Am ales ca prim episod al investigațiilor noastre, considerându-l a fi o mare „suferință” a Aradului în ultimii 26 de ani, „Turismul”. E într-adevăr un subiect mai ușor, mai blând – deși cu efecte serioase în dezvoltarea unui oraș. Orașului nostru. Având în vedere Săptămâna în care ne aflăm, ne-am propus să nu căutăm, neapărat și punctual, azi, vinovații. Însă, în mod clar, arădenii suferă din cauza turismului, așa cum, fără să fim patetici, turismul suferă din cauza arădenilor și, mai ales, a celor care au condus orașul acesta în anii de după Revoluție, nu au căutat să dezvolte acest domeniu, să dezvăluie atracțiile Aradului și să le pună în evidență, să inventeze atracții noi, să construiască altele.

Exemple pozitive și de succes sunt multe în țară, dar din păcate noi am avut ochelari de cal sau, mai rău, ne-am bătut cu pumnii în piept că doar noi știm ce și cum să facem. Tot din păcate… situația în care ne aflăm ne împinge să spunem că și de această dată, slaba pregătire, neprofesionalismul multora, mândria și egoismul au învins. Cel puțin până acum, în al doișpelea ceas.

Iar dacă tot nu am știut cum să facem, n-ar fi fost rău să ne fi umilit și să îi copiem pe alții, cu metodele lor de succes- exemplul „etern” în acest sens fiind Sibiul. Dar, nu numai.

Astăzi, vom face referire mai mult la unul dintre efectele acestei lipse de interes pentru promovarea, dezvoltarea și susținerea turismului, urmând ca într-un episod viitor să aprofundăm cauzele și să propunem, în colaborare cu toți cititorii interesați, soluții.

Până nu demult, Aradul era cunoscut ca un oraş de tranzit

De fapt, aşa figurează şi acum prin ghidurile turistice mondiale, ca un oraş pentru o după-amiază. Nimic mai adevărat că naşterea oraşului pe acest amplasament a fost una care s-a datorat faptului că se află la intersecţia drumurilor est-vest şi nord-sud. Să fie de vină chiar autostrada că în Arad nu mai opreşte nimeni nici să doarmă o noapte, deşi sunt patru ieşiri spre oraş? Dar aceeaşi autostradă trece şi pe lângă Timişoara, ca să nu zicem de Szeged. Acum găseşti cu greu câteva pensiuni, ori hoteluri de vânzare în Timişoara. În Szeged, nici atât. În Arad sunt cam toate de vânzare. Şi nu le vrea nimeni.

Cert este că dacă drumeţii nu îţi bat în geam să îţi ceară un pat să doarmă înseamnă că nu le stai în drum, ori nu vrei să deschizi uşa, ori lor nu le vine să se oprească, ori pus şi simplu n-au de ce să oprească.

Ce-ar fi de vizitat acum în oraș și ce n-ar fi de văzut

Dintre cei mai tineri, care n­-au împlinit vârsta majoratului, n-au cum să știe că Aradul era un oraș căutat pentru distracție și pentru petrecerea timpului liber. Locul era ușor de găsit, fiindcă se întindea pe o suprafață de peste 20 de hectare, în centrul orașului spațiul incluzând unul dintre cele mai mari ștranduri situate pe malul unei ape curgătoare din partea asta de Europă, dar și câteva zeci de baruri, terase, cluburi, discoteci, terenuri de sport, zone pentru organizarea de evenimente și concerte de anvergură. Ce mai, era un fel stațiune mai mare decât Băile Felix!

Pe aleile Ștrandului Neptun se umbla mai înghesuit decât putea să fie cineva lângă iubită sau lângă iubit. Aradul era o destinație pentru timișoreni, pentru orădeni, pentru unguri chiar. Astăzi în Arad a rămas doar suprafața, care include ștrandul devenit apatic și pentru arădeni, Arădenii se duc la stațiunile din Ungaria, din Szeged, Mezőhegyes, Hódmezővásárhely, Hajdúszoboszló și altele. Bihorenii s-au întors la Băile Felix. În locul spațiilor de distracție acum sunt niște ruine în care s-ar putea turna un film despre Apocalipsă. La concerte sunt aduși artiști de mâna a treia, ori artiști care vor cânta în campaniile electorale viitoare, fiind plătiți în avans și fiind aceiași în fiecare an.

Cluburile arădene s-au desființat pe rând, tinerii din ziua de azi preferând Timișoara, așa cum timișorenii preferau Aradul acum 15 ani.

Dacă acum 80 de ani se înființa Aeroportul internațional de la Arad, astăzi Aeroportul se scufundă într-o mlaștină de promisiuni și angajamente electorale. Deci, chiar dacă ar vrea vreun străin să vină la Arad va trebui să aterizeze la… Timișoara.

Obiectivele turistice autentice nu sunt promovate absolut deloc de către autoritățile locale . Centrul de Informare Turistică a municipiului Arad este în renovare de un an de zile (VEZI AICI FOTOGRAFII!), iar înainte de asta avea vreo patru cinci pliante, deși totul a fost amenajat și organizat pe bani europeni. Nici arădenii nu știu că la Mănăstirea din Gai, de exemplu, este un muzeu unic în România, cu o expoziție de excepție de icoane pe lemn. De fapt, nici autoritățile nu știu.

Nimeni nu valorifică memoria personalităților care au locuit, s-au născut sau doar au trecut prin Arad. Sunt orașe aproape de Arad care au itinerarii turistice pe la clădirile care au găzduit, într-o formă sau alta, vreo personalitate națională, europeană sau mondială. În Arad nici hotelurile nu se laudă pe cine au găzduit, darămite autoritățile.

Ar mai fi de vizitat Turnul de Apă, dar e mai tot timpul închis. Cetatea este deschisă pentru marele public doar de câteva ori pe an, timp în care se ruinează din ce în ce mai mult.

Filarmonica a fost mutată, iar de Muzeu nu mai știu nimic nici profesorii de istorie din Arad.

Și, totuși, sunt și ar fi multe de vizitat și de interes prin Arad. Dar acesta e un alt subiect și îl vom trata separat, cu atât mai mult cu cât, așa cum am spus, nici arădenii nu știu ce au în casă.

Căutam altceva. Altă informaţie…

…când am dat peste o pagină de pe internet, în care am văzut vreo zece pensiuni şi moteluri de vânzare din Arad. În timp ce duceam ceaşca de cafea la gură am mai dat un „search”, aşa, ca un fum de ţigară. Altă pagină, cu alte douăzeci de locaţii hoteliere de vânzare. Cafeaua era bună. Reţeaua funcţiona bine. Am devenit dependenţi de curiozitate, mai ales că am făcut legătura între hotelurile de vânzare și turismul la care doream să facem referire în „Suferințele și bolile Aradului”.

Am accesat şi pagini ale agenţiilor imobiliare. Pline de oferte de vânzare pentru hoteluri şi pensiuni din Arad. Din aproape în aproape, am descoperit că aproape toate unităţile hoteliere din Arad, fie că sunt hostel, hotel sau pensiuni sunt scoase la vânzare. Cu o singură excepţie: Continental Forum.

Că Aradul şi-a pierdut şi ultima fărâmă de interes turistic o ştiam, chiar dacă nu am apucat să analizăm toate cauzele care au generat această situaţie. Dar să fie scoase la vânzare chiar toate spaţiile hoteliere? E cel puţin curios, nu?

Aşa am am început să batem la ușile proprietarilor de hoteluri

Încă de la primul patron pe care l-am intervievat am primit rugămintea să nu îi publicăm nici numele lui şi nici numele hotelului.

– De ce?

– Nu vreau să am probleme.

– Cu cine?, am insistat noi.

– Ştiţi cum e în ziua de azi, sunt mulţi răuvoitori.

De fapt, cam ăsta a fost finalul dialogului cu toţi cei pe care i-am întrebat, inclusiv cu cei de la agenţiile imobiliare, care oricum aveau anunţurile publicate pe internet, dar şi cu cei de la agenţiile de turism. De cine le este frică? Sau de ce se tem?

Şi, totuşi, de ce se caută cumpărători pentru toate spaţiile hoteliere din Arad?

– Aradul e praf din punct de vedere turistic, a început unul dintre reprezentanţii uneia dintre agenţiile imobiliare.

– Bun, asta ştim, dar de ce?

– Nu se promovează absolut nimic. Nu există nici măcar pliante de promovarea oraşului, ori a punctelor de interes. Pentru ce să vină un turist la Arad?

– Ar avea pentru ce.

– Şi de unde află?, ne blochează agentul imobiliar.

– Dar cumpărători interesaţi aveţi pentru ceea ce oferiţi?

– Da, de unde! Am un hotel pus de un an în vânzare şi nu m-a întrebat nimeni nimic. Numai publicitatea mă costă o roabă de bani. Nici măcar să închirieze nu mai este interesat nimeni, deşi avem câteva zeci de locaţii în portofoliu.

– Nici turismul de tranzit nu mai funcţionează?

– A murit şi ăla. Poate când vin în vacanţa de vară românii stabiliţi prin Europa, se mai coboară de pe autostradă. Adevărul e că nu le merge hotelierilor.

Am întrebat şi la o altă agenţie imobiliară

Aceeaşi rugăminte, să nu-i publicăm numele.

– Să ştiţi că sunt şi hoteluri cărora le merge bine şi pentru care avem cerere de cumpărare.

– Şi aţi vândut vreunul?

– Păi, nu, fiindcă proprietarii ţin prea mult la preţ. De exemplu am avut un hotel pentru care se cerea două milioane de euro. Am avut ofertă la 1,8 milioane şi nu a vrut să lase nicicum din preţ.

– Şi atunci de ce se scot la vânzare?

– Mulţi au nevoie de bani. Ori s-au săturat. Şi de plata taxelor, dar şi de situaţia generală. Alţii s-au aşteptat să câştige mai mult. Problema e că în loc să se câştige 10 lei, acum se câştigă 4 lei, aşa ca un exemplu. Părerea mea este că problema e, de fapt, la patroni. Bine, sunt şi care au probleme personale.

– Cine ar fi cei interesaţi să cumpere un spaţiu hotelier?

– În special firme sau grupuri de firme care au un mare flux de angajaţi. Ele cheltuie destul de mult pe cazarea acestora când sunt aduşi la Arad, la specializare, ori pentru o perioadă determinată de muncă.

Am întrebat şi câţiva reprezentanţi ai unor agenţii de turism din Arad

După ce le-am spus ce ne interesează, a venit aceeaşi rugăminte, de parcă ne-am afla tot pe vremea lui Ceauşescu, când ne era frică şi să ascultăm posturile de radio străine: să nu le publicăm numele. Şi, cam acelaşi dialog.

– Aveţi contracte cu hoteluri sau cu pensiuni din Arad?

– Nu, cu niciunul.

– De ce?

– Fiindcă nu avem cereri de cazare pentru Arad. Foarte rar, grupuri organizate pentru vreo conferinţă.

– Nici de la firmele care îşi aduc angajaţii sau colaboratorii prin Arad?

– Nu, pentru că fiecare contactează direct hotelurile de care sunt interesaţi.

Ne sufocă taxele!

N-am ajuns să discutăm cu toţi cei care şi-au scos la vânzare afacerea hotelieră, ori cu cei care au această intenţie, dar am discutat cu mai bine de zece patroni de la care am obţinut, invariabil, aceleaşi răspunsuri.

– Ne sufocă taxele!

– Care sunt taxele pe care trebuie să le plătiţi?

– Numai taxele pentru difuzarea muzicii sunt patru la număr, la patru organizaţii diferite. La care se adaugă taxa radio-tv pe care am mai plătit-o şi din urmă (unul dintre patroni ne-a mărturisit că a avut de plătit din urmă o taxă tv în valoare de peste 9.000 de lei). Apoi este taxa hotelieră, taxa de orar, taxa de publicitate… După toate astea urmează impozitele, TVA şi nu în ultimul rând impozitele pe salarii.

– Şi reuşiţi să le plătiţi?

– Nici vorbă! Efectiv, trăim ca să plătim taxe. Am auzit pe câte unul dintre cei cu funcţii să nu ne plângă nimeni de milă celor care avem hoteluri. Eu îi dau hotelul să îl administreze, să văd de unde plăteşte tot ce are de plătit şi din ce mai şi trăieşte!

– Aveți vreo colaborare cu agenții de turism din Arad?

– Cu niciuna. Rezervări facem doar direct, ori prin internet.

Un alt patron, de data aceasta al unei pensiuni, care nu ştia dacă să ne spună ori nu câte ceva.

– Mie îmi merge bine.

– Dar am văzut că aţi pus în vânzare pe internet.

– Bine, am pus-o aşa ca să văd dacă ar fi cineva interesat.

– Şi a fost?

– Nu m-a căutat nimeni. Dacă ar veni aş vinde imediat.

– Dar ziceaţi că vă merge!

– Nu mă pot plânge, primesc grupuri cu rezervări pe internet. Am cel mai bun grad de ocupare din Arad.

– Mai există turism de tranzit?

– Rar dacă se mai opreşte cineva prin Arad. Numai în luna august e plin. E luna aia de vacanţă când vin românii din Vest, iar după aceea se întorc la muncă.

– Cum de renovaţi acum, primăvara? Care e cel mai bun sezon?

– Ah, am avut un grup de angajaţi de la o firmă de automotive din Arad. Erau muncitori de prin Moldova şi Oltenia. Şi acuma repar după ei. Am fost fericit că am prins contractul. Am şi plecat în concediu cu soţia, prin Israel, prin America… Când m-am întors… am găsit dezastru. M-a costat aproape dublu din cât am încasat ca să repar ce au stricat. Nu mai primesc din-ăştia niciodată!

Ne conduce până la maşină şi, spijinindu-se de portieră, ne mărturiseşte că nu toate sunt aşa de roze, că îl omoară taxele, că… deşi l-a construit pentru familie, dacă vine cineva interesat ar vinde tot.

E adevărat că am întâlnit şi cazuri în care spaţiul este scos la vânzare din motive strict personale. Un divorţ, un caz de boală, ori pur şi simplu vârsta celui care îl deţine şi lipsa de motivaţie pentru a mai întreţine o afacere. Dar sunt cazuri izolate.

Care sunt preţurile la care se vând spaţiile hoteliere din Arad?

Pornesc de la câteva sute de mii de euro, în cazul unei pensiuni, şi ajung la câteva milioane de euro pentru un hotel.

Şi, totuşi, de ce le este frică tuturor să îşi publice măcar numele spaţiului? De controale le este frică. Şi de amenzi. În Arad, dacă îţi faci publicitate intri în vizorul organelor de control. Iar amenzile sunt atât de mari încât cu greu poţi recupera banii din vânzări.

Pe de altă parte, Aradul nu are nici un hotel de cinci stele, iar cele care sunt categorisite la patru stele sunt foarte puține. De fapt, nici destinațiile turistice din Arad nu trec de trei stele, fiindcă nu sunt nici amenajate, nici promovate, nici îngrijite, nici cunoscute.

Statistica: „De mulți ani tragem semnale de alarmă”

D-na Simona Cuzman, director adjunct al Oficiului de Statistică Arad ne-a declarat că nu e nici o surpriză situația în care au ajuns spațiile hoteliere din municipiu: „Noi am tras semnale de alarmă de mult, încă de acum câțiva ani, dar nimeni nu ne ia în seamă”, a mai subliniat d-na Cuzman.

Din datele statistice publicate de Institutul Naţional de Statistică şi Sudii Economice am aflat două informaţii importante despre gradul de ocupare a locurilor de cazare din municipiul Arad. În primul rând, faţă de anul 2004, de exemplu, în anul 2015 capacitatea de cazare aproape s-a dublat. Ba prin falimentul unor hoteluri, ba prin construirea sau reabilitarea altora. Interesant este că gradul de ocupare a acestei capacităţi a rămas aproape constantă. Ca pentru proşti, înseamnă că gradul de ocupare s-a înjumătăţit, faţă de dublarea capacităţii. Adică sunt mai multe hoteluri şi mai multe pensiuni, dar sunt tot atâţia oameni care le calcă pragul.

De alegeri, cazările „merg” spre maxim

Surprinzător sau nu, în fiecare an electoral, gradul de ocupare a capacităţii de cazare în municipiul Arad se apropie de maxim! Adică, în 2008 şi, mai ales, în 2012. Ce chestie, nu? Şi mai e şi oficială!

Încet, încet, se şi explică de ce sunt de vânzare aproape toate spaţiile hoteliere din Arad.