joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Dorel Căprar, deputat PSD Arad

    de - | 17 iunie 2017, 1:12 PM | Undeva

    0

    Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar consideră că seria reformelor în favoarea poporului român trebuie să continue, conform agendei stabilită în Programul de Guvernare şi neapărat în ritmul necesar cu respectarea termenelor de implementare. În plan politic, liderul social democrat este de părere că demersul partidului de a-i retrage sprijinul politic premierului Sorin Grindeanu şi cabinetului său este unul corect, care are la bază o evaluare pertinentă a guvernării. Acesta trebuie să aibă, măcar în ceasul al doisprezecelea, responsabilitatea şi maturitatea necesară de a demisiona, pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată desemna un alt premier de la PSD. În acest mod s-ar evita o criză politică şi introducerea unei moţiuni de cenzură în Parlament, singura procedură de a restabili ordinea constituţională.

    „Spun aceste lucruri pentru că am văzut şi am studiat alături de colegii mei din CEX, punct cu punct rezultatele evaluării activităţii Guvernului Grindeanu. Cred că normal era ca acesta să-şi însuşească criticile din acest raport şi nu să ne întoarcă spatele în şedinţă în momentul analizei performanţelor sau nerealizărilor acestei formule guvernamentale. Cetăţenii au votat un Program de Guvernare şi o formaţiune politică, PSD, nu o persoană, fie ea oricare, Grindeanu sau altul. Repet, miza partidului este doar programul de guvernare ! Pentru noi şi mai ales pentru ţară este important ca săptămâna viitoare să se declanşeze procedurile constituţionale pentru construcţia noului Executiv, condus de un premier nominalizat de către partid. Nicio criză politică nu este bine venită, însă prin atitudinea sa, Sorin Grindeanu ne-a obligat să adoptăm atât măsura retragerii sprijinului politic cât şi ulterior decizia excluderii sale din PSD. Prin tot ceea ce a întreprins domnia sa, a dat dovadă de imaturitate politică şi lipsă de responsabilitate în primul rând faţă de români“, precizează preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

     


     

     

    PSD Arad îşi exprimă întreaga susţinere pentru deciziile adoptate în cadrul Comitetului Executiv Național în data de 14 respectiv 15 iunie 2017, anume de retragere a sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu și excluderea acestuia din partid. Insensibil la argumente, la dezbatere și analiza raportului de evaluare a Guvernului, domnul Grindeanu a declanșat o criză politică prin refuzul său de a demisiona. Prin aceasta nu face decât să demonstreze că nu ne animă același tip de idealuri, preocuparea noastră fiind doar aceea de a respecta cu rigoare implementarea justă și la termen a capitolelor din Programul de Guvernare. Am câștigat alegerile cu cea mai bună platformă posibilă iar cetățenii așteaptă de la noi punerea în aplicare a reformelor cuprinse în program. Guvernul nu poate fi monopolizat de către o persoană care nu a fost aleasă în mod direct și care nu se bucură de sprijinul politic a formațiunii care i-a încredințat această înaltă funcție.

    Mai mult decât atât, PSD Arad se va întruni sâmbătă într-un CEX județean pentru a adopta două rezoluții importante. Prima vizează susținerea față de deciziile adoptate de către forumul suprem al partidului iar cea de a doua se referă la suportul pentru a iniția o moțiune de cenzură la adresa Guvernului, urmare a refuzului primului-ministru de a demisiona.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.