Poligonul de tir „Sorin Babii” îl găzduiește în aceste zile pe campionul olimpic Alin Moldoveanu, unul dintre cei doi sportivi ai României medaliati cu aur la Londra 2012, cealaltă fiind gimnasta Sandra Izbașa. Interesant este că Alin se pregătește din 2010 chiar cu cel care a dat numele poligonului de la Arad, Sorin Babii, care în același timp este și președintele Federației Romane de Tir Sportiv.

Sorin Babii este – și el – campion olimpic, la Seul, în 1988, în proba de pistol liber. În fiecare zi, cei doi pregătesc participarea in viitoarele competiții majore prevazute în planul de pregătire. Pentru cine nu cunoaște amănuntele acestui sport, probabil ar fi surprins să vadă cum decurge o ședință de antrenament. De multe ori ei nu antrenează grupe de mușchi, nici scheme tactice și nici procedee tehnice, așa cum se întâmplă în sporturile mai populare. Babii și Moldoveanu antrenează senzații și căi spre perfecțiune, poziții și repere senzoriale către execuția ideală. Ore întregi, cei doi se luptă cu gradele, cu milimetrii, astfel încât sportivul să își găsească poziția optimă de tragere și, totodată, echilibrul. Chiar îi spuneam lui Sorin Babii că este destul de greu ceea ce face Alin. „Satisfacția în acest sport vine din interior”, spune președintele Federației.

Moldoveanu lucrează împreună cu Sorin Babii din 2010. „A fost o alegere foarte bună. Cea mai bună”, spune Alin.

Campion olimpic la Londra 2012 și locul al 4-lea la Beijing 2008, Moldoveanu mai vrea o finală olimpică și la Rio de Janeiro 2016. Este modest, conduce o mașină Dacia Logan, iar aurul olimpic nu l-a schimbat foarte mult nici din punct de vedere material și nici ca și caracter.

INTERVIU

– De ce ai ales Aradul, un loc în care te pregătești destul de des?

– Pentru că este aproape de graniță iar săptămâna viitoare am concurs în Germania. Aproape de fiecare dată când am concursuri în vest, vin să mă pregătesc aici. Sunt condiții foarte bune in acest poligon.

– Bănuim că obiectivul tău pe termen lung este o altă medalie la Olimpiadă.

– Da, dar până la medalie trebuie să mă calific. Am șanse să o fac. Trebuie să trag bine la unul dintre cele cinci concursuri din acest an, și mai e unul în 2016. Abia apoi ne gândim la medalia olimpică.

– Cât contează pregătirea fizică, pregătirea tehnică și psihică, dar și talentul în acest sport?

– Fiecare dintre aceste criterii are importanța lui. Chiar dacă este un sport static, pușca are 5 kilograme. La fiecare antrenament ridic câteva tone, dacă însumăm fiecare ridicare. Nu e ușor. Pregătirea psihică contează și ea foarte mult, practic este cea mai importantă.

– Când e cel mai important psihicul? Atunci când mai ai 20 de focuri de tras și știi că ai luat medalie?

– Dacă am gândi astfel atunci când tragem atunci ne putem pune arma în bagaj și să plecăm acasă. Nu am avea nicio șansă…

– Înseamnă că în timpul concursului trebuie să te eliberezi total, să faci abstracție de rezultat, de importanța concursului, de cei din sală, de tot, și să iei fiecare foc în parte.

– Da, cam ăsta este idealul. Eu recunosc că încerc la fiecare concurs să fac asta, dar mi-a reușit o singură dată în carieră, la Olimpiada de la Londra.

– Cum s-a schimbat viața ta după Londra 2012?

– Păi, în esență nu s-a schimbat mare lucru. Sunt același din toate punctele de vedere, la concursuri mă comport la fel, în viață tot la fel. Poate pentru adversari este puțin altfel când se gândesc că sunt campion olimpic, dar asta nu e treaba mea.

– Probabil ești singurul campion olimpic care conduce o mașină Dacia Logan.

– Probabil, dar mie îmi place. Mă simt bine la volanul ei, îmi fac toate treburile cu ea. Este ok.

– Cu familia cum e? Mai ai timp să stai și acasă?

– Depinde, pentru că acum de exemplu sunt plecat timp de o lună de acasă. Dar există totuși un echilibru. Nu este ca și la alte sporturi în care sunt plecați de acasă 11 luni pe an. De exemplu, de sărbători am stat o lună cu familia. Între concursuri sunt acasă.