După ce Ministerul Tineretului și Sportului a confirmat demolarea ilegală a trei stadioane din municipiul Arad, deputatul Sergiu Cosmin Vlad a susținut o declarație în Parlament, prin care cere o legislație concretă și severă, pentru ca asemenea situații să nu se mai repete niciodată.

Alesul arădenilor si-a început astfel discursul: „Legea Educației fizice și sportului prevede că Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat. Prin aceasta este recunoscut rolul sportului și al mișcării, pentru bunăstarea fizică și spirituală a membrilor societății. Un popor care face sport este un popor sănătos, iar performanța sportivă este măsura performanței celor care conduc destinele națiunii”.

Dincolo de cuvinte însă, nimeni nu mai poate întoarce timpul, pentru a da înapoi arădenilor stadioanele demolate ilegale sub administrația Falcă. USR consideră că trebuie făcut ceva pentru a preveni astfel de abuzuri în viitor. Astfel, deputatul Sergiu Cosmin Vlad susține modificarea legislației pentru a prevedea sancțiuni concrete pentru primarii și decidenții care încalcă dreptul cetățenilor la sport și la o viață sănătoasă.

Sergiu Cosmin Vlad, deputat USR Arad: „Demolarea bazelor sportive a fost făcută fără respectarea legislației, iar probele sunt evidente: administrația primarului Falcă a aprobat desființarea pentru toate cele trei stadioane dispărute din Arad. Cel mai grav însă este faptul că demolările s-au repetat, fără să existe vreo sancțiune care să-i oprească pe vinovați să mai încalce legea. Din punctul meu de vedere așa ceva nu mai poate fi tolerat. Am să inițiez modificări legislative care să ducă la sancțiuni concrete și la tragerea la răspundere a tuturor celor care își bat joc de patrimoniul arădenilor”.

-, 20 septembrie 2017, 12:39 PM