marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Carnea viitorului e… fără carne. Firma „Beyond Meat” este finanţată de Bill Gates şi co-fondatorul Twitter

    de - | 13 august 2017, 4:34 PM | Stuff | Video

    0

    Imaginează-ţi un burger suculent, aburind, cu un miros ce-ţi dă peste cap toate planurile de a mânca sănătos. Acum imaginează-ţi că n-are pic de carne. Asta, deşi grăsimea pare că musteşte pe el şi ai bagă mâna în foc că a fost roşu, sângeriu, înainte de a fi pus pe grătar. Nu mai e apetisant? Ar trebui să fie, pentru că acesta ar putea fi unul dintre alimentele viitorului, potrivit Independent.md.

    N-ar mai fi nevoie să fie crescute atâtea animale pentru carne, emisiile rezultate în urma acestei industrii n-ar mai exista, clima n-ar mai fi influenţată, implicaţiile fiind la toate nivelurile.

    Dacă te-am convins să acorzi o şansă burgerului fără pic de carne, dar care arată aidoma unuia ce conţine proteine animale, mai ai un pic de aşteptat acesta fiind distribuit în prezent doar în supermarketuri din SUA. Totuşi, dacă anul trecut era comercializat doar de Whole Foods, acum alte 5 lanţuri îl au pe rafturi şi compania a creat şi alte produse care conţin carne „falsă”.

    Firma care l-a pus în vânzare, Beyond Meat, este finanţată de Bill Gates, dar şi de co-fondatorul Twitter, Biz Stone, arată Daily Mail.

    Beyond Meat se vinde în pachete a câte doi burgeri, la preţul de 5,99 dolari. Asta e însă o problema, pentru că preţul este mai mare decât al cărnii, aşa că probabil că va mai dura ceva până când va deveni o alternativă răspândită, comentează Qartz.

    20 de grame de proteine din mazăre. „Sângele” e sfeclă roşie

    Odată aruncat pe grătar, burgerul devine maroniu în exterior, iar în interior păstrează tentă rozalie. Cât despre mirosul emanat atunci când e pe grătar, nu se deosebeşte cu nimic de cel al burgerului tradiţional.

    Cei care l-au încercat afirmă că nici gustul nu e diferit de cel al unui burger tradiţional.

    N-are pic de proteină animală, deşi se vinde la raionul de carne. Conţine 20 de grame de proteină vegetală din mazăre, iar tenta rozalie e dată de sfeclă. Nu conţine soia sau gluten.

    Şapte ani de cercetare sunt în spatele acestui rezultat. Cei implicaţi în proiect au petrecut cea mai mare parte din timp „înţelegând carnea” şi încercând să o obţină din ingrediente vegetale.

    Au fost implicaţi inclusiv savanţi de la Universitatea Stanford. Felul în care s-a obţinut „grăsimea” şi felul în care s-a reuşit distribuirea ei pe suprafaţa burgerului au fost unele dintre cele mai dificile aspecte din proces, aşa că metodă e clasificată că fiind secretă.

    În 2013, Bill Gates afirma că Beyond Meat este una dintre cele trei companii despre care crede că vor influenţa viitorul industriei alimentare. Oricum, pe viitor nu vom avea foarte multe alternative în ceea ce priveşte hrana, spun unii oameni de ştiinţă. Ori fără carne, ori cu proteine animale venite de la insecte.

    Sursa: independent.md

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.