joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    CJA: Sentimente contradictorii față de banii primiți de la Guvern. Proiecte importante câștigate, altele pierdute

    de Raluca Medeleanu | 21 iulie 2017, 12:45 PM | Administraţie

    1

    Județul Arad va primi de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PDNL), 644,9 milioane de lei. Despre această sumă, reprezentanții Consiliului Județean Arad au sentimente contradictorii, o dată pentru că – spun aceștia – nu se așteptau ca Guvernul să aloce nici atât și că au câștigat anumite proiecte valoroase, dar pe de altă parte, proiectele unor comune importante au fost excluse din finanțare.

    Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat în cadrul conferinței de presă susținute astăzi, că este de mare însemnătate pentru Arad faptul că Guvernul a finanțat proiectele a două unități medicale: modernizarea secției de Oncologie „Vicențiu Babeș” (17 milioane de lei) și construirea unui nou Spital de Psihiatrie la Căpâlnaș care se va ridica la suma de 27 milioane de lei (la ora actuală spitalul funcționează într-o clădire pentru care se plătește chirie).

    Din cele 7 drumuri din județ pentru care s-a cerut finanțare, Guvernul a alocat bani pentru reabilitarea a 3 drumuri. Este vorba de drumul Bârsa – Dezna – Moneasa – limita cu județul Bihor ( 78 milioane 471 mii lei), drumul Sânmartin – Șimand – Olari – Caporal Alexa (48 milioane 143 mii lei) și drumul Nădab – Zărand – Seleuș (35 milioane 623 mii lei).

    Despre drumurile din județul Arad, vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea, a spus că instituția are ca target reabilitarea a 300 km de drumuri până în 2020, drumuri pentru care se va încerca accesarea de fonduri europene. Acesta a ținut să menționeze că este nemulțumit de modul în care  Guvernul a distribuit banii PNDL, căci nu se ține cont de numărul de populație, nici de banii pe care un județ îi trimite la Guvern. Banii se trimit mereu județelor „sărace”, care sunt mereu ultimele care își achită datoriile, pe când cele din vest, care sunt primele în listă când vine vorba de banii trimiși către Guvern, sunt ultimele cărora li se alocă finanțări când vine vorba de distribuirea bugetului de dezvoltare locală. „Faţă de celalalte judeţe, Aradul a primit o lovitură din partea Guvernului, este pe ultimele locuri pe ţară. O comparaţie între judeţele Arad pe de o parte, Teleorman, Giurgiu sau Vaslui pe de altă parte este elocventă.”, a spus Sergiu Bîlcea.

    Despre proiectele pentru școli, Iustin Cionca a afirmat că deși Guvernul a anunțat că acestea vor avea întâietate față de oricare altele, nu s-au finanțat toate proiectele referitoare la școli în județul nostru. De exemplu, la Pilu nu se finanțează școala, însă se finanțează iluminatul public. „Guvernul nu are o strategie când vine vorba de distribuirea bugetului”, a spus Sergiu Bîlcea.

    Un alt proiect care nu a primit finanțare este cel care privește efectuarea de reparații capitale la Complexul Muzeal Arad, lucrări care ar fi necesitat alocarea de 5 milioane 203 mii lei.

    Președintele CJA a ținut totuși să spună că nu se aștepta ca Aradul să primească suma pe care a primit-o. Consiliul Județean, potrivit lui Iustin Cionca, a primit bani mai mulți decât a promis Guvernul, lucru care nu poate decât să bucure Consiliul, însă Cionca a afirmat că s-ar fi bucurat mai mult ca acești bani să fi fost primiți ca atare, nu luați de la primăriile din județ.

    Mai jos vă prezentăm bugetul pe care l-a alocat Guvernul pentru fiecare județ în parte. Proiectele care au primit finanțare sunt planificate să fie finalizate până în 2020-2022.

    IMG_2310

    20257947_1930183970530108_2927786114951372796_n

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cum a putut ajunge Bilcea in conducere,un om ce rosteste 5 cuvinte pe ora,mereu aerian,suparat,crispat,obosit,suparat si mereu parca e cu o casca in ureche sa-i fie soptite si restu de fraze….cum a pus funu pe scaun cum si-a tras o masina de vreo 30.000 euro….se dau bani cum intrii in consiliu?se dau masini?sau din salar si-a luat-o….?Oare nu i greut asa sa se trezeasca in fiecare dimineata si sa se faca ca are idei si pareri….numa intreb si eu…ca doar sunt aradean…..

      +9 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.