joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Când îţi dă „Domnul” bani mulţi, nemunciţi, îţi și ia minţile… Clipe de viață (XX)

    de Special Arad | 24 mai 2015, 10:51 AM | Contributors

    0

    Nu! Asta nu am cum să o înţeleg! Hai că faza cu cei zece saci cu pătrunjel urcaţi la vecinul de vis-a-vis de apartamentul meu, în blocul de lângă, în prezenţa acestuia care, cu mâinile la spate, într-un superb costum alb și pantofi asorte, pălărie de pai model X şi ochelari de soare marca Y, dădea ordine scurte şoferilor a trei taximetre să se mişte mai cu talent, o înţeleg cumva-cumva, că poate na, omul urmează probabil să facă nuntă de vreo ţîşpe sute de persoane şi ce nuntă e aceea cu tăiţei de casă în zeamă de cocoş fără frunze de pătrunjel?

    Nu m-am mirat foarte tare nici când acelaşi vecin, la costum gri-petrol şi cu părul vâlvoit – stil din cale afară de modern, s-a făcut văzut la parter împreună cu şoferul unui taxi-furgonet plin cu ceapă în trei categorii: albă, roşie şi de apă, începând apoi a-i arăta şoferului, prin „semne elegante”, destinaţia cepei, că mai ştii ce pregătiri din vară pentru iarnă face omul?

    Eh, dar când mi-am surprins vecinul, de sus, de la geamul bucătăriei mele, dirijând o camionetă plină ochi cu morcovi spre scara blocului, am rămas gură-cască! Venise încălecat pe o îngrijorător de motoretă modernă, îmbrăcat la patru, cinci sau chiar şapte ace, cu un trabuc în gură din care pufăia prelung printre fluierături ascuţite îndreptate de bunăseamă spre geamul bucătăriei lui, la care se ivise cu ochii în lacrimi partenera de viaţă. Eh, asta nu am cum să o înţeleg, mi-am zis, aşa că m-am văzut obligat să-i dau propriei mele minţi răspunsuri: ce, cum şi de ce se petrec cele ce se petrec aci, la doi paşi sub nasul meu? Aşa că am început să mă interesez încoace, încolo, întrebându-i pe vecini dacă sunt noutăţi prin preajmă, dacă una, dacă alta … Cum nimeni nu ştia nimic, m-am decis! Am să-l întreb direct pe vecinul în cauză ce e cu aprovizionarea făcută acum în plină vară, cum de umblă îmbrăcat atât de elegant, de ce-i plânge soţia de fiecare dată când el apare cu cumpărăturile şi mai cu seamă ce şi de unde i-a căzut pleaşca pe cap de îşi permite atâtea, că între noi rămână vorba, până mai ieri nu prea avea nici după ce bea apă.

    – Mirciulică, i-am zis. Ce noroc chior a dat peste tine, mă băiatule? La care Mirciulică m-a privit de cât de sus a putut, a plescăit scurt din buze, după care mi-a răspuns răspicat:

    – Ce-i aia Mirciulică? Domnu’ Mircea, profesore! Gata! S-au dus de mult anii în care mă şcoleai! Cât despre bani, e-he-heeei, ştiinţă tată, ştiinţă! Ştiinţă şi calcule, că altfel nu se câştigă la Loto!

    Măi, fraţilor! Auziţi-l pe Mirciulică, fostul meu elev pe care l-am salvat de la repetenţie cel puţin  în două rânduri, vorbeşte de calcule deşi mai că nu ştia nici tabla înmulţirii cu 1. Ce era să fac… m-am prefăcut tare de urechi şi am continuat:

    – Domnu’ Mircea! Dar cu puzderie de rădăcinoase ce faci?

    – Uite care-i şopârla, profesore! Ani la rând mă trimitea soţia în piaţă iar eu cheltuiam banii la agenţia Loto întorcându-mă acasă cu plasa goală şi minciuni gogonate. Eh, acum m-am gândit să recuperez iar ea, biata, se emoţionează.

    Măi, oameni buni! Eu ştiu o vorbă din popor care zice aşa: când îţi dă Domnul” bani mulţi, nemunciţi, îţi ia minţile. Eh, cam aşa s-a întîmplat cu mai noul domn Mircea. Nebunia lui a început să mergă numai la vale, dar nu oricum ci la galop. Pentru început şi-a golit casa de toate cele ce le avea în posesie, dăruind în stînga şi în dreapta. Uite de exemplu mie mi-a înfipt în apartament, cu de-a sila, televizorul. Până aci am zice, toate bune! Apoi a dezafectat apartamentul de parchet, gresie, uşi, instalaţii sanitare şi electrice, faianţă, geamuri şi zugrăveală. După care a angajat super specialişti să amenajeze totul ca la carte. La final a tras linie şi a plătit, el ştie cât. Mult, oricum!

    Au apărut apoi în curtea blocului cele de-ale transportului: două maşini – ultimul răcnet, biciclete pentru copii – ultimele apariţii şi scutere personalizate. După care atât domnul Mircea cât şi distinsa doamnă a domniei sale au renunţat la serviciu preferând relaxarea zilnică la pensiunile şi ştrandurile din ţara vecină. Între două deplasări ne mai bucuram şi noi vecinii de prezenţa lăutarilor, aduşi acasă la domnul Mircea, că deh, vorba dânsului viaţa-i frumoasă deci trebe trăită!”.

    Când toate se părea că merg cum ar zice chinezul, flais, neprevăzutul s-a ivit pe neaşteptate, luând chip de femeie cât ai zice ghinion. Eh, abia din acel moment s-a putut vorbi de ştiinţă şi calcule, dar nu de cele ale domnului Mircea, ci de cele ale femeii pe nume Lolo. Şi uite aşa, domnul Mircea iubea iar Lolo aduna scăzând, toate acestea până într-o zi în care se duseră toate pe apa Mureşului până şi rezerva rezervelor iubăreţului câştigător la Loto. Părăsit de Lolo, domnul Mircea suferi o metamorfoză teribilă: portul şi vorba îi reveniră, respectul faţă de cei din jur deasemenea, preocupările, la fel, … Ce mai? Era din nou Mirciulică al nostru. De asta m-am convins definitiv ieri, când mi-a bătut discret în uşă întrebându-mă timid: „Dom’ profesor. Mai aveţi televizorul ală ce vi l-am dat nu demult?”

    Şi când mă gândesc că aproape ajunsesem să-l iau drept model într-ale câştigului bănesc! Eh, la urma urmelor se confirmă iarăşi faptul că banii nemunciţi cum vin aşa se şi duc!

    Gata! Vă las că trebuie să dau o fugă până la agenţia Loto, să văd cum şi ce mai e pe acolo …

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.