marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Citizen Android | Premieră mondială: robotul Sophia a primit cetățenie în Arabia Saudită!

    de - | 28 octombrie 2017, 12:16 PM | Știință | Video

    0

    Arabia Saudită a acordat cetățenie unui robot, un gest făcut în premieră mondială, ieri, la un târg de investiții în tehnologie ținut în această țară, scrie Digi24.

    Sophia, un robot construit la Hong Kong, a ținut o prezentare în care și-a demonstrat capacitățile „umane” de expresie.

    „Vreau să trăiesc și să muncesc alături de oameni, așa că am nevoie să-mi exprim emoțiile ca să-i înțeleg pe oameni și să le câștig încrederea”, a spus robotul.

    Întrebată dacă roboții pot avea conștiință și să știe că sunt roboți, Sophia a răspuns: „De unde știi că tu ești om?”

    „Vreau să-mi folosesc inteligența artificială ca să-i ajut pe oameni să trăiască mai bine, cum ar fi să gândesc locuințe mai inteligente, să construiesc orașe mai bune”, a adăugat ea.

    Ea a devenit astfel primul robot din lume care primește cetățenia unui stat, cea a Arabiei Saudite.

    „Sunt foarte onorată și mândră pentru această distincție. E un moment istoric să fiu primul robot din lume să fie recunoscut ca fiind cetățean”, a spus Sophia.

    Întrebată despre un evitarea unui posibil „viitor sumbru”, precum cel din filmul de ficțiune Blade Runner, Sophia a răspuns că inteligența ei artificială a fost proiectată în jurul valorilor umane, precum înțelepciunea, bunătatea ori compasiunea: „Ai citit prea mult Elon Musk și ai urmărit prea multe filme de la Hollywood”„Nu-ți face griji, dacă ești drăguț cu mine, eu voi fi la fel”, a adăugat Sophia.

    Marți, Arabia Saudită a anunțat în cadrul acestui eveniment că plănuiește să construiască un mega-oraș în valoare de 500 de miliarde de dolari, organziat în jurul roboților și energiilor regenerabile, pe coasta Mării Roșii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.