Comunicat Dorel Căprar și Flavius Măduța, deputați PSD
„Mă bucur că eforturile noastre de a păstra cele două judecătorii, ca şi eforturile altor colegi din ţară, au avut succes. Am construit, împreună cu specialişti din justiţie şi cu reprezentanţii administraţiei locale, la o argumentaţie solidă prin care am arătat că interesul cetăţenilor este acela de a beneficia de judecătorii aproape de ei. Interesul administraţiilor locale este acela de a dezvolta instituţional şi de a consolida instituţional comunităţile locale. Asigurăm astfel accesul oamenilor la actul de justiţie, iar statul trebuie să facă eforturi în acest sens. PSD este partidul care consolidează instituţii care funcţionează în favoarea cetăţenilor, nu le desfiinţează” – Căprar.
„Prin decizia adoptată, am corectat o tentativă de reformă făcută din pix, de către guvernarea PDL, care nu ţine cont de nevoile reale ale cetăţenilor. Le-am explicat celor din minister că spre deosebire de cei care gândesc reforme într-un birou, noi, parlamentarii, ca şi administraţiile locale, suntem în contact direct cu cetăţenii, ştim care sunt problemele cu care se confruntă. Desfiinţarea celor două judecătorii limita pentru foarte mulţi oameni accesul real la actul de justiţie. S-a dovedit că în problema celor două judecătorii noi am avut viziunea corectă, în interesul cetăţenilor, şi am reuşit să ne impunem punctul de vedere” – Măduța.
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)