sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bravo, Șimand! Respect City’us. Spectacol total în Polivalenta arădeană în fața a 300 de spectatori (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 16 februarie 2017, 12:07 PM | Sport

    0

    Spectacol total în Polivalenta arădeană, acolo unde a venit campioana României la futsal pentru a-și măsura forțele cu ambițioșii jucători ai grupării arădene Șoimii Șimand în optimile Cupei României. Aproximativ 300 de iubitori ai fenomenului, sau de prieteni ai jucătorilor de la Șimand, au fost în Sala Sporturilor.

    „În ultima partidă a optimilor de finală din Cupa României la futsal, campioana României, City’us Tîrgu-Mureș a câștigat cu 12-5 în fața formației Șoimii Șimand, în Sala Sporturilor din Arad. În urma acestui succes, City’us se califică în sferturi, unde va întâlni, tot în deplasare, pe CSM Poli Iași”, așa scrie pe site-ul grupării campioane.

    Este un text prea mic pentru ceea ce s-a întâmplat. Campioana, părăsită în toamnă de câțiva dintre jucătorii exponențiali care au cucerit titlul, și-a respectat statutul și a evoluat o bună parte din joc cu cea mai bună formulă deși cu o zi înainte a evoluat la Timișoara, meci pierdut cu 2-5 în fața celor de la Informatica. Echipa din Șimand a fost vreme de 12 minute egala campioanei, profesorul Mărcuș, Petrilă, Buruiană, Țigan și portarul Răzvan Stanciu având o evoluție entuziasmantă în startul jocului. City’us a deschis scorul repede prin Țipău, iar la doar un minut după deschiderea scorului Petrilă avea să egaleze. Apoi, „portocaliii” din Șimand au avut câteva situații uriașe de a marca, de două ori prin Petrilă și o dată prin Lasc dar scorul a rămas egal. Pop a marcat pentru 2-1 în minutul 12, după care Șimandul a avut o situație incredibilă de gol: Petrilă a scăpat singur de la jumătatea terenului,Mărcuș venea liber din ceallată parte și în situație de 2 la 1 cu portarul advers, acesta a agățat mingea pasată de atacantul de la Șoimii. Pe contraatac s-a făcut 3-1 și echilibrul s-a rupt. Până la pauză echipa din Târgu Mureș a mai marcat de trei ori și după 20 de minute era 6-1.

    IMG_4004

    După pauză, Șimandul a avut o revenire senzațională: „dubla lui Mărcuș” și golul lui Haloș au dus scorul la 5-7 în minutul 28. Campioana a apăsat apoi pe accelerație și s-a desprins, câștigând la final cu scorul de 12-5.

    În ultimele două minute ale întâlnirii, în echipa „șoimilor” a intrat și Laurențiu Onaca, un copil de doar 14 ani care a și avut două bune situații de a marca în aplauzele celor din tribune.

    A lipsit „veteranul” Neluțu Ardelean, jucător care a preferat să stea pe margine din cauza faptului că în acest meci trebuia să facă foarte mult faza de apărare.

    Bravo Șoimii Șimand! Respect City’us Târgu Mureș!

    Formații:

    Șoimii Șimand: Stanciu – Țigan, Buruiană, Lasc, Petrila, Cordoș, Onaca, Haloș, N. Ardelean, Mărcuș. Golurile au fost marcate de Petrilă 2, Mărcuș 2, Haloș 1.

    AS City’us Târgu Mureș: Cătinean, Tătar – portari, Covaci, Velasco, Pop, Iszlai, Țipău, Csala, Togan, Kiss, Nagy, Kusmodi. Golurile au fost marcate Țipău (5), Pop (2), M. Duque (2), Covaci, Kusmodi și Kiss.

    Arbitri: Ovidiu Bărluțiu și Cristian Brașovean (ambii din Cluj)

    IMG_3991 IMG_3993 IMG_3994 IMG_3995 IMG_3999 IMG_4000 IMG_4001 IMG_4002 IMG_4004 IMG_4005 IMG_4006 IMG_4007 IMG_4008 IMG_4009 IMG_4011 IMG_4012 IMG_4014 IMG_4017 IMG_4018 IMG_4019 IMG_4020 IMG_4021 IMG_4022 IMG_4023 IMG_4024 IMG_4025 IMG_4026 IMG_4027 IMG_4029 IMG_4032 IMG_4033 IMG_4035 IMG_4037 IMG_4038 IMG_4040 IMG_4042 IMG_4043 IMG_4044 IMG_4045 IMG_4046 IMG_4048 IMG_4049 IMG_4050 IMG_4052 IMG_4053 IMG_4054 IMG_4056 IMG_4057 IMG_4058 IMG_4059 IMG_4060 IMG_4061 IMG_4062 IMG_4063 IMG_4065 IMG_4066 IMG_4068 IMG_4069 IMG_4070 IMG_4072 IMG_4073 IMG_4074 IMG_4075 IMG_4076 IMG_4077 IMG_4078 IMG_4079 IMG_4080 IMG_4081 IMG_4082 IMG_4083 IMG_4084 IMG_4085 IMG_4086 IMG_4087 IMG_4088 IMG_4089 IMG_4090 IMG_4092 IMG_4093 IMG_4094 IMG_4095 IMG_4097 IMG_4098 IMG_4099 IMG_4101 IMG_4103 IMG_4104 IMG_4105 IMG_4106 IMG_4107 IMG_4108 IMG_4109 IMG_4110 IMG_4111 IMG_4112 IMG_4113 IMG_4114 IMG_4115 IMG_4116 IMG_4117 IMG_4118 IMG_4119 IMG_4120 IMG_4121 IMG_4122 IMG_4124 IMG_4126 IMG_4127 IMG_4129 IMG_4130 IMG_4131 IMG_4132 IMG_4133 IMG_4135 IMG_4136 IMG_4137 IMG_4138 IMG_4139 IMG_4140 IMG_4141 IMG_4142 IMG_4144 IMG_4145 IMG_4146 IMG_4147 IMG_4148 IMG_4149 IMG_4150 IMG_4151 IMG_4152 IMG_4153 IMG_4154 IMG_4155

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.