marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Comunicat DNA și stenograme… nesimțite în dosarul „mită la șefii de depouri CFR”

    de Lucian Valeriu | 14 aprilie 2015, 10:37 AM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    15

    Titlul inițial: Fostul șef al Depoului CFR Arad – trimis în judecată de DNA!

    Șef serviciu în cadrul Sucursalei Transport Feroviar Călători, de la CF Timisoara, și fost șef al Depoului CFR Arad, Călin Darău, a fost trimis în judecată de procurorii Secției a II-a din cadrul DNA, ca parte a unui lot de inculpați care au săvârșit fapte asimilate corupției. În cauză sunt anchetate deturnări de fonduri publice și folosirea acestora în scopuri personale – iar Călin Darău pare a fi o parte importantă dintr-un „angrenaj infracțional” ale cărui piese importante fie sunt, probabil, atât de „sus” încât ceea ce știe co-inculpatul ar putea genera un (nou) cutremur în administrația CFR.
    Numai așa se explică de ce doar Călin Darău a rămas pe funcția de la Timișoara, în condițiile în care alți 6 (șase!) șefi de depouri din țară, aflați în situație juridică similară, au fost suspendați din funcții săptămâna trecut… Mai mult: conform surselor noastre din Depoul Arad, singura „schimbare” care se simte în atmosfera, și așa supraîncărcată, a „Bastiliei” din Grădiște, este… intensificarea controalelor efectuate direct și personal de fostul șef de depou – fapt de-a dreptul halucinant: anchetatul îi anchetează pe cei pe care îi bănuiește ca ar fi la originea anchetei despre el! Ca exemplu, la ultimul asemenea control, l-a testat cu trusa etilotest chiar pe unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi…

    O pistă pentru anchetatorii de la București: afacerea cu fier vechi pe care Dărău Călin o dirijează din umbră la Remiza Lugoj – respectiv modul în care „se străduiește” să înstrăineze nu mai puțin de trei strunguri Iosif Rangheț… cântărind 5 tone bucata… bașca componentele foarte valoroase și, multe, nou-nouțe…

    Pe același subiect:  
     Practici sovietico-naziste la Depoul CFR Arad!
    – Depoul CFR Arad – cuibul celor mai șocante furturi de la inventarea locomotivei încoace!
    – Directorul general al CFR Călători este la Arad. Nu a venit CU trenul – a venit PENTRU trenuri…

    UPDATE: Comunicat DNA și stenograme… nesimțite în dosarul „mită la depouri”

    COMUNICAT

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată: în stare de arest preventiv, a inculpaților: 

    GAVRIȘ TEODOR ALEXANDRU, director de tracțiune în cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor: 
    – luare de mită, 
    – abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), 


    PROTOPOPU GABRIEL TELU, director general adjunct și ulterior consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului – Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. CĂLĂTORI S.A, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor:
    – luare de mită, 
    – trafic de influență, 
    – instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
    – instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 
    – complicitate la dare de mită, 
    – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată(4 acte materiale), 

    în stare de arest la domiciliu, a inculpaților: 

    COSMINEANU DANIEL NINEL, șef al Biroului Aprovizionare, în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A. – S.T.F.C. Depoul CLUJ, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor:
    – folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, 
    – luare de mită, 
    – două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 

    DIDILĂ GEORGE, om de afaceri care controla mai multe societăți (S.C. Ecomet West S.R.L, S.C. Electro Sig Star S.R.L, S.C. Petroserv Conect S.R.L. și S.C. Grand Group CPS S.R.L.), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor:
    – a trei infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 
    – dare de mită, 
    – complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată(6 acte materiale), 

    în stare de libertate, a inculpaților: 

    STÎNGĂ CRISTIAN-VALERIUSECU VIRGILPĂUNA RĂZVAN – CONSTANTINJIGORIA CRISTIAN AURELDĂRĂU CĂLIN-OVIDIUBOZGA FLORIN-LIVIU-MIHAISTAN STELIANMIU GHEORGHE DANIELILIE EUGENSĂICU DANIEL și IONAȘCU GABRIEL, șefi ai subunităților (depourile) S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A., la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

    La începutul anului 2014, inculpatul Protopopu Gabriel Telu, în calitate de director general adjunct, a pretins de la inculpatul Didilă George, foloase necuvenite, pentru a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu. Aceste foloase au constat în sume de bani ce reprezentau un procent de 15 – 20% din valoarea totală (fără T.V.A.) a comenzilor care urmau să fie primite din partea subunităților societății feroviare aflate în subordinea funcționarului public.
    De precizat este faptul că, produsele furnizate de către omul de afaceri aveau prețuri cu mult supraevaluate. 
    De asemenea, în aceeași perioadă inculpatul Protopopu Gabriel Telu a acceptat promisiunea omului de afaceri de remitere a unor foloase necuvenite, constând în sume de bani ce reprezentau un procent de 20% din valoarea totală (fără T.V.A.) a comenzilor de furnizare piese ce urmau a fi primite din partea Depoului Cluj.
    În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Protopopu Gabriel Telu a promis că îl va determina pe inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel să efectueze demersurile necesare pentru atribuirea unor astfel de comenzi uneia dintre societățile comerciale utilizate de către inculpatul Didilă George, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
    Astfel, inculpatul Protopopu Gabriel Telu l-a determinat pe inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel să îi comunice omului de afaceri oferta unei societăți comerciale concurente, care participa la o procedură de achiziție desfășurată de subunitatea feroviară și să își exercite în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul efectuării demersurilor necesare pentru atribuirea directă a unei comenzi de furnizare a unor piese de locomotivă, către S.C. Petroserv Conect S.R.L.
    Această societate, reprezentată în fapt de inculpatul Didilă George, nu îndeplinea condițiile necesare pentru comercializarea unor astfel de produse, conform reglementărilor în domeniu siguranței feroviare.
    În continuare, urmare a acestei instigări, Depoul Cluj a efectuat plata în avans a pieselor de locomotivă comandate, iar ulterior, inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că a efectuat demersurile necesare pentru a fi modificate comenzile inițiale de piese, întrucât o mare parte din aceste produse nu puteau fi recepționate din cauza lipsei certificărilor cerute de lege. Mai mult, acesta a întocmit două comenzi pentru furnizarea unor scule, chiar dacă în mod evident prețurile produselor de acest tip (scule) erau supraevaluate.
    Ulterior primirii comenzilor și efectuării în avans a plății produselor de către subunitatea feroviară, inculpatul Protopopu Gabriel Telu a primit suma de 10.000 lei de la inculpatul Didilă George în baza înțelegerii anterioare.
    Pentru „ajutorul” acordat, inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel a primit de la omul de afaceri suma de 2.000 de lei. 
    După numirea în funcția de director a inculpatului Gavriș Teodor Alexandru, acesta și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, ca urmare a instigării inculpatului Didilă George, și l-a sprijinit pe acesta din urmă să obțină în mod fraudulos sume de bani de la S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A. sub pretextul achiziționării unor bunuri.
    De menționat este faptul că, achizițiile au fost realizate cu încălcarea dispozițiilor legale incidente referitoare la procedura de achiziție, iar bunurile aveau prețurile supraevaluate.
    Astfel, inculpatul Didilă George a stabilit cu inculpații Gavriș Teodor Alexandru și Protopopu Gabriel Telu, ca S.C. Ecomet West S.R.L. să livreze, în cursul anului 2014, prin achiziție directă, scule, dispozitive și verificatoare către depourile aflate în subordinea inculpatului Gavriș Teodor Alexandru, fiecare comandă urmând să aibă o valoare de până la 20.000 lei, fără T.V.A., iar ritmul de atribuire a comenzilor și de livrare a produselor urma să fie o dată la două-trei luni în cazul fiecărui depou.
    În acest scop, inculpatul Didilă George i-a promis foloase necuvenite inculpatului Gavriș Teodor Alexandru, pentru ca acesta să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, foloase constând în sume de bani ce reprezentau un procent de 15% din valoarea totală (fără T.V.A.), a comenzilor ce urmau să fie primite din partea subunităților societății feroviare.
    Inculpatul Gavriș Teodor Alexandru a acceptat promisiunea omului de afaceri privind remiterea respectivelor foloase necuvenite și au stabilit împreună ca sumele de bani să fie remise de către acesta din urmă la final, după ce vor fi achitate de către S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A. toate facturile aferente comenzilor.
    Ulterior, inculpatul Gavriș Teodor Alexandru a pretins un avans din sumele de bani promise de inculpatul Didilă George, astfel că a primit de la acesta suma de 35.000 de lei.
    În urma instigării inculpatului Didilă George, inculpatul Gavriș Teodor Alexandru și-a îndeplinit defectuos propriile atribuții de serviciu și i-a determinat pe subordonații săi, angajați ai S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A., să își îndeplinească în mod defectuos propriile lor atribuții de serviciu.
    În acest sens, inculpatul Gavriș Teodor Alexandru i-a atras în activitatea infracțională pe inculpații Stîngă Cristian Valeriu, Jigoria Cristian Aurel, Stan Stelian, Miu Daniel, Ionașcu Gabriel, Păuna Răzvan Constantin, Bozga Florin-Liviu-Mihai, Ilie Eugen, Săicu Daniel, Secu Virgil și Dărău Călin Ovidiu, care în calitate de șefi ai subunităților (depourile) S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A., au acceptat să comande produsele oferite de omul de afaceri și să plătească prețurile mult supraevaluate cerute de acesta.
    Șefii celor unsprezece depouri, deși erau conștienți de faptul că nevoile urgente ale subunităților erau altele, au acceptat să atribuie, direct și cu prioritate, comenzi de furnizare scule societăților reprezentate de inculpatul Didilă George, având reprezentarea faptului că prețurile practicate erau supraevaluate.

    Concret, acest mecanism infracțional s-a desfășurat după cum urmează: 
    Potrivit unor dispoziții interne ale conducerii societății feroviare, pentru buna desfășurare a activității subunităților, conducătorii acestora puteau efectua în situații imprevizibile, achiziții cu atribuire directă până în limita maximă a 20.000 lei (fără T.V.A.), aspect cunoscut de către inculpatul Gavriș Teodor Alexandru și folosit de el în săvârșirea infracțiunilor, prin interpretarea cu rea-credință a prevederilor unei dispoziții interne.
    Deși în Planul anual de achiziții al societății feroviare cu capital de stat era menționată expres achiziția de scule la nivel central, funcționarii publici și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin evitarea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, aceștia nerecurgând la efectuarea unei licitații publice prin care la nivel centralizat să fie achiziționate produsele respective, ci au procedat la fragmentarea achiziției, folosindu-se de prevederile acelei dispoziției interne, în condițiile în care acestea nu erau incidente în cauză.
    Astfel, deși nu existau situații de urgență apărute ca urmare a unor cauze de imprevizibilitate, au fost achiziționate de fiecare depou, prin achiziție directă, scule de la societățile reprezentate de către inculpatul Didilă George.
    Chiar și cu ocazia efectuării achiziției de scule în baza prevederilor dispoziției respective, funcționarii publici cu atribuții în acest sens și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât nu a fost efectuat un studiu de piață referitor la produsele ce urmau a fi comandate, în acest mod neputându-se considera că a fost respectat criteriul prețului cel mai scăzut.
    În multe cazuri, ulterior înaintării unor comenzi către societatea care avea prețul cel mai scăzut dintre cele trei oferte primite de la structura centrală, necesarul de scule a fost mărit „artificial” la solicitarea inculpaților Gavriș Teodor Alexandru și Didilă George și astfel crescută valoarea comenzilor până spre limita maximă la care se puteau efectua achiziții în baza acestei dispoziții interne, respectiv 20.000 lei (fără T.V.A.).
    Cele trei oferte primite de la structura centrală a societății feroviare și pe baza cărora a fost ales furnizorul cu prețul cel mai scăzut, proveneau în realitate de la aceeași persoană și nu de la trei societăți comerciale distincte.

    Paguba totală produsă S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A. de către inculpații anterior menționați, în modalitățile descrise, este în cuantum de 205.415,24 (T.V.A. inclus), din care 174.814,56 lei (TVA inclus) în relațiile comerciale cu S.C. Ecomet West S.R.L. și 30.600,68 lei (TVA inclus) în relațiile comerciale cu S.C. Petroserv Conect S.R.L., ambele firme fiind reprezentate în fapt de către inculpatul Didilă George.

    În cauză, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților: Gavriș Teodor Alexandru, Protopopu Gabriel Telu, Cosmineanu Daniel Ninel, Dărău Călin-Ovidiu, Jigoria Cristian Aurel, Miu Gheorghe-Daniel, Păuna Răzvan Constantin, Săicu Daniel, Ilie Eugen, Secu Virgil, Stan Stelian și Stîngă Cristian-Valeriu.

    De asemenea, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 61.000 lei, ce aparține inculpatului Didilă George. 

    Față de inculpații Bojin Titu și Mihoc Marcel, procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea urmăririi penale într-un dosar distinct. 

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

    Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    STENOGRAME rezultate din interceptările telefonice în faza de urmărire penală

    – sursa: evz.ro

    Amenințări pe sms: „Ma vad cu GABI si ii tot”

    Întrucât comenzile făcute de către unele depouri până la acea dată, respectiv depourile Timişoara, Arad şi Piteşti, erau de valori mai mici decât înţelegerea avută, iar Gavriş nu răspundea apelurilor lui Didilă , la data de 17 iulie 2014, ora 11:52, ultimul îi transmite un mesaj text cu următorul conţinut, aşa cu rezultă din procesul verbal:

    „o sa te caut la birou s~ai lui GABI ce am făcut pt. tine și altele, pentru că vad ca mai luat de prost pt. că sunt prea bun cu tine, de ce nu îți respecți cuvântul dat, dar nu ai cum pt. că așa ești tu îți place să plimbi lumea pe drumuri si săi calci în picioare, ști ce e mai rău că tu mă confuzi cu pitici aia, faci o  greșeală enormă că nu vrei să discuți cu mine, eu îți propun să ne întâlnim și să ne rezolvam problemele pe cale amiabila pt. că deja miroase urât, sună urgent că sunt f supărat.”În aceeaşi zi, respectiv 17 iulie 2014, la ora 12:27, Didilă i-a comunicat lui Gavriş, tot prin intermediul unui mesaj text, faptul că îi va spune toate detaliile anterior menţionate ilui Protopopu Gabriel Telu: „Ma vad cu Gabi si ii tot.”

    „Ne-ntâlnim, îmi dai totu’ înapoi și gata!”

    Urmare a celor două mesaje Gavriş şi Didilă au purtat la data de 17 iulie 2014, ora 12:29, o conversaţie telefonică din care  reiese că Didilă îi solicită directorului Direcţiei Tracţiune restituirea sumei de bani remisă cu titlu de mită:

    Teodor Alexandru Gavriş: Păi cum, mă, tu după cum îmi vorbești, în felul în care-mi vorbești…

    George Didilă: Da, mă, da’ tot tu ești cu gura mare? Păi tu-ți bați joc de mine?!

    Teodor Alexandru Gavriş: Chiar mă superi rău de tot! Tu-ți bați joc de mine!

    George Didilă: Nu! Fii atent! Auzi! Ne-ntâlnim, îmi dai totu’ înapoi și gata!

    Teodor Alexandru Gavriş: Nu te înțeleg, mă. Nu înțeleg ce ai zis.

    George Didilă: Nu-nțelegi?! Băi, nu-ți bați tu joc de mine! Eu sunt…eu nu sunt mucioșii ăia care ți-ai bătut joc de ei!

    Teodor Alexandru Gavriş: Ascultă-mă ce-ți spun! Ne vedem mâine și gata, terminăm cu totul! Nu mai…

    George Didilă: Terminăm cu tot bâlciul! Te rog frumos, da?!

    Teodor Alexandru Gavriş: Tu nu știi, tu n-ai răbdare, nu ai nimic.

    George Didilă: Tu-mi dai mie comenzi de zece mii de lei?!

    Teodor Alexandru Gavriş: Ce, mă? Băi…

    George Didilă: Ce comenzi îmi dai tu mie, mă?! Îți bați…băi, da’…bă, tu ești om serios?!

    Teodor Alexandru Gavriş: Bă, tu nu gândești, mă. Gata!

    George Didilă: Ce să gândesc, omule?!

    Teodor Alexandru Gavriş: Chiar nu gândești! Băi, gata! Gata!

    George Didilă: Gata! S-a terminat! Nu amâni! Mâine ne vedem și gata!

    Teodor Alexandru Gavriş: Mâine ne vedem și gata!

    Din cuprinsul acestei discuţii reiese şi faptul că Didilă era nemulţumit de cuantumul relativ scăzut al comenzilor înaintate de către depouri, în contextul în care, anterior, în data de 6 iunie 2014, i-a remis lui Gavriş T suma de 35.000 de lei ca avans a foloaselor promise cu ocazia întâlnirii de la restaurantul Tasty Fish, condiţii în care suma de 35.000 de lei reprezenta în fapt un procent mult mai mare, raportat la valoarea cumulată a comenzilor atribuite în fapt de depouri, decât procentul de 15% stabilit iniţial. Din verificările efectuate de procurorii DNA cu privire la rulajul contului al SC Ecomet West SRL rezultă că în data de 5 iunie 2014 în cont a intrat suma de 27.500 lei, care în aceeaşi zi a fost retrasă de către Didilă Ion. Acesta în mod curent după retragerea unor sume de bani din conturile societăţii le punea la dispoziţia lui Didilă George.

     

    Didilă a recunoscut șpaga

    Potrivit rechizitoriului DNA, toate aceste probe se coroborează şi cu declaraţia inculpatului Didilă George care a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală remiterea sumei de 35.000 lui Gavriş în gara din Constanţa, cu ocazia unei întâlniri avute cu acesta. De asemenea, tot din declaraţia lui Didilă George că la sfârşitul lunii august 2014, a luat legătura cu Gavriş pentru a-i solicita să îi contacteze pe şefii depourilor aflate în subordine, în vederea efectuării plăţilor produselor livrate, însă întrucât cel din urmă i-a comunicat că situaţia se va rezolva într-o săptămână sau două, Didilă i-a cerut restituirea unei părţi din suma de 35.000 de lei, urmând ca în momentul în care unităţile societăţii feroviare vor efectua plăţile să îi dea înapoi lui Gavriş. După o scurtă perioadă de timp cele două persoane s-au întâlnit în faţa stadionului Dinamo, Gavriş înmânându-i lui Didilă George suma de 4.000 lei.

     

    Gavriș a spus că este vorba de un împrumut

    Parţial şi Gavriş a recunoscut în declaraţia sa din data de 31 martie 2015, că s-a întâlnit cu inculpatul Didilă George în zona indicată, precum şi solicitarea acestuia de a-i da cu titlu de împrumut o sumă de bani, căreia, după cum susţine acesta, nu i-a dat însă curs.

    Infracţiunea de luare de mită săvârşită de către Gavriş, sub forma unui procent din sumele facturate de către depourile aflate în subordinea sa rezultă şi din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre Gavriş şi Didilă . Astfel, după primirea fiecărei comenzi de furnizare scule, Didilă i-a comunicat directorului Direcţiei Tracţiune cuantumul acesteia. Acest lucru se întâmpla tocmai pentru ca inculpaţii să ţină evidenţa sumelor ce trebuiau remise, respectiv primite cu titlu de mită.

    Relevant în acest sens este procesul – verbal de redare a convorbirii din data de 25 august 2014, ora 16:28, când Didilă îi comunică lui Gavriş valoarea comenzii primite de la Depoul Suceava:

    George Didilă: Ăsta de la Suceava mi-a trimis.

    Teodor Alexandru Gavriş: Da? Bine!

    George Didilă: Şaişpe mii…

    Teodor Alexandru Gavriş: Bine.

     

    De asemenea, în acelaşi sens, al comunicării valorii comenzii, este şi convorbirea purtată în data de 13 august 2014, ora 10:22:

    Teodor Alexandru Gavriş: Da. Am auzit că vineri ți-a dat o comandă Clujul, a doua.

    George Didilă: Da! O să ți-o arăt. Nu sunt toate la mine? Am ceva de ascuns?

    Teodor Alexandru Gavriş: Nu, de-asta zic. Când ne vedem?”

     

    Tot din acest motiv, respectiv al faptului că mita fusese stabilită ca procent din valoarea relaţiei comerciale, în situaţiile în care comenzile făcute de către depouri erau cu mult mai mici decât suma de 20.000 lei (fără T.V.A.) stabilită în data de 19.05.2014, Didilă îi contacta fie pe Gavriş, fie pe l Protopopu, manifestându-şi nemulţumirea şi solicitându-i intervenţia pentru mărirea valorii comenzilor.

    Din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din dat 16 iulie 2014, ora 12:18, reiese că Didilă este extrem de nemulţumit de nerespectarea înţelegerii referitoare la suma stabilită pentru fiecare comandă în urma întâlnirii de la restaurantul Tasty Fish din data de 19.05.2014:

    George Didilă: Eu nu mai înțeleg nimic, scuză-mă că apelez la tine, dar n-am ce să fac, cu cine să vorbesc. Mă simt umilit, mă simt în ultimul hal pentru că eu primesc de la Arad comenzi de unșpe mii de lei! Ce înseamnă asta, domnule? Nu pot să scot nici măcar carburantul până acolo. Se comandă câte o bucată, ce e aia? Și v-am rugat și eu să îmi dați și mie banii ăia și nu îmi dă nici banii ăia, nimica toată?

    Gabriel Telu Protopopu: Vă dă astăzi, vă dă.

    George Didilă: Unde îi dă, domnule, că azi e miercuri. De luni tot am zis că îi dă, că îi dă, când îi dă? Nu pe bune, sunt foarte supărat, sunt foarte, foarte supărat. Asta se numește bătaie pe față de joc! Deci bătaie pe față de joc! Asta nu se poate așa ceva! Este strigător la cer! Ce face omul ăsta? Scuză-mă de expresie, mă … (n.n. limbaj trivial) în ele de comenzi, nu mai fac nimic. Nu e posibil așa ceva? Chiar nu îi este un pic de rușine lu` omu` ăsta?

    Gabriel Telu Protopopu:  Hai că vorbim mâine!

    George Didilă: Dar omul ăsta chiar calcă pe cadavre? Cine crede că sunt eu? Maimuțoii ăia cu care a lucrat până acum cu ei?

    Gabriel Telu Protopopu: Hai că vorbim mâine.

    George Didilă: Mâine vreau să ne vedem neapărat. Ori e albă, ori e neagră. Nu mai vreau să continuu cu omul ăsta. s-a terminat, nu mai!”

     

    Din declaraţia lui Darău Călin Ovidiu, şeful Depoului Arad rezultă că în data de 16 iulie 2014 a fost chemat de Gavriş la sediul central ocazie cu care directorul i-a comunicat că achiziţia de scule se va face de la societatea comercială care are în titulatură cuvântul „VEST”.

    Potrivit procurorilor, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în data de 16 iulie 2014, reiese că situaţia a fost remediată, Depoul Arad înaintând o nouă comandă al cărei cuantum era apropiat de suma maximă de 20.000 lei.

    Potrivit DNA, din probele administrate în cauză rezultă că toate demersurile efectuate de către Gavriş Teodor Alexandru în interesul lui Didilă George la nivelul societăţii feroviare au fost făcute ţinând cont şi de propriul său interes, respectiv acela de a obţine din activitatea infracţională o sumă de bani cât mai mare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. DCO egal un HORIA GEORGESCU al C.F.R.
      Multi din cei putini ramasi si cred in EL,in zilele urmatoare vor avea surpriza sa devina dezamagiti:
      -Pretinsul ALB-IMACULAT va fi preschimbat in CENUSIU-VARGAT
      -E ridicol ca-n secolul 21 un urmarit penal sa mai faca pe controloru pe locomotivele si trenurile CFR-calatori.
      -Va-i saracu!!!Intr-un final ii vor plange de mila si cei care-l baga la inaintare:Il duc la gara si-l urca-n tren;cu toata dragostea.

      +37 voturi
      +1
      -1
    2. Saptamana trecuta,l-am vazut si eu pe GROPARU la DEPOUL ARAD;un ins crispat,timorat, cu o privire de-a dreptul sfidatoare,enervanta,pus pe capatuiala,dornic de a face rau;afisand portretul unei fiare sfasiate,aproape scursa,in totalitate de sange;mi-am zis atunci:toate lucrurile pe lumea asta au o limita,inclusiv”NESIMTIREA”.
      -Tupeul arogant al acestui individ nu cunoaste limite.Eu nu stiu ce sfatuitori are acest DCO,dar din moment ce se comporta asa,ori nu-i are,ori sunt paraleli cu realitatea.Dupa ce vuieste presa despre tine,despre magariile ce le-ai facut,dupa ce ai devastat practic toata FLOTA DEPOULUI,vanzand aproape tot si umflandu-ti buzunarele cu bani negri,mai ai nesimtirea sa faci pe controloru,pedepsind oameni nevinovati,intr-o unitate unde toti iti cunosc trecutul.

      +37 voturi
      +1
      -1
    3. Acest articol se refera la dosarul”mama”in care titular este GAVRIS cel arestat,urmeaza:
      -cel cu motoarele diesel de pe LDE-LDH vandute peste granita sau la diversi privati;
      -apoi tranzactiile intre DEPOU si magazinul ROSU,
      -daca vrea cineva s-o duca pe”NEAGRA”la audieri numa-n colo,ca inapoi o duce duba.
      -Mai un pic.M-ai aveti putina rabdare
      -Prejudiciul nu este 4RON.Om vedea si abia apoi putem canta:”Hai sa dam mana cu mana etc”….

      +30 voturi
      +1
      -1
      • Nu e bine domnule”caporal”M@ryws sa te autopronunti,nu e bine.
        -Dar pe de alta parte asa e.Mai un pic si tu singur,o sa constati contrariul la ceea ce crezi tu.
        -Procesul a inceput si daca citesti cu atentie comunicatul DNA ve-i remarca cu consternare ca in cauza,s-a pus sechestru asigurator pe bunurile mobile si imobile ale mai multor INCULPATII{nu suspecti}printre care si domnul DARAU CALIN OVIDIU.
        -Oare e vorba de asta de la DEPOUL ARAD?s-au o mai fi altul!
        -Dupa stiinta mea mai urmeaza cel putin doua dosare pentru DCO.
        -Daca nu te-ai lamurit mai revin si cu alte explicatii.

        +19 voturi
        +1
        -1
    4. Incepand cu luna august 2014,avertiz-am GROPARUL ca vine DaNA.
      -Putini au crezut.
      -Acum cand citim comunicatul DNA,in speta stenogramele,se confirma faptul caci cel care a venit in vara 2014,in control la DEPOUL ARAD imbracat in uniforma CFR de tip nou[trening- mai trebuia sa aiba inscriptionat cifra 666],si pe care-l descriam ca un borfas de FERENTARI,era capul rautatilor.Va mai aduceti aminte sloganul:”Reduce-ti cheltuielile cu 50%”,lucru imposibil de realizat in realitate.
      -De ce acest slogan?
      -Sa poata El fura,avutia caii ferate.
      -Va da-ti seama cine a condus ramura TRACTIUNE in cadrul SNTFC-calatori-prietenul Groparului.
      -El a facut de altfel si mutarea spectaculoasa inainte de a fi arestat intre DCO si ILIE VIRGIL,in scopul de ai proteja imaginea GROPARULUI.
      -Cei mai trist ca nici pana-n ziua de astazi nici noua conducere a SNTFC-calatori nu se sesizeaza.Vin vremuri grele pentru DCO si gasca.Cineva,va trebui sa dea socoteala pentru toate astea.
      PROLETARI din toata tara:UNITI-VA!!!

      +17 voturi
      +1
      -1
    5. E.R.M.R-istu de serviciu

      Intre doua infatisari la tribunal,pentru ca pe 25.05.2015 este un nou termen la trinalul BUCURESTI,in dosarul de coruptie nr.12586/3/2015,care priveste printre altii si pe DARAU CALIN OVIDIU,acesta continua cu patima,aroganta si nerusinare actiunile sale de control[intimidare] a personalului C.F.R din DEPOUL ARAD,societate pe care a jecmanit-o timp de 15 ani si apoi APROAPE ca a pus-o pe butuci;mai are putin si daca-i iese cartea o va transforma,conform proprilor afirmatii,intr-un punct de lucru,asta ca dovada a politelor care trebuiesc platite pentru ca numai este el la butoane.
      Un ins cu mainile patate de sange care miroase a orice,insa nu a om,un urmarit
      penal,aproape[condamnat]incontinuare controlor pe C.F.R.
      -Dar nu-i asa de mare mirarea.Ati mai vazut si alte cazuri
      ce-i drept mai izolate,similare prezentate la televizor.
      -DE MIRARE e faptul ca voi cei controlati,sunteti niste fraieri care atunci cand va vine musafirul nepoftit,in loc sa-i arata-ti NET-ul si apoi obrazul,ii creati conditii sa-si faca jocul.
      -Asta-i societatea in care traim:”ROMANIA PENALILOR”.
      -Furati, distrugeti,jecmaniti si ajungeti”GROPARI LA BUTOANE”.
      -Caline da-ti masca jos CALINE.

      +11 voturi
      +1
      -1
    6. D-le ministru IOAN RUS,face-ti dreptate pana la capat.
      Reactiva-ti inapoi pe functii si ceilalti sefi de depou,demisionati s-au inlocuiti din functie,cercetati in acelasi dosar cu DARAU CALIN OVIDIU sau eventual avansati.
      Daca la TIMISOARA se poate,de ce sa nu se poata in toata tara:ca asa ar fi corect.

      +13 voturi
      +1
      -1
    7. Bai fraierilor care sunteti si trimite-ti anonime la minister semnindu-le cu numele unui dilau nu vedeti ca nu va iese pasenta!!!Toate controalele astea dracesti au fost numai pe oamenii simpli din depou,toata saptamina ne-au cautat si la oua in timp ce groparul sta linistit.Da-ca vreti sa-l futeti pe respectivul cautati-va alte metode nu ne baga-ti pe noi la mijloc cu vrute si nevrute pe care idiotii astia de mitici le i-au de bune si vedeti sa nu fi-ti da-ti voi in vileag cu toate draciile care lea-ti facut.
      Hai v-am pupat ca inca nu-s suparat pe voi dar daca continuati asa va rup picioarele.

      --5 voturi
      +1
      -1
    8. -Martea neagra la DEPOUL ARAD,de fapt toata saptamana aceasta a fost una neagra pentru unii de la DEPOUL ARAD.Daca aseara[joi] nu au dat-o la pace cu miticii o fi prapad mai ceva ca-n NEPAL.
      -Oricum,daca nu ne multumeste raspunsul,vom continua sa mai dam din casa pana la aflarea adevarului gol-golut,iar pentru cel care zambeste ironic[controloru de tren]ii spunem doar atat:
      -nu te bucura,nu spune ca esti fericit niciodata.
      -Bucuria falsa pe care vrei sa o afisezi,poate semana cu cea a unui om innebunit de sete,ce stie caci fantana catre care se taraste e otravita,dar totusi bea apa cu inghitituri lacome.

      +8 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.