vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Chindriș revine la Sebiș! „Așa e viața de fotbalist, te întorci de unde ai plecat…”

    de Lucian Dănilă | 18 septembrie 2014, 4:49 PM | Sport

    0

    Marius Chindriș este, alături de Adrian Șușlak, unul dintre jucătorii din lotul Bătrânei Doamne care au evoluat în cariera lor și la Național Sebiș. El a jucat pentru echipa din Sebiș în primăvară, când gruparea antrenată acum de Adrian Abrudean a ratat promovarea în liga secundă.

    „Așa este viața de fotbalist uneori, te întorci de unde ai plecat. M-am simțit bine la Sebiș și îmi pare rău că nu am promovat. Acum am revenit la UTA și sper ca echipa mea să câștige sâmbătă. Nu cred că voi avea probleme nici cu spectatorii. M-am înțeles cu toată lumea”, spune Chindriș.

    În ceea ce privește modul de a lucra al antrenorului echipei din Sebiș, Adi „Știli” Abrudean, „Kiki” spune că oricând i-ar cere Roli Nagy informații în acest sens, i le va da.

    Chindriș a evoluat la Național Sebiș în returul campionatului trecut, când gruparea din Sebiș a ocupat locul al doilea în liga a treia. În primele două jocuri ale Bătrânei Doamne din nou campionat, mijlocașul arădean a fost integralist.

    chindris 2

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.