joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cine locuieşte în noul Sin City?

    de Special Arad | 23 august 2014, 7:13 PM | Film | Pop Culture

    0

    Iată o trecere în revistă a câtorva personaje din Sin City: A Dame to Kill For, film cu premiera pe 22 august.

    În întunecatul oraş Sin City, Dwight plănuieşte răzbunarea împotriva femeii care l-a trădat, Ava Lord, în timp ce Nancy încearcă să treacă peste moartea lui Hartigan.

    A Dame to Kill For, continuarea filmului de succes Sin City (2005), regizat de acelaşi Robert Rodriguez, alături de Frank Miller, autorul benzilor desenate, intră în cinematografe pe 22 august, scrie CineMagia.

    Ava Lord

    667833l-slideshow_2_large

    Considerată adesea ca fiind un demon feminin, Ava Lord este clasica femme fatale. Datorită cascadei de păr negru, a ochilor verzi şi pătrunzători, a buzelor roşii ca rubinul şi corpului ei de zeiţă, bărbaţii îi cad la picioare promiţându-i că-i vor face pe plac, indiferent de consecinţe. Pretinzând că viaţa îi e în pericol, Ava îl imploră pe Dwight s-o salveze de soţul ei şi de omul acestuia de încredere, Manute.

    Eva Green îşi descrie personajul: „Ava este o vrăjitoare, o sirenă, care îi vrăjeşte pe bărbaţi. Ea le poate citi gândurile şi poate deveni tot ceea ce-şi doresc aceştia. Cu Dwight ea are o legătură specială. Probabil că e singurul om pe care l-a iubit„. Ea continuă – „Ava are o mulţime de feţe…ea poate fi domniţa încuiată în turn pentru Dwight, cu Manute ea se comportă ca o zeiţă, iar în faţa lui ea devine pisicuţa sexoasă. Ca actriţă, acesta e un lucru bun pentru că poţi interpreta mai multe personaje deodată”.

    Frank Miller s-a referit la Ava Lord ca fiind: „visul cel mai grozav al oricărui bărbat, dar şi cel mai cumplit coşmar”. Rodriguez şi Miller şi-au petrecut o mulţime de timp căutând actriţa care s-o interpreteze pe Ava. Rodriguez recunoaşte: “Personajul acesta este unul dintre cele mai îndrăgite personaje din film, dar reprezintă un rol dificil. Dar am căzut de acord asupra uneia dintre actriţe…iar aceasta a fost Eva Green…Ea poate juca orice rol: „Ei bine, pentru ea merită să ucizi”. Miller adaugă, „ştiam că actriţa va trebui să fie capabilă să redea faţetele diferite ale unei femme fatale, iar noi am găsit asta în Eva Green”.

    Dwight McCarthy

    579959l-slideshow_2_large

    Protagonistul din povestirea „Dame To Kill For” este detectivul particular şi fotograful Dwight McCarthy, interpretat de Josh Brolin. În prefaţa episodului „The Big Fat Kill”, aflăm că Dwight şi-a schimbat total fizionomia printr-o operaţie estetică. În această poveste, Dwight arată foarte diferit.

    Cu patru ani înainte, frumoasa Ava Lord l-a părăsit pe Dwight pentru a se căsători cu unul dintre cei mai bogaţi oameni din Sin City. Rănit la culme, Dwight se apucă de alcool şi face crize de violenţă maximă, pe care le numeşte: „descătuşarea monstrului din interior”.

    Miller îl descrie pe Dwight : „Dwight este o figură metaforică. El este personajul care se schimbă cel mai mult în Sin City. Când îl întâlnim pentru prima oară, el a trecut printr-o decepţie groaznică şi încearcă să-şi reconstruiască viaţa. Tocmai când reuşea să iasă din mocirlă, femeia visurilor lui reapare şi astfel încep marile probleme”.

    Când Ava Lord îl roagă pe Dwight s-o salveze, el se simte din nou obligat să devină protectorul ei. Brolin comentează: „Când această femeie revine în viaţa lui, este uimitor cum fragilul eşafodaj pe care-l construise în ultimii patru ani se prăbuşeşete cu repeziciune”. El continuă: „El devine din nou obsedat de ea, iar monstrul pe care reuşise să-l închidă sub lacăte, reuşeşte să iasă din nou la suprafaţă. Acum el e în stare de orice pentru ea: să ucidă, să facă mult rău altora, sau lui însuşi. Este o poveste despre obsesie, dorinţă şi auto-distrugere”.

    Pe măsură ce se transformă într-un om rău, Dwight devine urmărit şi este forţat să se ascundă în zona oraşului de unde fugise iniţial – Old Town. În acest cartier al Sin City, fosta lui iubită, Gail, conduce o bandă de prostituate ucigaşe.

    Dwight este un om care vorbeşte foarte puţin, iar despre gândurile lui nu aflăm decât din povestirea naratorului. Brolin comentează despre conturarea personajului său, fără a folosi prea multe cuvinte: „Totul stă în ochii protagonistului, iar mişcarea îţi indică direcţia pe care o urmează acţiunea, fără a da detalii concrete. Am încredere totală în Robert pentru că ştie cum să facă lucrurile astea, când să focalizeze, sau cum să taie, pentru a face imaginea cât mai grăitoare”.

    Nancy Callahan

    768584l-slideshow_2_large

    În primul Sin City, iubitul lui Nancy, John Hartigan, o salvează de două ori şi moare pentru a o salva a treia şi ultima oară. „Nancy’s Last Dance”, este povestea a ceea ce face ea după această tragedie şi începutul unei istorii povestite de o femeie.

    Miller afirmă: „În această povestire ne dăm seama de profunzimea durerii sale şi de faptul că ea a ajuns să se autodeteste. În episodul anterior, „That Yellow Bastard”, ea devenise dansatoare exotică şi chiar îi plăcea să danseze. Acum, ea îşi dă seama că nu mai poate face acest lucru pentru că se simte ca o marionetă în faţa atâtor bărbaţi libidinoşi. Se simte cuprinsă de scârbă şi furie. Ea începe să fie chinuită de demonii ei interiori cu care va trebui să lupte pentru a se transforma şi pentru a face dreptate.”

    Jessica Alba discuta de mult despre reîntoarcerea lui Nancy Callahan, amintindu-și că, „Frank, Robert şi cu mine, am discutat adesea despre reluarea poveştii, încă de la terminarea primului film. Am vorbit despre Nancy şi despre posibila ei evoluţie ulterioară”. Descriindu-şi personajul, ea afirmă: „Ea parcurge un drum lung. N-aţi recunoaşte-o pe Nancy din filmul iniţial. Mi se pare grozav felul în care Nancy s-a preschimbat din inocenta şi naiva din primul episod în luptătoarea care a devenit acum”.

    Despre relaţia cu Hartigan şi regretul pe care-l resimte acum, Alba comentează: „Ea se baza că Hartigan va fi întotdeauna cavalerul ei în armură strălucitoare, dar el şi-a dat viaţa la finalul filmului anterior. Povestirea actuală subliniază efectul pe care l-a avut acest eveniment asupra ei, atât din punct de vedere spiritual cât şi fizic”.

    Ea contină: „Ea a primit o lovitură mortală când a murit Hartigan. Nancy se simte abandonată, furioasă şi o victimă din cauza faptului că el a lăsat-o singură în faţa tuturor necazurilor. Se vorbeşte şi se povesteşte mult în film despre şocul suferit de ea”.

    Nancy Callahan era cunoscută pentru dansul ei graţios, dar acum, totul s-a schimbat fiindcă ea s-a pietrificat. În primul film, Alba şi-a creat singură dansurile. De data aceasta, ea a cerut să lucreze împreună cu un coregraf, pentru a ilustra mai bine trauma prin care trecuse.

    Ea explică – „Am lucrat cu un coregraf, deşi Robert nu vroia asta, pentru că eu nu sunt o dansatoare de meserie. Am vrut să redau depresia prin care trecea Nancy. Nu vroiam ca modificarea să apară fără nicio explicaţie, aşa încât ea se preschimbă încetul cu încetul, iar până la urmă devine o cu totul altă persoană”.

    Despre influenţa senatorului Roark asupra lui Nancy, Alba spune: „El a avut o mare înrâurire asupra ei, dar personajul lui Roark este coborât dintr-un coşmar, care o roade pe Nancy de atâta vreme încât ea simte că nu mai poate îndura”.

    Despre interpretarea ei, Rodriguez afirmă: „Ea este personajul care se transformă cel mai mult. Ea se transformă din fetiţa inocentă din primul film într-unul dintre cele mai lugubre personaje ale filmului Sin City…Suntem cu toţii foarte mândri de ce a realizat ea, întrucât alţii s-ar speria de aşa o metamorfoză. Vreau să spun că a reuşit foarte bine”.

    Marv

    Sin-City-A-Dame-To-Kill-For1

    Cel care apare în toate cele patru povestiri ale Sin City: A Dame to Kill For este Marv, unul dintre anti eroii din Sin City. În ciuda faptului că e un fel de urs furios, Marv are calitatea de a face orice pentru prietenii săi şi de a le proteja pe femei, în special pe Nancy Callahan.

    Frank Miller comentează: „Marv este o persoană despre care mulţi ar crede că nu e în toate minţile din cauza felului în care se comportă. De fapt el este un tip care s-a născut în altă epocă decât trebuia. Ar fi putut fi foarte bine un gladiator roman, iar lumea l-ar fi aclamat şi onorat, pe când aşa, el este un neînţeles, care îşi face viaţa prin baruri sau bătându-se cu alţi bărbaţi, când de fapt el e un tip extrem de loial, care caută dreptatea la orice colţ de stradă”.

    Vorbind despre Marv, Rourke afirmă: „Este un personaj în legătură cu care publicul se va întreba la un moment dat: ‘Ne place de tipul ăsta? N-are cumva o doagă sărită?’ Marv nu se gândeşte niciodată la viziunea de ansamblu, ci numai la momentul respectiv. El nu se gândeşte nici la repercusiuni sau la preţul pe care-l va avea de plătit”.
    În „Just Another Saturday Night”, Marv încearcă să-şi dea seama cum a ajuns să fie înconjurat de morţi sau de maşini de poliţie zdrobite.

    În povestea centrală, „A Dame To Kill For”, Marv se reîntâlneşte cu prietenul său, Dwight McCarthy, şi asistă la decăderea lui atunci când reapare fosta lui prietenă, Ava Lord. Când ea îl trădează pe Dwight, Marv se pune în mare pericol pentru a-şi apăra prietenul, lăsând în urma lui dâre de sânge şi cadavre.

    În „The Long, Bad Night”, Marv îi oferă lui Johnny sfaturi bune, dar acesta nu le urmează. Iar în “Nancy’s Last Dance,” Marv nu mai poate suporta să vadă cum Nancy Callahan se auto-distruge.

    Despre felul cum conlucrează cu Rourke, Rodriguez menţionează: „deşi a fost senzaţional în primul film, acum, el reuşeşte să fie şi mai bun de atât…Rourke a dat lovitura. La fiecare pas a dat mai mult decât trebuia pentru rolul pe care l-a făcut”.

    Johnny

    608604l-slideshow_2_large

    „A Long, Bad Night” se concentrează pe Johnny, un personaj complet nou creat de Frank Miller pentru acest film. El îşi face apariţia în Sin City, într-o decapotabilă din 1960, îmbrăcat la patru ace. Intră în barul lui Kadie învârtind un dolar de argint între degete. Imediat, el se simte atras de Marcie, o prospătură a barului din Sin City, se îndreaptă apoi spre automatele de jocuri, de unde câştigă o mare sumă de bani, iar apoi se interesează despre posibilitatea unei partide de poker cu senatorul Roark, luând-o pe Marcie cu el, în camera din spate. Astfel începe noaptea cea lungă şi ghinionistă a lui Johnny.

    Spre deosebire de celelalte povestiri din primul film, Miller a scris „A Long, Bad Night” şi a creat personajul special pentru acest film, fără a se baza pe vreun graphic novel. Gordon-Levitt a avut oportunitatea unică de a colabora cu Miller şi Rodriguez la dezvoltarea personajului său.

    Gordon-Levitt explică: „Personajul Johnny a fost introdus în scenariu, dar nu exista nici un fel de desen care să-l reprezinte. Este visul oricărui actor să lucreze cu realizatorii filmului. Ei au fost atât de cooperanţi şi deschişi încât mi-au încorporat contribuţiile creatoare în film”.

    Joseph Gordon-Levitt era un mare fan al Sin City. El explică: „Îmi place fiindcă nu reprezintă realitatea, ci este un tablou al unei lumi scornite de mintea lui Frank Miller. Asta te eliberează, pentru că nu te obligă să rămâi la întrebarea: „Aceasta se întâmplă în realitate?’”

    Lăudându-i creativitatea şi măiestria, Miller afirmă, „Joseph, ca toţi actorii mari, îi învaţă pe regizor şi pe scenarist o mulţime de lucruri prin interpretarea pe care o dă evenimentelor. Datorită contribuţiei sale eu am putut să scriu dialogurile, am fost mai concentrat şi mi-am dat frâu liber emoţiilor…”

    Senatorul Roark

    393439l-slideshow_2_large

    Apărând în „The Long, Bad Night” şi „Nancy’s Last Dance”, Senatorul Roark este cel mai puternic om din Sin City şi unul dintre cei mai depravaţi cetăţeni ai săi.

    Powers Booth dezvoltă ideea: „Lui îi place să aibă totul sub control şi în plus ştie ce sfori trebuie să tragă pentru fiecare marionetă. Lui Roark i se pare că e însuşi Dumnezeu şi are chiar o replică memorabilă în film în legătură cu asta: „Când citesc Biblia, totul se întâmplă pe dos. Vreau să fiu Dumnezeu, iar în Sin City, chiar sunt!’”

    Senatorul Roark a apărut în filmul iniţial în episodul „That Yellow Bastard”, în care fiul său, Roark Jr., este un ucigaş de copii, care o răpeşte pe Nancy Callahan, care atunci avea 11 ani. Când poliţistul John Hartigan o salvează, el îl schilodeşte pe Roark Jr., dar senatorul Roark îi poartă sâmbetele şi-l acuză pe nedrept. După câţiva ani, Hartigan o salvează din nou pe Nancy din mâna lui Roark Jr. şi până la urmă îl omoară. Apoi Hartigan se sinucide pentru a-l împiedica pe senatorul Roark de a se răzbunba pe Nancy.

    Despre sentimentele lui Roark faţă de Nancy Callahan, Boothe spune: „Senatorul Roark estecam ambivalent în privinţa lui Nancy pentru că în primul film ea era foarte mică, dar acum s-a maturizat, a devenit atrăgătoare, iar atitudinea lui faţă de femei este dubioasă. El are impresia că ea poate juca un rol negativ în lumea lui, aşa încât o joacă pe degete.”

    La fel a făcut şi cu Johnny. Boothe explică faptul că: „El s-a distrat pe seama lui Johnny. L-a simţit că e cam îngâmfat şi crede că ştie mai multe decât ştie de fapt. L-a momit şi apoi s-a jucat cu el”.

    Gail

    101330l-slideshow_2_large

    The Old Town, adică zona veche a oraşului Sin City este controlată de un grup de prostituate ucigaşe, echipate cu un adevărat arsenal de luptă şi conduse de cea mai îndrăzneaţă şefă de bandă. Gail (Rosario Dawson) se mândreşte cu poziţia ei de lider, exultând pasiune ca nimeni alta.

    Interpretând rolul pentru a doua oară, Dawson consideră că: „Ea este cea mai fioroasă amazoană şi unul dintre personajele cele mai scandaloase pe care le-am interpretat vreodată. Gail este dezlănţuită tot timpul”.

    Singura slăbiciune a lui Gail o constituie relaţia cu Dwight McCarthy, care se întoarce în Old Town având nevoie de ajutorul ei, chiar dacă asta o pune în pericol atât pe ea cât şi pe prietenele ei.

    Dawson explică: „Povestirea îţi dă şansa de a vedea şi altă faţetă a lui Gail, care de obicei e puternică şi negativă, dar ea e îndrăgostită de Dwight, aşa încât acum i se va putea observa şi punctul ei slab”.

    Ea continuă: „Ea îşi poate risca viaţa pentru fetele ei sau pentru ideile care le mobilizează, dar Dwight e ceva mai profund, mai special. Inima ei este dedicată oraşului Sin City şi lui Dwight, iar ea le va apăra până la moarte. Ea nu vrea să compromită pe nimeni, dar nu le va lăsa în ruptul capului pe Miho, Goldie sau Wendy să stea în calea ei când e vorba de siguranţa lui Dwight”.

    Manute

    425793l-slideshow_2_large

    O constantă în universul Sin City şi unul dintre cei mai misterioşi cetăţeni ai oraşului este Manute. Un bodyguard loial şi letal, Manute i-a slujit pe cei mai importanţi oameni ai oraşului. Publicul l-a cunoscut pe Manute în primul film, cu un ochi de aur. Povestea care stă în spatele acestei mutilări este relevată abia acum, în A Dame to Kill For.

    Miller explică: „Se relevă mai mult din trecutul lui Manute, pentru că abia acum vedem ce s-a întâmplat. El a fost întotdeauna în căutarea unui idol. În filmul iniţial, el l-a idolatrizat pe lordul crimei din Sin City, iar în povestea actuală, o idolatrizează pe Ava Lord”.

    Descriind relaţia complicată a lui Manute cu Ava, Haysbert afirmă: „El este parţial protectorul ei, dar şi iubit, sau orice altceva ce ea şi-ar dori ca el să devină”.

    În primul film, Manute a fost interpretat de regretatul Michael Clarke Duncan care a avut o interpretare puternică. Clarke Duncan a murit la scurt timp după începerea producţiei.

    Găsirea unui actor care să-l înlocuiască şi să dea amploare personajului era un lucru pe care realizatorii l-au luat foarte în serios. Robert şi Frank s-au întâlnit cu Dennis Haysbert. Haysbert îşi aminteşte: „Ne-am înţeles bine şi am sperat că totul va fi OK. Propunerea de a prelua acest rol mi s-a părut o adevărată onoare şi o modaliztate de a aduce un omagiu lui Michael Clarke care a făcut o treabă extraordinară în primul episod. Acum era rândul meu să-mi pun amprenta personală asupra rolului”.

    Miller afirmă despre Haysbert: „Prezenţa lui fizică este una, dar vocea lui parcă vine din străfundul pământului cu o forţă absolută. Dennis a adus în poveste partea întunecată a spiritului lui Manute”.

    Miho

    313527l-slideshow_2_large

    Micuţa Miho este unul dintre personajele favorite ale lui Miller. Nu scoate nici un cuvânt, iar duşmanii nici nu simt, nici nu văd lama letală a sabiei sale decât atunci când e prea târziu.

    Iniţial rolul a fost interpretat de Devon Aoki, dar realizatorii au aflat că ea este însărcinată cu cel de-al doilea copil al său şi că nu va putea să-şi reia rolul.

    Rodriguez îşi aminteşte: `N-am avut decât câteva zile la dispoziţie pentru a găsi un înlocuitor pentru rolul lui Miho. Am cunoscut-o pe Jamie Chung… din punct de vedere fizic e extraordinară, iar felul cum se mişcă şi forţa pe care o degajă arată de parcă ar juca rolul acesta de un an de zile. Pur şi simplu s-a potrivit ca o mănuşă”.

    Un vechi fan al filmului, Chung rememorează: „Când am primit telefonul în legătură cu rolul lui Miho, prima mea întrebare a fost despre Devon Aioki, pentru că eu sunt un mare fan al muncii ei, în special pentru rolul din SIN CITY. Era o pălărie cam mare pentru mine. Era o bomboană dulce-amăruie, dar am fost cu siguranţă extrem de emoţionată de primirea acestui rol”.

    Despre partea fizică a rolului, Chung îşi aminteşte: „Trebuia să fac o mulţime de cascadorii, cum ar fi să mă dau peste cap de 36 de ori, sau să lovesc cu spada fără nici măcar să expir. E dificil să te lupţi atât de înfocat fără măcar să clipeşti. Dar a fost şi distractiv, iar machiajul a fost exact ca o mască”.

    Mort

    312272l-slideshow_2_large

    Interpretat de Christopher Meloni, Mort este unul dintre puţinii poliţişti din Sin City care respecta regulile – până când a întâlnit-o pe Ava Lord.

    Meloni povesteşte: „Mort şi partenerul lui merg să investigheze moartea soţului Avei. El este atras de Ava şi va fi una dintre musculiţele prinse în plasa de păianjen. La început el e un poliţist de toată isprava, care n-ar măslui nici macar un tichet de parcare, dar după ce intră sub vraja Avei se schimbă”.

    Meloni îşi aminteşte cum a primit invitaţia de a juca în filmul iniţial: „Am primit un telefon acum trei ani şi am aflat că Frank Miller era fanul meu”. El continuă râzând: „Am reacţionat de genul: ‘Du-te de aici, cum să ştie Frank Miller de mine?’ dar trebuie să recunosc că am fost măgulit. Apoi am vorbit pe Skype cu el şi cu Robert. Frank este favoritul meu!”

    Wallenquist

    779786l-slideshow_2_large

    Unul dintre ultimii actori veniţi pe platourile acestui film, Stacy Keach îl întruchipează pe grotescul şef mafiot, Wallenquist. Muncind şi câte nouă ore sub mască şi straturi de machiaj, Keach i-a dat viaţă personajului pe care prietenul său, Frank Miller, vroia de mult să-l aducă pe ecran.

    Despre personajul său, Keach apreciază: „Wallenquist este răul în persoană, dar mi se pare că mai are şi o latură care-i justifică într-o anumită măsură comportamentul. E adevărat, e rău şi e şeful răilor, dar e şi un fraier îndrăgostit de o fată drăguţă, care e în cazul lui, Ava.”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.