joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Chinurile facerii! Sorin a căzut, dar s-a ridicat deasupra tuturor românilor (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 10 octombrie 2016, 1:00 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Trăim într-o într-o lume în care mereu vrem să fim primii, dar foarte puțin dintre noi reușim acest lucru. Este foarte greu să fii primul orinde. Nu e ușor să fii premiant în clasa ta, nu e ușor să îți câștigi jocurile pe care le practici cu prietenii în spatele blocului, de asemenea nu este ușor să câștigi campionatele școlare de cros, să îți bați prietenii la rummy, să câștigi cupa din fabrica în care lucrezi, sau să fii recunoscut ca cel mai talentat, la orice, de la tine din cartier.

    Omul despre care vorbim a depășit demult aceste bariere. Sorin Mîneran face performanță în cea mai dificilă probă a atletismului. Este campionul României la maraton, proba în care trebuie să alergi 42,195 km și să o și câștigi.

    Peste 12.000 de oameni au alergat duminică în București. Cu excepția celor patru sportivi din Africa, invitați speciali și pe bani mulți, Sorin Mîneran a fost primul! A cucerit pentru a treia oară consecutiv titlul național la maraton, o performanță careascunde în spatele ei o muncă titanică.

    Sorin este rege pe plantația lui. La arena Gloria, de lângă Boul Roșu, îl cunosc toți. Acolo cu toții sunt wanna be Miki (cum îi spun prietenii). Este în Guiness Book împreună cu câțiva prieteni si săi, a câștigat zeci de concursuri de semimaraton, și a câștigat toate probele de maraton la care a participat în România, toate la București!

    „Alerg zilnic 25-30 de kilometri” spune el. Realizați rezonanța acestor cuvinte? Pentru mulți dintre noi, cei mai comozi mai ales, în traducere înseamnă să alergăm zilnic pe distanța Arad – Lipova… Zilnic! Este enorm. Pe lângă acest lucru, trebuie să fi mereu atent ce mânânci, ce bei, cum calci, cum te încălzești, cum dormi, cum te trezești și atâtea altele…

    Este o muncă titanică. Este o performanță pe care trebuie să o respectăm fiecare dintre noi, fiecare arădean în parte. Sorin Mîneran a dus Aradul în fruntea țării și o face neîntrerupt de trei ani încoace. Marele lui obiectiv este participarea la Olimpiada din 2020. Este o probă în care nu concurezi doar cu adversarii, cu cei care aleargă în acea competiție. Este o probă în care în primul rând lupți cu tine, cu limitele tale, cu durerile tale, cu fiecare fibră care ți se întinde, cu fiecare inspirație și expirație, cu fiecare kilometru în parte.

    În urmă cu un an Sorin era căzut… Nu se știa nimic despre viitorul său. A participat la proba de maraton la Balcaniada de la Podgorica. La kilometrul 40, medicii l-au oprit. Era epuizat. „La 30 de kilometri eram în record. Apoi s-a întâmplat ceva și m-am tăiat”, spunea el. Venea după victoria de la București și în zilele premergătoare concursului, cei care trebuiau să se ocupe de alimentația lui l-au ghiftuit cu ouă, crenvurști și mititei!

    Parcă atât a așteptat unul dintre directorii de tristă amintire de la CSM Arad, clubul la care a fost legitimat. Vasile Bociort l-a umilit public pe Sorin și cu o nonșalanță vecină cu nesimțirea l-a etichetat ca bețivan. „Era mort de beat înainte de plecarea la Balcaniadă”, spunea atunci Bociort. Amenințat că va fi suspendat de Federația Română de Atletism, lăsat fără indemnizație și chiar fără pantofii sport cu care trebuia să alerge, Sorin a fost dat afară și din camera în care locuia. Umilitor… Cum să spui despre un maratonist că este bețivan? Cum poate alerga acel om 25-30 de kilometri după ce cu o noapte înainte s-a îmbătat? Ce cunoștințe despre sport poate avea un asemenea director de club sportiv? Răspundeți voi…

    A fost salvat de oamenii de bine. „M-au ambiționat acele jigniri”, spune Sorin. S-a ridicat frumos. S-a legitimat la CS Universitar Aurel Vlaicu Arad, fiind sprijinit și de câțiva oameni de afaceri din acest oraș, asupra cărora vom reveni după ce se întoarce Sorin. A început din nou să câștige concursurile la care lua parte. Duminică, la București, a fost primul român care a trecut linia de sosire cu timpul de 2:30.22, fiind depășit doar de atleții de culoare din Kenya și Maroc.

    Sorin este campionul României! Sorin Mîneran a urcat Aradul pe primul loc în cea mai grea probă a atletismului. Pentru asta merită respect!

    FOTO: Facebook.com

    mineran-11 mineran-12 mineran-13 mineran-14 mineran-15 mineran-16 mineran-17 mineran-18 mineran-19 mineran-20 mineran-21 mineran-jos

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.