joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Claudia Boghicevici, vicepreședinte CJA

    de - | 14 martie 2017, 4:50 PM | Undeva

    3

    Consiliul Județean Arad continuă seria negocierilor cu companii aeriene private în vederea includerii Aeroportului Internațional Arad în rutele interne și externe ale acestora. În lunile iunie, iulie și august de pe Aeroport se vor realiza zboruri charter cu destinația Turcia, existând discuții avansate ca ele să fie urmate de alte chartere, în funcție de potențialul Aradului și de interesul turiștilor pentru destinațiile oferite de agenția de turism care operează aceste zboruri.

    De asemenea, Consiliul Județean Arad a contactat reprezentanții comerciali ai unora dintre operatorii privați care asigură zboruri low-cost și de linie în România și alte state europene. Suntem în negocieri cu dezvoltatori de rute aeriene, cu experiență importantă la nivel internațional.

    Demersurile pentru atragerea de operatori pe Aeroportul Internațional Arad continuă. „Avem foarte multe contacte, dar nu vrem să creăm o așteptare neconfirmată de rezultate. Ieșim public doar cu rezultatul pozitiv! Am stabilit parteneriate internaționale, efectele pot apărea numai din negocierile cu companiile private și doar la nivel de management, indiferent că vorbim despre companii românești sau străine. E important că suntem preocupați de subiect și că facem eforturi, iar rezultatul va fi pozitiv”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Claudia Boghicevici.

    Consiliul Judeţean Arad reînnoieşte solicitarea adresată parlamentarilor de a stărui la autorităţiile competente, respectiv Ministerul Transportului pentru realizarea investiţiilor necesare dezvoltării Aradului:

    •  Prelungirea pistei cu 350 de metri,

    •  Modernizarea sistemului de balizaj,

    •  Consolidarea căii de rulaj.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Un Aeroport Internațional la Arad este doar o ambiție politică de grandomanie, un plan de pus mâna pe bani la firmele proprii și a „prietenilor”, motivată public de un complex al „Fratelui mic”.

      Dacă privim din punct de vedere realist și logic, este o aberație.

      1. Survolarea Aradului la aterizare de către avioane de transport pasageri sau cargo de mare tonaj, implică niște riscuri evidente, cauzate de zborul la joasă altitudine al unei mari părți locuite a orașului.
      2. Efectul de poluare cu gaze toxice rezultate în urma arderii cherosenului de aviație.

      Un asemenea Proiect ar fi trebuit inițial Discutat cu argumente Pro și Contra într-un referendum local. În momentul de față administrația locală și județeană nu au girul COMUNITĂȚII la un asemenea Proiect. Ei spun că îl au, dar nu îl au. Doar un Referendum ar fi putut stabilii dacă este sau nu în asentimentul populției acest Proiect.

      Din punct de vedere național, luând în calcul o dezvoltare Strategică de Viitor a Transportului Regional este greu de motivat să ai două aeopoarte internaționale, ce trebuiesc susținute financiar (și nu costă puțin asemenea investiții) de la Bugetul Ministerului Transporturilor, când ele se află la circa 45km unul de celălalt, pe firul aceleași autostrăzi.
      Normal și logic ar fi să dezvolți Unul din ele. De ex. cel din Timișoara care deja are un trafic de linie, direct cu o serie de aeropoarte importante ale Europei, prin a construi încă o pistă suplimentară.
      De ce să ai două mișmășuite, când poți avea unul Făcut Bine și la standarde excelente.

      Părerea mea este că dezvoltarea Aeroportului din Arad în direcția dorită de politicieni ca falcă și Boghicevici, este o mare sifonare de bani, o mare prostie, o alimentare de Orgolii și de bani la Proiecte „Legale” de turnat betoane care să coste „Fără număr” și care de fapt ar putea fi folosiți pe investiții mult mai rentabile și mai necesare Ambelor Comunități învecinate. De ex. o linie de tren locală, de mare viteză, care să lege cele două localități și care să treacă pe lângă Aeroportul Traian Vuia, ca distanța să fie parcursă în 15-20 minute.

      Este comic că un asemenea „Proiect” de investiție, nu are o viziune mai lungă decât nasul Primarului falcă și că el nu a fost în prealabil discutat și pecetluit de un Referendum local.

      „Bani aruncați pe Mureș”, … care direct sau indirect ajung în buzunarele brădeanului cu comportament de golan și dictator. DNA-ul ar trebui să ne scape de el cât mai repede.

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. CONTINUA ???? cucoana, duduie, stimata tupeista PDL-ista, de cand e realizat si deschis aeroportul sat arad, ala nou pe care l-ati laudat?!?! de cand sta degeaba??? cand recunoasteti ca a fost o investitie inutila, facuta pt campania electorala sa va laudati si atat? CONTINUA??? trebuia sa fie de la bun inceput stabilite contracte si rute, CAT MAI ABURITI OAMENII ???????!!?!?!?

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.