Consilierul administrativ-bisericesc, Protosinghel Teodor Vid, va fi înlocuit din funcția deținută de la marea „schizmă” din anul 2013, atunci când întreaga garnitură de șefi-consilieri ai instituției, în frunte cu vicarul Iacob Bupte, a fost „doborâtă” de Patriarhie.
Deocamdată nu se cunosc motivele care stau la baza acestei decizii dar, totuși, sursele noastre pun această „ruptură” pe seama mai multor motive.
Se pare că ar fi vorba de „mâna” veșnicului și eternului Iacob Bupte, fost vicar cu accese permanente de arhiepiscop, și a contabilei Arhiepiscopiei Aradului, Angela Borteș. Dorința lui Teodor Vid de a face (câta…) ordine în Arhiepiscopie, pensionarea multor „dinozauri” ai Bisericii arădene, refuzul de mai „cânta” după vocea falsă – sau falcă?..- a lui Bupte și deciziile luate independent de dorința oligarhilor au condus la actul trimis de la Patriarhie dar în mod sigur comandat de „donatori” din Arad.
Mai trebuie totuși să adăugăm că Angela Borteș este sora stareței de la Gai, acolo unde interesele pecuniare sunt la rang de „artă” și e foarte posibil ca Vid, care este și superior (exarh) al mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului să fi dorit o oarecare disciplină financiară. Iar aceasta… i-a fost fatală.
Și ca să dăm Cezarului ce… Vid, în calitate de consilier administrativ a scos la pensie în trei ani atâția preoți câți nu a scos nimeni niciodată în Arhiepiscopie, dând astfel o șansă tinerilor preoți să își găsească locuri de muncă, dar practic contribuind din plin la căderea sa asistată de „dinozauri”. Inclusiv pe Bupte el l-a pensionat.
Cu precizarea că Vid nu a ajuns la final de mandat, acesta având teren anul 2018, adică la patru ani de la numire, și că nimeni din Arhiepiscopia Aradului nu confirmă (deocamdată) informația postată de noi aici, la „Culise”, vă promitem că revenim.
Comentariile portalului
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)
E prin oras cu masina...:-))