vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Chin cu… happy end! Unirea Tărlungeni – UTA 2-4

    de Lucian Dănilă | 30 octombrie 2016, 5:52 PM | Sport

    2

    UTA e legat a doua victorie consecutivă sub comanda lui Laurențiu Roșu după un meci foarte complicat pe terenul din Ștefănești – Ilfov, acolo unde este „casa” celor de la Unirea Tărlungeni. Pentru prima dată de când a fost instalat Roșu în funcția de antrenor, UTA a jucat pe un teren cât de cât practicabil, cu mențiunea că era puțin denivelat și cu dimensiuni apropiate de limita minimă.

    S-au văzut unele schimbări încă din start, Roșu încerând de la o săptămână la alta să își pună amprenta sa pe echipa pe care o pregătește. „Forțat” de evoluțiile foarte bune ale lui Filaret în banda stângă, Roșu l-a ținut pe bancă pe Burlă, începând în centrul liniei mediane cu Jorza și iertatul Tănase, al treilea jucător Under 21 fiind Adrian Petre. În stânga, după Michel Vlad și Andor, a venit astăzi rândul lui Mitruț Copil.

    Începutul a fost slab spre dezastruos. UTA a încercat un joc de posesie, dar reușitele au fost spre zero în primele 20 de minute. În momentul în care UTA pierdea mingea, jucătorii arădeni încercau un pressing avansat și de aici porneu problemele. Acest gen de pressing, dacă nu se face și repede și – poate mai important – sincronizat, în bloc, defensiva poate fi expusă, ceea ce s-a și întâmplat.

    Încă din primele minute Mihai și-a creat o ocazie importantă, dar după ce l-a depășit pe Manea a trimis puțin peste transvarsală. În minutul 9, un alt contraatac purtat pe partea stângă avea să aducă la deschiderea scorului. Braga a centrat, Manea și Gligor nu s-au sincronizat și Tigoianu a marcat cu capul din fața porții: 1-0. După alte 5 minute, Mihai a avut o ocazie foarte mare, dar din fața porții,puțin lateral stânga, a trimis din nou peste poartă.

    Nicio tactică nu se mai dovedește valabilă atunci când Strătilă ia acțiunile pe cont propriu. Blondul mijlocaș al Bătrânei Doamne a pornit în minutul 21 în viteză de la mijlocul terenului, a intrat în careu, a mimat șutul, l-a depășit din fentă pe fundaș, a tras cu exteriorul la colțul lung, mingea l-a lovit pe portar în umăr și a ajuns la Copil, care a urmărit bine mingea în fața porții și a șutat sec din voleu printre doi apărători ai gazdelor înghesuiți pe linia porții: 1-1! A fost prima acțiune mai periculoasă a arădenilor din acest meci.

    Apoi, în minutele 27 și 28, UTA ratează două imense ocazii prin Manea, care nu a nimerit poarta deși era singur în fața acesteia. Execuția a fost destul de dificilă, din alunecare. Apoi Petre a trimis cu latul de la 16 metri puțin pelângă bară, portarul Gudea fiind bătut.

    Golul avea să cadă iar în poarta lui Miron. „Centralul” Georgescu a dictat penalty în minutul 30 în urma unui luft al lui Manea în urma căruia atacantul gazdelor, Tigoianu, a plonjat în careu. Decizie total eronată, dar lovitura a fost transformată de Pătrașcu: 2-1. Învins, portarul Miron a avut o reacție de moment în care îl întreba pe arbitru: „nu ți-e rușine?”

    Tot Manea avea să fie în centrul atenției două minute mai târziu. Copil a executat o lovitură liberă, un fundaș al gazdelor a respins până la Jorza, acesta a lobat mingea în careu iar Manea a fost mai rapid decât Gudea și a trimis peste acesta în poartă pentru 2-2.

    La pauză fiecare antrenor a încercat să mai regleze ceva la jocul echipei sale. UTA a încercat același joc de posesie, dar fie din cauza adversarilor,fie din cauza terenului sau a greșelilor de execuție, arădenilor nu le-a prea reușit.

    UTA putea da lovitura în minutul 67, atunci când Polgar a centrat perfect de pe partea dreaptă, Petre a reluat cu capul de la linia careului mic dar mingea a izbit transversala. În replică, Manea și-a salvat echipa în minutul 72, atunci când șutul lui Mihai l-a depășit pe Miron, dar fundașul arădean a respins miraculor de pe linia porții.

    Bătrâna Doamnă și-a adjudecat cele trei puncte în ultimele cinci minute. Chindriș, intrat în minutul 64 în locul lui Jorza, a stat la baza ambelor reușite. În minutul 88, în urma unui pressing făcut de arădeni în apropierea careului advers, Chindriș a recuperat mingea, s-a creat o superioritate de 3 contra 2, „Kiki” i-a pasat lui Andor, acesta a tras în blocajul lui Nicu Epaminonda, mingea a ricoșat la Adrian Petre și tânărul golgeter a marcat cu calm din fața porții: 2-3!

    În minutul al treilea de prelungiri, Strătilă a fost mai rapid decât portarul Gudea, a fost agățat de acesta iar lovitura de pedeapsă a fost transformată cu siguranță de Chindriș: 2-4!

    Victorie chinuită pentru UTA, dar a fost un chin încheiat fericit. UTA continuă seria de victorii și acum urmează două meciuri pe teren propriu, cu Clinceni și ASU Poli, meciuri în urma cărora gruparea arădeană se poate apropia de podiumul Ligii a 2-a.

    Unirea Tărlungeni – UTA 2-4 (2-2)

    Tigoianu 9, Pătraşcu 29-11m / Copil 21, Manea 32, Ad. Petre 88, Chindriş 90+3-11m

    ►Unirea: Gudea – Ciortan, Gab. Lazăr, E. Nicu, M. Alecsandru – Zaina, Mbabi (Potecea 85′), Braga (G. Ivan 74′) – Alin Pătraşcu (cpt.)(Sin 78′), V. Mihai, Tigoianu

    Rezerve neutilizate: I. Popescu – Nicolici, G. Mihai, Alb. Voinea

    Antrenor: Laurenţiu Tudor

    ►UTA: Bg. Miron – Polgar, Al. Manea, Gligor (cpt.), Filaret (Burlă 59′) – Strătilă, Jorza (Chindriş 64′), I. Tănase, D. Copil (Andor 76′) – Ad. Petre, Curtuiuş

    Rezerve neutilizate: Al. Barna – Al. David, D. Covaci, Celea

    Antrenor: Laurenţiu Roşu

    Arbitru: Cristian Georgescu (Bucureşti); Asistenţi: Gabriel Ion Cătană (Târgovişte) şi Răzvan Mihai Dobre (Şotânga).

    clas-1

    clas-2

    Laurențiu Roșu: „Am început slab (…) A fost o victorie muncită”

    „Am început meciul slab, am primit primul gol, apoi am revenit. Am controlat apoi cât de cât jocul, dar pe o greșeală de arbitraj, am ajuns să fim iar conduși. Important e că am revenit din nou. Am vorbit la pauză cu băieții, le-am spus ce au de făcut în partea a doua și, chiar dacă am dat golurile pe final, important e că am câștigat. Am avut ceva probleme și în repriza secundă, când adversarii au încercat să joace cât mai bine pe contraatac. Dar consider că am obținut o victorie meritată, ocaziile mari au fost în favoarea noastră, am avut și acea bară a lui Petre. O victorie muncită.

    Știam că urmează două meciuri acasă, trebuia să profităm de situație și să câștigăm aici, erau foarte importante punctele pentru noi. Vin cele două meciuri pe teren propriu, al doilea e și derby, cu Timișoara, mi-aș dori maxim de puncte. E clar că trebuie să muncim în continuare, să corectăm greșelile, pentru că tot apar, iar de mâine pregătim meciul cu Academica Clinceni”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.