joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Concluziile D.S.P. în urma controlului la Pediatrie I: Secția nu e infectată, dar trebuie urgent igienizată!

    de Special Arad | 4 martie 2015, 7:24 AM | Administraţie

    3

    S-au recoltat de către Direcția de Sănătate Publică 5 feluri de probe din Secția de Pediatrie I (0-2 ani) a Spitalului Clinic Județean Arad: de pe suprafețe, de aeromicrofloră, de exudat nazal, de tegumente și s-au efectuat teste de sterilitate. De pe tot personalul, așadar, din aerul și depunerile de pe obiecte au fost luate teste de sanitație. S-au întocmit tot atâtea (5) Buletine de analiză. Le puteți citi în facsimilele atașate în galeria acestui articol – ele ne-au fost trimise în conformitate cu Legea nr. 544 din 2001.
    Directorul instituției, Laura Nicolescu ne-a declarat, raportat la acesat eveniment, următoarele: „Secția respectă programul cadru de conformare (2017) și  va fi igienizată în cel mai scurt timp. Testele de sanitație s-au prelevat pentru a depista eventuali germeni patogeni circulanți în secții de spital. După cum se observă, stafilococii hemolitici, Bacilii Coli și Proteus sunt absenți de pe suprafețe și mâinile personalului; spatulele și biberoanele sunt sterile.”
    Observație importantă: DSP Arad a verificat doar anumite aspecte de la Pediatrie 1, care intră în atribuțiile acestei instituții. Pentru celelalte nereguli semnalate de Special Arad… așteptăm și alte instituții să-și facă treabă.
    SCSP Arad- buletine laborator Pediatrie 1-1 SCSP Arad- buletine laborator Pediatrie 1-2 SCSP Arad- buletine laborator Pediatrie 1-3 SCSP Arad- buletine laborator Pediatrie 1-4

     

    Titlul principal (27 februarie, 2015): Direcția de Sănătate Publică – în control la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Arad!

    Știri Arad: Laura Nicolescu, șefa D.S.P. Arad, declară pentru Special Arad că „toate informațiile cuprinse în articolele dumnevoastră vizând situația copiilor și adulților internați la Spitalul Județean Arad, secția Pediatrie, sunt reale” și că instituția pe care o conduce s-a autosesizat, trimițînd în control, timp de două zile, echipe de inspectori.

    „Am luat mostre și probe din saloane, holuri și toalete – ele urmează să fie analizate, pentru a se stabili în ce măsură putem vorbi de infecții nosocomiale  (sau infecție intraspitalicească, este acea infecție care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s-a internat în spital și se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Infecțiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale – n.red.), viruși și alte pericole care pot agrava starea de boală a micilor pacienți. Ele se procesează acum, iar rezultatele analizelor vor sosi la începutul săptămânii viitoare” – ne-au spus angajați ai Direcției de Sănătate Publică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. ioai ce bine ca s-a trezit din adormire si D S P care pana acum nu a vazut ce e la Pediatrie ori poate drumurile duceau cum intri pe poarta spitalului la stinga, de fapt cine are vreo treaba cu ce conditii au pruncii sau muritorii de rand…..
      aaaa……… sa fim realisti ca la spit. judetean s-au mai facut ceva investitii pe la cardio,pe la V, chiar si dusuri in camere pe la capatul coridorului dar cei drept dai un ban si ai conditii ca doar cand intri sa faci dus apa vine direct in salon si apoi ti-ar trebui si o barca sa ajungi in pat, iaca mai faci si inundatii pe acolo.
      . . .chiar asa oare cine o fi selectat si cum firma castigatoare pentru renovare … instalatii sanitare…

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.