vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cabinetele medicale școlare, inspectate de primar și alți responsabili din Primărie

    de Special Arad | 20 iulie 2016, 4:35 PM | Administraţie

    0

    Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă împreună cu responsabilii din Primărie au inspectat ieri dimineață cabinetele medicale din mai multe unități de învățământ în vederea evaluării  stării acestora și a necesarului de dotări și lucrări de modernizare în continuare. 

    De la preluarea de către Primăria Arad, din anul 2010 cabinetele de medicină școlară au intrat într-un program general de modernizare, pentru a putea asigura elevilor arădeni servicii medicale în condiții optime. O atenție specială s-a acordat cabinetelor de stomatologie din școli, preluate cu echipamente vechi de zeci de ani, unde a fost nevoie de alocarea celor mai mari fonduri pentru aducerea la standarde actuale. O parte din acestea au fost deja dotate cu unit-uri moderne în ultimii doi ani iar în acest an vor primi echipamente noi cabinetul stomatologic de la Școala gimnazială  Mihai Eminescu și cel care va funcționa la noul Colegiu Național de Informatică, unde spațiul este în curs de amenajare.

    Pentru reprezentanții Primăriei, vizita a fost  și prilejul de a verifica respectarea progamului de funcționare al cabinetelor, care ar trebui să asigure asistența medicală pentru elevii arondați inclusiv pe perioada vacanțelor școlare. Personalul cabinetelor care au fost găsite închise fără motive legale va fi sancționat disciplinar.

    În unitățile de învățământ din Municipiul Arad funcționează 46 cabinete medicale de medicină generală (32 în şcoli şi 14 în grădiniţe) și 6 cabinete medicale de stomatologie. Acestea asigură asistență medicală pentru peste 26 de mii copii și preșcolari care sunt cuprinși în învățământul preuniversitar. La cabinetele de medicină școlară sunt angajați 60 de asistenți medicali, 8 medici de medicină generală și 6 medici dentiști.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.