem să mai intrăm în detalii legate despre cine este vinovat pentru starea lor și cine este vinovat de faptul că n-au fost refăcute până în acest moment, intenționând să evităm acest subiect tocmai acum, în plină campanie electorală. Recent, consilierii județeni au votat un proiect prin care se vizează reabilitarea mai multor drumuri, printre care și drumul care probabil este cel mai rău drum din acest județ, iar aici ne referim la drumul Arad-Șiria-Pîncota-Buteni. Deocamdată nu s-a câștigat încă finanțarea, dar reprezentanții Consiliului Județean Arad sunt optimiști în această privință, iar noi, ca oricare cetățean, sperăm același lucru.

    Citește și: Se reabilitează șoseaua Arad-Pîncota-Buteni, dar nu se face centura Șiriei (VIDEO)

    Așadar, vorbim despre modernizarea unor drumuri, dar nu putem trece cu vederea faptul că multe dintre aceste drumuri se deteriorează nu doar datorită unor lucrări executate prost, ci și din cauza transportatorilor, mai ales a celor care transportă materiale utilizate la lucrări de contrucții (nisip, balastru, piatră etc.). Din nefericere, mulți dintre acești transportatori depășesc limita de tonaj admisă pe drumurile respective, fapt care duce automat la deteriorarea într-un timp scurt a șoselelor. În acest sens, reprezentanții Consiliului Județean Arad caută măsuri pentru a stopa transportatorii, pe cât se poate, să mai depășească acele limite de tonaj.

    Concret, conducerea CJ Arad vrea să cumpere un sistem portabil de cântărire auto pe osie. Mai exact, vorbim despre un cântar portabil, cu care reprezentanții CJ Arad să poată cântări, pe orice drum, orice transportator pentru a vedea dacă respectă sau nu limita legală de tonaj pe drumul respectiv. Din nefericire, vorbim aici despre o a treia încercare de achiziționare a unui astfel de sistem. Procedurile spun că cei din Consiliul Județean trebuie să anunțe o licitație publică pentru astfel de achiziții, iar acest lucru a fost făcut deja de două ori, fără succes însă, fiindcă niciun distribuitor sau comerciant de astfel de sisteme nu s-a prezentat la licitațiile respective. În speranța că totuși a treia oară este cu noroc, astăzi a fost publicat din nou anunțul respectiv, iar președintele Iustin Cionca spear ca într-un final ca instituția pe care o conduce să primească măcar o ofertă.

    Contactat telefonic, președintele CJ Arad ne-a explicat care sunt intențiile instituției pe care o conduce în vederea achiziționării respectivului cântar portabil și ce efecte speră să producă.

    „După cum știți, majoritatea transportatorilor nu respectă tonajul, iar singura mea posibilitate este, cu ajutorul celor care se vor ocupa de această chestiune și cu ajutorul Corpului de Control, să cumpăr cântare, că avem doar unul, și să încerc să le pun, prin rotație, în diverse locuri, pe toate drumurile județene. Dar să știți că am făcut deja două licitații și n-a venit nimeni până acum. Ieri a expirat perioada celui de-al doilea anunț și n-a venit nimeni, iar astăzi am făcut un alt anunț. Intenția mea este să facem control pe toate drumurile județene pentru a-i descuraja pe acești transportatori să mai circule cu tonajul peste limita admisă. De cântarul pe care îl avem în acest moment se ocupă două persoane. Dacă reușim să cumpărăm încă unul, vom mai pune încă două persoane care să se ocupe și de acesta. În același timp Corpul de Control al președintelui are sarcina să verifice ca aceste cântare să producă efecte”, ne-a declarat Iustin Cionca.

    În continuare, redăm anunțul Consiliului Județean Arad și caietul de sarcini, în vreme ce anunțul respectiv poate fi consultat și pe site-ul instituției (www.cjarad.ro), la secțiunea „Anunțuri”.

    solicitare-de-oferte-si-caiet-de-sarcini-cantar-pe-osie-page-001 solicitare-de-oferte-si-caiet-de-sarcini-cantar-pe-osie-page-002 solicitare-de-oferte-si-caiet-de-sarcini-cantar-pe-osie-page-003 solicitare-de-oferte-si-caiet-de-sarcini-cantar-pe-osie-page-004

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Lavinamix e vinovata in mare pentru starea catastrofala a drumului Arad-Horia.Incarca 30 de tone pe bascule si nu 15 cat permite legea .
      Ciudat totusi ca cei de la CJ Arad s-au trezit asa tarziu dupa ce an de an au bagat in buzunarele largi ale unor firme de casa abonate la contracte publice sute de mii de euro pe plombari facute de mantuiala total inutile.Dar asta e o alta poveste.

      +5 voturi
      +1
      -1
      • Poliția rutiera e principalul vinovat in frunte cu șeful lor, care-si protejează tablagiii patroni ai firmelor de transport. Ei sunt cei care distrug drumurile, pt ca nu ii controleazanimeni deși circula cu încărcături ce depășesc 40 tone! Chestia asra cu cja Arad cu cântarul, este o mare mizerie, e praf in ochi pt cei ce nu cunosc sistemul corupt din Arad. Cântar au de f multă vreme si nu fac nimic cu el, închid ochii la neregulile existente si, mai rau, ii informează pe transportatorii in uniforma in momentul in care pornesc in control. Este o rusine a tuturor instituțiilor din Arad, care ar trebui sa stopeze acești dementi in uniforma care ne distrug drumurile si nu mișca un deget. Sunteti toti complici, in frunte cu IPJ Arad

        +4 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.