vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Clonarea anunțurilor din turism, o nouă metodă de înșelătorie

    de Special Arad | 28 iulie 2014, 4:43 PM | Naţional | Turism

    0

    Vila Tineretului 80 din Costinești, vilă de 3 stele din stațiunea Costinești atenționează persoanele care sunt interesate de petrecerea vacanței pe litoralul românesc despre riscurile pe care și le asumă atunci când hotărăsc să plătească în avans cazarea și nu verifică autencitatea ofertelor.

    Pentru turiștii care doresc să își facă rezervare din timp în vederea petrecerii unui concediu pe litoralul românesc, Vila Tineretului 80 din Costinești avertizează că noile metode ale țeparilor sunt de a posta reclame pe site-uri de mică publicitate în numele pensiunilor. Astfel, turistul de bună credință plătește în avans, în conturile acestora rezervarea unui concediu, trezindu-se că odată ajunși la pensiune, nu beneficiază de ceea ce au plătit.

    Daniel Andreică, administrator Vila Tineretului 80 Costinești, declară: „Am constatat cu stupoare că identitatea Vilei Tineretului 80 din Costinești este folosită în scopuri infracționale de către persoane necunoscute în scopul obținerii de foloase bănești de la turiștii care intenționează să își rezerve concediul din timp. Metoda de înșelătorie a turistului constă în publicarea anunțurilor de tip clonă pe site-uri de specialitate, astfel, turistul este ușor de păcălit. Am contactat aceste site-uri, le-am expus problema, iar anunțurile respective au fost șterse”.

    Vila Tineretului 80 din Costinești îndrumă turiștii să caute contactele oficiale ale pensiunilor la care doresc să își facă rezervare.

    Aflându-ne în această situație, de a ne trezi cu turiști la poarta pensiunii care au achitat avansul unor persoane care își atribuie identități false, am făcut plângere la autoritățile competente și am îndrumat și turiștii care au suferit aceste pierderi să urmeze aceeași cale.

    Ca și sfat, înainte de procesarea plății de avans, către un operator din turism, cereți dovezi unității de cazare că reprezintă pensiunea în cauză. Aceste dovezi pot fi:

    1. Certificat constatator de la Registrul Comerțului;
    2. Certificat clasificare de la Ministerul Turismului;
    3. Aviz de functionare;
    4. Documente care să ateste legătura între persoana care cere avans și unitatea de cazare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.