Zece minute. Cam atât a durat. Zece minute au fost de ajuns să radă complet întreaga muncă de o viață a oamenilor și să curme destine. Furtuna de duminică a fost nemiloasă. Ba chiar răzbunătoare. Unii și-au pierdut viața. Alții își vor schimba complet viețile. Telefoanele sunau necontenit la redacția noastră, pozele soseau fără oprire, una după alta, de la oamenii speriați și disperați. Epicentrul prăpădului a fost, în județul nostru, în zona Sebiș-Dezna-Moneasa. Întreaga pădure a fost spulberată într-o clipită, iar despre stațiunea Moneasa… cu greu găsim cuvinte, căci pare desprinsă dintr-un scenariu apocaliptic. Furtuna nu a cruțat nimic. Am pornit la drum luni dimineață, dorind să vedem cu proprii ochi și să simțim noi… nu doar din fotografii, ce s-a întâmplat. Am vrut să vorbim cu oamenii care au fost victime ale acestei calamități, să le aflăm trăirile, să încercăm să fim alături de ei măcar atât cu cât putem fi noi. E cutremurător. Ceea ce am găsit, aflat și descoperit în localitățile înșirate între Dezna și Moneasa ne-a marcat profund.

Un sentiment de neliniște ne-a cuprins imedait după ce am părăsit Aradul, asta pentru că ușor am putut observa, pe marginea drumului, în stânga și în dreapta, sute și sute de crengi rupte, multe dintre acestea acoperind asfaltul. Am făcut fotografii îndată, însă nimic – asta o spunem acum – nu ne-a pregătit pentru peisajul dezolant care ni s-a afișat imediat după ce am ajuns în Sebiș. Asemenea unei „bariere” imaginare, din acel punct încolo, parcă am pășit în infern. Nu a existat gospodărie care să nu cadă pradă furiei furtunii. Țiglele de pe case, smulse. Garduri doborâte. Întreaga comunitate încerca din răsputeri să-și repare pagubele. Oameni bătrâni, cu mâinile muncite de-o viață, stăteau contorsionați, cocoțați pe acoperiș, bătând cuie și punând înapoi țiglele căzute. Alții își remontau porțile de intrare în curte…

IMG_4237

Primul impact vizual zguduitor – anunțându-ne într-un fel că urmează să-l pomenim pe Tarkovski – a fost biserica de la ieșirea din Sebiș. Nebunia vântului i-a smuls complet turla, aruncând-o violent în curte. Preotul ne-a permis să fotografiem interiorul, iar pășind înspre altar ni s-a făcut părul măciucă. Sus, prin figura desfigurată a unui sfânt se zăreau cum intră razele soarelui. Pe jos, pe marmură, s-a așezat un strat dens de pulbere albă a tencuielii, iar în întregul interior al bisericii stăteau împrăștiate bucăți, unele mai mari, altele mai mici, de beton sfărâmițat. L-am întrebat pe preot dacă nimeni nu a fost rănit, iar acesta ne-a spus că mare le-a fost norocul căci tocmai ieri au fost plecați la o întâlnire bisericească în afara localității, astfel încât la momentul impactului biserica a fost goală.

Apropiindu-ne de Dezna, privind către văzduh, ne-a rămas încremenită privirea spre culmile munților care erau efectiv schingiuite. În loc de coama stufoasă de verdeață, în zare se vedeau doar trunchiuri golașe de copaci, pe ici, pe colo. În rest gol. Asemenea unei defrișări frenetice în masă. Ajungând în localitate, senzația postapocaliptică s-a accentuat. Un număr considerabil de case mai aveau cinci, șase țigle, iar altele erau complet golașe. Acoperișurile păreau doar un schelet devorat de un animal feroce. Unii stâlpi de înaltă tensiune atârnau periculos de înclinați peste șosea, atârnând doar într-un fir încurcat de alte zeci de fire trase de vânt aproape de pământ. Alți stâlpi au fost complet răsturnați, iar întreaga localitate, asemenea celortalte din zonă, a rămas complet fără curent electric. Primarul Deznei ne-a spus că cel mai probabil alimentarea cu energie electrică va putea fi pusă din nou în funcțiune, cel mai probabil peste o săptămână, poate chiar două. Se estimează un număr de douăzeci și ceva de stâlpi de electricitate distruși de furtună în Dezna. Tot primarul ne-a spus ca 90 la sută din pădurea Deznei e la pământ, dar că nu avem cum ajunge sus pentru că este blocat drumul.

1 deza

Oamenii sunt disperați și efectiv nu știu ce să facă: „Ce o să facem atâta timp fără curent?! Ce o să facem cu toată mâncarea?!Putem să aruncăm toată carnea din congelator, nu mai e bună de nimic!!”, ne-a spus o femeie. Și vă spunem de la bun început că nu ne-a interesat numele acestora. N-avea niciun rost…

I-am întrebat dacă în afară de pagubele materiale au pățit ceva, dacă au fost răniți, dar au spus că aproape toată lumea este teafără. Mai puțin un băiat care se întorcea cu mașina, iar în momentul în care a ajuns pe bandă în direcția către Arad, vântul a smuls o bucată din zidul unei case și a azvârlit-o direct pe mașină, îndoind complet tabla. Localnicii ne-au spus că băiatul a fost transportat de urgență la spital, la Ineu sau Arad, nu au știut cu exactitate, însă din ce știu ei, nu este în stare gravă.

Toți localnicii cu care am vorbit în Dezna ne-au spus că nu au văzut niciodată o furtună atât de devastatoare. „De șaptezeci și doi de ani locuiesc aici, eu așa ceva n-am văzut!”, ne-a spus o altă localnică.

Polițiștii din Dezna spun că au lucrat toată noaptea pentru a readuce în limita posibilităților localitatea, la normal. Indicatoare smulse din pământ, geamuri sparte, țigle împrăștiate, tablă făcută acordeon – forța vântului a fost de neoprit.

Drumul către Moneasa „plânge”

Ne-am continuat drumul către stațiune, făcând o scurtă oprire în localitatea Rănușa unde ne-a captat atenția clădirea școlii. Acoperișul era în mare parte distrus, băncile din față au fost răsturnate cu picioarele în sus, iar locul de joacă sfâșiat. Ascultând sunetele din Rănușa, aveam senzația că se bătea toaca în Sfintele Zile de Paști. Zeci de localnici stăteau pe acoperiș și băteau cu ciocanul, cu un ritm constant, obositor, scânduri să-și repare casa. La o locuință am auzit doi bătrâni, aflați în curte, când își spuneau: „Haida! Să terminăm odată, mă duc să pun de mâncare”.  Am plecat de acolo și ne-am întors la mașină, în jurul nostru se auzeau ciocanele, se auzea lemnul bătut. Se auzeau oameni care își vorbeau: „Dă-mi aia. Mai dă-mi o bucată. Uite, și acolo trebuie acoperit”. 

2 ramusa

O localnică ne-a spus că, din câte știe, nu a fost nimeni rănit în timpul furtunii, însă majoritatea gospodăriilor au fost distruse. Era atât de îndurerată încât își tot clătina capul în stânga și în dreapta, în timp ce vorbea, de parcă refuza să creadă ce a văzut. Era revoltată mai ales pentru că soțul ei, inginer silvic, primise termen limită ora 15 a acestei zile pentru a face un raport complet al pagubelor din pădure. „Cum Dumnezeu poate soțul să știe ce-i acolo așa de repede? Cum??”, ne întreba femeia, în culmea disperării.

Tot în Rănușa am surprins o familie care muncea cot la cot, de la mic la mare, să-și repare casa. Doi bărbați erau pe acoperiș, iar o femeie urcată în cupa unui buldozer le întindea pe rând țigle. Ne-am prezentat și ne-au permis să filmăm daunele produse de furtună. Pe urmă, am aflat că eram acasă la fostul primar din Moneasa care ne-a și dat mai multe detalii despre copacii smulși din parcul stațiunii. Acesta ne-a explicat că în 1963 Moneasa a mai fost lovită de o furtună foarte puternică, iar imediat după au fost plantați copaci ca măsură de protecție. Atunci a fost făcut parcul. Copacii doborâți ieri sunt chiar acei copaci salvatori. Și-au făcut datoria timp de 54 de ani, dar ieri au fost „răpuși”.

Casele măcar se mai repară, dar cine o să mai salveze toți copacii ăștia? E un dezastru!”, ne-a spus fostul primar al Monesei, Terentie.

Ajungând în centrul stațiunii, cu greu ne-am mai putut da seama că acolo a fost o așezare umană, darămite o stațiune de relaxare și tratament. „Dezastru” este un cuvânt prea banal pentru a descrie cum arată acum Moneasa, după furtună.

3 moneasa

Nu mai există umbră

căci toți copacii sunt culcați la pământ, iar pământul e răscolit complet, rădăcinile fiind, în marea majoritate, complet afară. Sunetul general al mașinilor de tăiat lemne acaparează complet stațiunea. Turiștii stau adunați în grupuri mici, în fața hotelurilor ascunse printre crengi rupte și vorbesc doar despre furtună. Sunt șocați și panicați. Nu le vină să creadă cât dezastru a putut lăsa o furtună care, practic, spun ei, a ținut maxim 10-15 minute. Rafalele au început în jurul orei 16 în stațiune. Câteva minute a fost și grindină.

Am venit în concediu și am găsit iadul!, ne-a spus o doamnă în vârstă din Târgu Jiu, a cărei mașină nouă, fără asigurare Casco, a fost lovită de trunchiul unui copac. „Partea cu motorul nu a fost atinsă, poate voi putea să merg acasă…”, ne-a spus femeia, cu lacrimi în ochi.

Unii dintre ei au mașinile complet zdrobite. Parbrizele făcute țăndări… capota, porbagajul lipite de scaunele din interior. De parcă ar fi pregătite pentru compactare și vânzare la fier vechi. Unei familii din Satu Mare i s-a distrus complet mașina, căci un copac a căzut pe partea din față, iar altul pe partea din spate. Ca norocul, însă, că își făcuse Casco în prealabil, căci era cumpărată prin rate. Așteptau nervoși să vină o mașină de tractare, ei urmând să plece cu un autocar sau un microbuz acasă. Încă nu știau exact. Știau însă că erau extrem de nemulțumiți de serviciile hoteliere. „Nu au fost pregătiți cu nimic! Este inadmisibil ca ditamai hotelul să nu aibă un generator! Nu ne-au dat nici măcar o lampă cu gaz sau vreo lumânare, ne-au lăsat așa și s-au făcut nevăzuți ieri. A trebuit să mergem la magazin să ne cumpărăm noi lumânări și tot noi am dat lumânări și la alți oameni de aici! Aștept să-mi restituie din bani și plecăm!”, ne-a spus bărbatul din Satu Mare, cu un ton ridicat, vădit nervos.

4 moneasa

La unul dintre hoteluri, la Parc, recepționera era singură, în beznă, înconjurată de turiști nervoși care toți vorbeau unul peste altul, cerând fiecare lămuriri și despăgubiri. Săraca femeie era depășită complet de situație, iar când am întrebat-o dacă ne poate trimite către manager să cerem și noi lămuriri, a spus că e singură aici, căci toți… lipsă.

În fața hotelului, o echipă numeroasă de pompieri ISU desfășurau o acțiune de intervenție, iar unul dintre ei – în timp ce fotografia rădăcina enormă a unui copac doborât complet la pământ – ne-a spus că nu a văzut niciodată pagube la un asemenea nivel în județul Arad.

O altă doamnă, venită din Hunedoara la tratament, era chiar la plimbare în parc în momentul în care au început rafalele. A înlemnit când un copac a căzut chiar la câțiva centimetri în fața ei. A rămas blocată, fără să știe ce să mai facă.

Sincer, ne-a fost greu să plecăm… Redacția ne presa că urmează ca primul ministru să susțină o conferință de presă la care să spună… Ce să ne spună? Că se iau măsuri… probabil. Altceva? Dar când îi vezi pe toți oamenii aceștia care au fost loviți cu o putere inimaginabilă până ieri, parcă îți vine să-i dai naibii pe toți miniștrii și să asculți din nou toaca… o chemare, de altfel.

De parcă ei trebuiau pedepsiți

Acești oameni sunt oameni de la sat, oameni care știu de frica lui Dumnezeu. De datini și tradiții. Sunt oameni care au muncit cu mâinile pentru ceea ce acum este distrus. Am îndrăznit (și nu e forțat termenul) să întrebăm pe o localnică „care crede că este cauza pentru că s-a abătut o asemnea urgie”. „Sunt oamenii prea buni” , ne-a răspuns ea și i-am simțit ironia din voce. Dar am simțit și durerea din glasul ei. Privind către brazii seculari, secerați, ne-am adus aminte de problema defrișărilor masive din România, de abuzul extrem, de batjocură și, din păcate, ne-a încolțit în minte, din nou, gândul despre lăcomie: nu luați mai mult decât vă trebuie – și e vorba de lemn, bineînțeles…

5 sebis

Ne uităm la alți oameni, la cei care ne conduc, care scapă cu multe datorită influențelor, datorită politicii… și apoi ne uităm la oamenii cu care am vorbit, la oamenii care de dimineață muncesc pământul, la oamenii care chiar și după această urgie își fac cruce și spun: „Doamne ajută că nu a fost mai rău”.

„Fiat lux!” 

„Fiat lux!” – în latină; „ Și s-a făcut lumină!” – în română. Așa este acum la Moneasa, lumină! Nu mai există umbră în stațiune decât dacă o cauți multă vreme și în multe locuri. Iar azi era un soare dogoritor care ardea cascheta muncitorului de la ISU, care ardea mâinile celor de pe acoperișuri. Un soare care a strălucit azi intens, s-a văzut tot și care, pentru prima oară, într-o stațiune cum e Moneasa, dar și în localități ca Dezna, Rănușa și altele, era dorit de toată lumea doar pentru că aveau nevoie de el pentru a-și putea repara la timp casele.

Am plecat de acolo închizând casetofonul mașinii pentru a putea auzi „toaca” ce răsuna de la sute, poate mii, de case… și cu gândul că, totuși, speranță există. Altfel, dacă n-ar exista, probabil că nici rândurile de mai sus nu ar mai fi fost scrise…

Mai jos… galeria foto.

Raluca Medeleanu, Mihai Todoca, 18 septembrie 2017, 9:11 PM