vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cifre alarmante! Nouă pacienți sunt în stare critică, alții în stare gravă în spitalele din Capitală

    de Special Arad | 2 noiembrie 2015, 12:05 PM | Naţional

    0

    Cei de la AGERPRES au făcut un tur al spitalelor din București,iar cifrele sunt alarmante. Numărul celor care luptă pentru viața lor la trei zile după catastrofă este mare.
    Spitalul Elias: Trei pacienți în stare critică
    Trei pacienți sunt în stare critică la Spitalul Elias din cei 14 internați la această unitate medicală în urma incendiului de la Clubul Colectiv, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul instituției Doina Dimulescu.
    „În momentul de față sunt nouă pacienți în Terapie Intensivă, din care opt intubați, dintre aceștia trei în stare critică. Un pacient este în post-operator și patru pe secție care sunt în stare bună. În total 14 pacienți. Am transferat sâmbătă și duminică la Spitalul Grigore Alexandrescu doi adolescenți, unul dintre ei de 14 sau 15 ani și celălalt a cărui soră era tot acolo internată și familia ne-a rugat insistent să stea amândoi în același spital”, a afirmat managerul.
    Spitalul Grigore Alexandrescu: Un pacient în stare critică și trei în stare gravă
    Un pacient se află în stare critică și alți trei în stare gravă din totalul de șase internați la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” în urma incendiului de la Clubul Colectiv, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, doctorul Raluca Alexandru.
    „A mai venit în cursul zilei de duminică o arsură de la Spitalul Elias. Este vorba de un băiat de aproape 18 ani cu 40% arsuri pe suprafața corpului. A venit intubat, dar au reușit și l-au detubat, acum respiră bine. Avem doar un singur intubat în stare mai critică și trei în stare gravă care se află continuare în Secția de Terapie Intensivă. O fată pe Secția de Chirurgie Plastică și o altă fată pe Secție de Toxicologie care a avut o intoxicație cu fum”, a precizat medicul.
    Spitalul „Bagdasar-Arseni”: Cinci pacienți sunt în stare critică
    Cinci pacienți sunt în stare critică la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, doctorul Florin Bica.
    Potrivit acestuia, starea pacienților de la „Bagdasar-Arseni” este totuși una staționară.
    „Sunt staționari. Medicii au început să le schimbe pansamentele. În stare critică sunt cinci pacienți din cei 22. Șase sunt pe secție, 16 la reanimare”, a precizat medicul.
    Sursa – AGERPRES

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.