Timp de peste 25 de ani directorul Penitenciarului Arad, artizanul de facto al Penitenciarului de Maximă Siguranță de pe 6 Vânători și unul dintre „părinții fondatori” ai Serviciului de Probațiune din România, colonelul (actualmente rezervist) Marin Bucur a fost și a rămas un cititor asiduu de presă. Mai mult, e foarte posibil ca, din punct de vedere al autorității care analizează fenomenului penitenciar să fie una dintre cele mai competente voci care se pronunță asupra subiectelor ce derivă din activitatea pușcăriilor românești, din moment ce face parte din „Consiliul Consultativ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) – un fel de sfat al bătrânilor dezirabili, cu rolul de a sfătui conducerea sistemului penitenciar în probleme de ordin general.
În scrisoarea pe care ne-a trimis-o pe adresa de e-mail a redacției, colonelul Marin Bucur se pronunță asupra „fenomenului lucrărilor științifice ale unor condamnați” -unul pe cât de intens mediatizat, pe atâta de, nu-i așa?,  rușinos… atât la adresa scriitorilor și cercetătorilor onești… de dincoace de gratii… a oamenilor talentați, cât și raportat la respectarea legilor privind persoanele care au săvârșit fapte penale și sunt privați de libertate.

Citiți mai departe o schiță de analiză competentă asupra unuia dintre cele mai „pe val” subiecte din mass-media românești:

ADEVARATII RESPONSABILI PENTRU APARITIA SI DEZVOLTAREA FENOMENULUI LUCRARILOR STIINTIFICE ALE UNOR CONDAMNATI

In anii 2014-2015 am asistat la o explozie a numarului „operelor stiintifice” publicate de tot mai multi condamnati din penitenciare in scopul obtinerii unor reduceri cat mai substantiale din durata pedepselor de executat.
Acest fenomen a facut si inca face deliciul mass-mediei si a intrat inclusiv in atentia presei internationale. Pe aceasta tema asistam la interventii, luari de pozitie, justificari, derobari, promisiuni si alte asemenea manifestari, unele, pur si simplu ridicole, jenante, adevarate perle de impostura, incompetenta si ticalosie.
Pentru o corecta informare a publicului si pentru asezarea lucrurilor in matca lor fireasca este suficient sa prezentam cititorilor cateva concluzii bazate pe realitatea documentelor si a faptelor asa cum s-au derulat, de la originea fenomenului si pana in prezent.

Legea nr. 23/1969 care a suprevietuit pana la aparitia Legii nr.257/2006 a avut in cuprinsul sau si o prevedere referitoare la posibilitatea reducerii pedepsei ca urmare a elaborarii unor lucrari stiintifice, inventii ori inovatii. Legiuitorul din acea perioada a avut insa grija sa include in textul actului normativ obligatia ca aceste lucari stiintifice, inventii sau inovatii sa fie INSUSITE DE ORGANELE COMPETENTE.

Dincolo de limbajul specific perioadei comuniste, aceasta prevedere a blocat orice impostură!

In cei 37 de ani de aplicare a legii, dintre care aproape 17 ani in perioada postdecembrista (1990-2006), nu a aparut nici un caz de acest gen.

Originea problemei se afla in reglementarea data prin Legea nr.275/04.07.2016, care a preluat trunchiat textul din Legea nr.23/1969 si a eliminat exact sintagma „insusite de organele competente”; astfel legea stabilea ca in cazul elaborarii de lucrari stiintifice PUBLICATE sau inventii si inovatii BREVETATE se considera 3 zile executate pentru 2 zile muncite pe perioada elaborarii lucrarilor (inventiilor). Deci cele doua conditii necesare recunoasterii unor asemenea opere erau publicarea, in cazul lucrarilor stiintifice si brevetarea in cazul inventiilor. Daca problema inventiilor a fost data implicit in competenta O.S.I.M. (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci), lucrarile stiintifice au fost lasate la latitudinea editurilor.
Nici regulamentul privind aplicarea Legii nr.254/2006, care a fost adoptat prin HG nr. 1897/21.12.2006 nu aduce nici o clarificare si nu ofera instrumentele metodologice necesare celor chemati sa aplice aceasta buclucasa prevedere legala. In mod cu totul curios, ca sa nu spunem iresponsabil, acest regulament in loc sa ofere mijloacele necesare aplicarii dispozitiei, face pur si simplu trimitere la actul normativ.

Nu se cunosc persoanele care au contribuit nemijlocit la crearea acestui monstru legislativ, dar amintim celor interesati ca proiectul Legii nr.254/2006 a fost prezentat Guvernului condus de Dl. Emil Boc de catre Ministrul Justitiei din acea vreme, nimeni altul decat actualul europarlamentar Monica Macovei.

Singura institutie care a incercat sa reglemteze aceasta problema a fost Administratia Nationala a Penitenciarelor, care prin Decizia nr. 619/2011 a stabilit cateva reguli privitoare la procedura ce trebuie urmata in asemenea situatii. S-a stabilit ca lucrarile stiintifice trebuie publicate in reviste de specialitate recunoscute de CNCSIS (Colegiul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamanatul Superior), sau la edituri recunoscute de CNCSIS ori sunt comunicari stiintifice sustinute la conferinte nationale sau internationale si sunt publicate in analele manifestarii stiintifice. Pentru aprobarea elaborarii unei lucrari solicitantul era obligat sa prezinte o recomandare din partea unui profesor universitar sau conferentiar universitar care activa in domeniul in care se incadra lucrarea.

Pana in anul 2014 nu s-au inregistrat multe asemenea lucrari si nu au aparut probleme legate de caracterul pretins stiintific al acestora. Un exemplu in acest sens l-a oferit Adrian Nastase care pe timpul pedepsei a publicat o asemenea lucrare elaborata in circa 9 luni (a castigat 90 de zile).

Adevarata problema care pune in discutie inclusiv un anume interes care ar fi putut sta in spatele unei asemenea reglemantari apare odata cu adoptarea unei noi legi privind executarea pedepselor : Legea nr. 254/19.07.2013. Se pretinde, dupa opinia noastra fals, ca aceasta lege era necesara pentru a pune de acord legislatia executional penala cu noul Cod Penal adoptat in 2012 si care urma sa intre in vigoare in februarie 2014. Legea nr. 254/2006 mai fusese modificata in anul 2010 iar aceasta ultima lege nu difera structural, pentru cele cateva modificari fiind suficienta o lege de modificare.

Noua lege aduce o noutate in domeniul lucrarilor stiintifice elaborate de catre condamnati. Se inlocuieste sistemul de calcul bazat pe durata elaborarii lucrarii cu regula potrivit careia pentru fiecare lucrare publicata se acorda 30 zile reducere din pedeapsa. Ca urmare a acestei „inovatii” s-au napustit asupra editurilor si in raport de posibilitatile lor financiare au reusit sa publice pe banda rulanta tot felul de pretinse lucrari stiintifice in cele mai diverse domenii. S-au remarcat personaje cu o pregatire indoielnica lipsiti de cunostintele aprofundate intr-un domeniu sau altul printre care se numara personaje din lumea fotbalului, oameni de afaceri,inclusiv politicieni. Evident nici un condamnat lipsit de resurse financiare, indiferent de nivelul sau de pregatire nu a avut acces la aceasta facilitate.

Intr-un artiol publicat in editia online a ziarului Gandul se prezinta originea acestei gaselnite parlamentare. Noua prevedere s-a copt in Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor care a prezentat un amendament la proiectul noii legi inaintate de Guvern. In procesul verbal al comisiei se mentioneaza ca autorul amendamentului este deputatul Remus Cernea care insa declara ca nu are nici o legatura cu acesta. Amendamentul a fost insa doptat in unanimitate de comisia prezidata de deputatul Nicolae Paun. La randul sau Comisia Juridica a Camerei Deputatilor avizat pozitiv acest amenadament iar la 26.06.2013 legea a fost adoptata in plenul Camerei Depuatilor, si promulgata de presedintele Basescu la 19.07.2013.
Nici unul dintre parlamentarii Romaniei, ca de altfel si alti demnitari cu atributiuni pe lantul de elaborare a actelor normative (ministrul justitiei, primul ministru) nu si-au pus problema modului in care se atribuie caracter stiintific unei lucrari elaborate de catre cei aflati in executarea pedepselor.

In prezent asistam la pozitii dintre cele mai ridicole

Dl. Bogdan Ciuca, presedintele comisiei juridicie din Camera Deputatilor, intervievat de ziarul Gandul se face ca nu pricepe despre ce este vorba si da vina pe supraveghetorii din penitenciare care erau obligati sa verifice daca autorul lucreaza efectiv in „sala de lectura”, sa intocmeasca pontaj la sosire si la plecare si sa intocmeasca proces verbal de predare a „foilor lucrate”. Dl Ciuca sustine cu nonsalanta „problema noastra, ca si in alte domenii nu este textul legii ci modalitatea de aplicare a ei”. Dumnealui pune in discutie posibilitatea plagiatului unei lucrari si nu caractertul stiintific al acesteia.
Pe lista celor raspunzatori de apritia si dezvoltarea acestui fenomen se cuvin a fi inclusi si magistratii implicati in aplicarea institutiei liberarii conditionate, cum sunt:

• judecatorii delegati cu aplicarea pedepsei care in calitate de presedinti ai comisiilor de liberare se pronunta asupra acordarii zilelor cuvenite pentru asemenea lucrari precum si cu privire la propunerea de liberare a acestora inainte de termen
• Judecatorii de la judecatoriile care primnesc propuneri (cereri) de liberare conditionata si decid in legatura cu acestea
• Judecatorii tribunalelor care solutioneaza contestatiile inaintate de condamnati sau de catre procuror impotriva unor solutii de liberare pronuntate de catre judecatorii
• Procurorii de la judecatorii si tribunale unde se solutioneaza asemenea cauze. Acestia au prioritate la punerea concluziilor si au obligatia de a sesiza instantei orice dubii aparute in legatura cu veridicitatea si legalitatea continutului proceselor verbale intocmite de catre comisiile de propuneri pentru liberarare conditionata.

Edificator pentru a ilustra rolul magistratilor in stoparea oricarei incercari de a specula aceasta lacuna legislativa il ofera Decizia nr.213/R/05/02/2010 a Tribunalului Bucuresti

In dosarul respectiv procurorul „vigilent” a atacat cu recurs hotararea primei instante prin care se dispusese liberarea conditionata a unui condamnat care elaboarase o asemenea lucrare stiintifica pe motivul ca nu era certificat acest caracter. Completul de judecata format din trei magistrati a admis recursul procurorulrui si a respins liberarea. In motivarea deciziei se precizeaza „petentul nu facut dovada ca prin simpla inregistrare la ORDA, Academia Romana a conferit valoare stiintifica lucrarii invocate. Singurele persoane care pretind ca lucrarea are caracter stiintific sunt detinutul si avocatul acestuia, elemente insuficiente pentru a creea convingerea instantei, in sensul dorit de petent”.
Acest exemplu si altele, din pacate putine, ne demonstreaza ca au existat suficiente posibilitati pentru curmarea acestui dezmat. Orice om cu un minimum de cultura si bunacredinta nu poate admite, de exemplu, ca Dl. Becali si altii ca el pot elabora o lucrare stiintifica. Acelasi comentariu se poate face in legatura cu cvasitotalitatea cazurilor prezentate de massmedia.
Iata pe scurt istoricul si imaginea unui fenomen tipic romanesc care, din pacate se regaseste si in alte domenii ale vietii noastre sociale.

Col (rez),
Bucur Marin