sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Avocat din Baroul București prins în flagrant de DNA Timișoara. Vezi despre ce a făcut!

    de Special Arad | 29 aprilie 2014, 9:00 AM | Naţional

    0

    Un avocat a fost prins în flagrant, astăzi, de DNA la scurt timp după ce a primit o importantă sumă de bani pe care ar fi trebuit să o folosească, conform propriilor spuse, să rezolve mai multe dosare penale şi civile. Jurnaliștii de la pressalert.ro susțin că avocatul Elena Ramona Joldeş s-a întâlnit cu clientul şi a primit de la acesta 12.000 lei. Banii ar fi trebuit să ajungă, după cum a susţinut avocata, la preşedintele Judecătoriei Timişoara care ar fi distribuit banii mai departe. Era pentru a treia oară când avocata încasa bani de la client, înainte primind câte 1.000 de lei. Banii au fost găsiţi în geanta avocatei după ce au fost primiţi de la denunţător. Flagrantul de astăzi a fost realizat la o berărie aflată peste drum de Palatul Dicasterial. Anchetatorii au traversat cu ea strada şi au dus-o pentru audieri la sediul DNA Timişoara. Avocata a refuzat să facă prea multe comentarii, susţinând doar că “nu ştiu dacă a fost o greşeală a DNA sau a altcuiva” .

    La ora 23,50, Ramona Joldeș a plecat din sediul DNA Timișoara în arestul Poliției Timiș, după ce pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pe 24 de ore pentru trafic de influență. Aceasta a refuzat să facă orice fel de comentariu. Avocata va fi prezentată, în cursul zilei de marți, Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă.

    sursa: pressalert.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.