joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bryan Adams și-a anulat un concert în SUA pentru a protesta împotriva unei legi discriminatorii

    de - | 12 aprilie 2016, 12:31 PM | Monden

    0

    Starul rock canadian Bryan Adams a anunțat că și-a anulat un concert în Mississippi, în semn de protest față de o nouă lege din acest stat din sudul Statelor Unite, considerată discriminatorie față de homosexuali, relatează Agerpres.

    Bryan Adams urma să concerteze joi la Biloxi, un oraș situat în Golful Mexic.

    „Eu nu pot cânta, cu conștiința curată, într-un oraș în care unele persoane sunt private de drepturile lor din cauza orientării lor sexuale”, a declarat artistul pe site-ul său, adăugând că este „solidar” cu activiștii care luptă pentru revocarea acestei legi „extrem de discriminatorii”.

    Legea, care va intra în vigoare în luna iulie, va permite oficialilor, organizațiilor religioase sau chiar unor companii să își invoce convingerile religioase pentru a refuza anumite servicii cuplurilor homosexuale care doresc să își oficializeze relația.

    O serie de texte similare au fost adoptate de mai multe state americane conservatoare, cu scopul de a se sustrage unei decizii istorice a Curții Supreme a Statelor Unite, din iunie 2015, privind legalizarea căsătoriilor între homosexuali pe teritoriul țării.

    O altă legendă a rock-ului, Bruce Springsteen, și-a anulat vineri un concert în Carolina de Nord (sud-estul SUA), pentru a protesta împotriva unei legislații similare recent promulgate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.