joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Avocat din Arad, criză de nervi în toiul nopții în centrul orașului! (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 7 octombrie 2016, 12:49 PM | Știri Arad

    21

    Știri Arad. S-a oprit pe o stradă din centrul Aradului, a coborât din propria-i mașină și a început să înjure. În gând și nu numai… Era un avocat din Arad, unul tânăr, care conduce un BMW Serie 5 (n.r. un „cinciar”, cum spun băieții), de culoare maro deschis – nu știm denumirea oficială a culorii.

    S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 22.30. De data aceasta a fost un avocat, dar putea fi oricare dintre noi. Puteai fi tu, el, ea, pentru că noi… am pățit același lucru. De ce s-a enervat avocatul? Pentru că pe strada Mărășești, imediat după intersecția cu strada Episcopiei, în sensul de mers spre Spitalul Județean, lângă un canal este o groapă imensă care a dat de furcă multor șoferi de mai bine de o lună încoace. Noaptea nu se (prea) vede. Dacă nu cunoști locul, riscul să o lovești este mare.

    Avocatul a lovit acea groapă cu ambele roți de pe partea dreaptă a mașinii. Știm senzația, pentru că și noi am „gustat” din ea. Ai senzația că mașina ta s-a rupt și nu ai cum să nu cobori să vezi ce urme a lăsat „vizuina”… Noi ne-am ales cu o gâlmă… Poate el, avocatul, și-a fisurat janta, și nu credem că e ieftină… Sau poate s-a ales și el cu o gâlmă în cauciuc. Nu știm dacă s-a ales cu daune.

    Avocat fiind, știe cum să își recupereze prejudiciul – dacă există – printr-un proces cu Primăria Arad. Nu este neapărat costisitor, dar te pune pe drumuri. În plus, pierzi și mult timp. Atunci nu ar fi mai bine ca cei de la Primărie care se ocupă de infrastructura municipiului să după o găleată de bitum și să o astupe?

    PS: Ca să fim și mai veridici, ultima inițială a numărului de înmatriculare a mașinii avocatului este „Z” 😉

    Înjurăturile avocatului nu le-a auzit nimeni, nici măcar cei de la Primărie, groapa fiind și azi dimineață tot acolo. Așa că ne-am hotărât să le amplificăm noi ecoul.

    groapa-2 groapa-3

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Simona, nu le amplificam deloc. Ceea ce i s-a intimplat avocatului, ni s-a intimplat si noua. „Am latrat” in van. De o luna tot acolo e groapa si a facut cateva victime, indiferent ca a avut Dacia, Skoda, Mercedes, BMW sau orice altceva. Ideea articolului este ca cei care sunt insarcinati cu acoperirea acelei gropi sa o faca. Iar acum, daca tot i s-a intimplat avocatului, poate expunerea e mai mare si peste o zi doua sa revenim cu o fotografie cu groapa acoperita. Multumim!

        +10 voturi
        +1
        -1
      • Simona esti cea mai tare ! Te legi de baietii de la Special cu comentarii de genu .. ce sa zic ! Orasul arata varza si plin de gropi de iti rupi masina in doua in ele si tu te trezesti sa pui intrebari legate de amplificarea injuraturilor in loc sa te intrebi de ce lucari noi nouse se duc dracului duna cateva luni de folosita . Grapa aceea a rezulta in urma unei surpari dupa ce s-a refacut suprafata de carosabil .. de ce ? Simona ramai tu cu filozofia !

        +6 voturi
        +1
        -1
      • Este alegerea dumneavoastra daca ne mai cititi sau nu. Este ca si atunci cand stati in fotoliu si butonati telecomanda. Nu stiu ce nu intelegeti. Avocatul in cauza a fost doar una dintre „victimele” acelei gropi. Nici nu conteaza identitatea avocatului. Subiectul este altul, dar vad ca sunteti focusată pe altceva. Pe cine e, pe cati ani are, pe ce blugi purta, pe cat a costat masina, etc.
        Chiar nu sunteti deloc in masura sa ne vorbiti despre profesionalism pentru ca felul in care scrieti ne arata ca nu aveti deloc talent jurnalistic. Aici ne judeca altii.
        Ideea articolului, chiar daca ma repet, a fost de a face ceva astfel incat groapa de pe acel drum foarte circulat al Aradului sa fie acoperita. Sper ca m-am facut inteles.
        Sper ca in zilele urmatoare sa revin cu o fotografie cu groapa astupata.

        +9 voturi
        +1
        -1
    1. Cine va judeca, daca nu cititorii?

      Ati terminat articolul cu „injurăturile avocatului nu le-a auzit nimeni, nici măcar cei de la Primărie, groapa fiind și azi dimineață tot acolo. Așa că ne-am hotărât să le amplificăm noi ecoul.” si ati inceput primul comentariu cu „Simona, nu le amplificam deloc”.

      Mai mult nu mai pierd vremea pe aici, sunteti, dvs. domnule Lucian Danila, chiar slab jurnalist.

      --5 voturi
      +1
      -1
    2. Si inca ceva Simona ! Cred ca esti baietel !!! Faptul ca folosesti o identiatate sexuala diferita fata de indentitatea ta reala spune multe … multe …. !!! SI mai lasal pe Lucian sa isi faca treaba cum considera el fiidca un baiat -fetita nu are ce sa ii spuna unui ziarist cum sa isi faca treba ! Nu e domeniul tau de expertiza, tu esti cu altele .. stii tu care !

      +8 voturi
      +1
      -1
    3. Salut. Cam asa a fost, mai puțin partea cu injuratul. A fost cel mult in gând ?. N-am făcut nici o criza (ce rost avea?). De fapt nici nu cred ca am scos vreun sunet. Cine să mă audă? (credeam eu) Asa ca o iau ca pe o licență… jurnalistică ?.
      Dar da, m-am coborât sa vad ce Dumnezeu s-a întâmplat. De la volan nu văzusem nici o groapă. Si cred ca nimeni nu ar putea-o vedea noaptea. De data asta am scăpat fără daune, dar altfel nu ar fi fost prima data ca imi las câteva sute de euro in gropile care sunt din ce in ce mai multe in orașul unde se construiește in linie dreaptă!
      PS – nu e seria 5 ?

      +7 voturi
      +1
      -1
      • Imi pare rau ca va contrazic, dar daune exista. Poate nu vizibile imediat, dar un unghi de fuga tot va trebui facut mai devreme sau mai tarziu, niste bucse si planetare tot cedeaza mai repede dupa asa socuri, deci bani tot va/ne costa gropile astea, care mai nou au aparut peste tot pe drumurile proaspat „reabilitate”. Deci, eu cred, ca e rost de o investigatie mai amanuntita asupra drumarului sau drumarilor astora!

        +4 voturi
        +1
        -1
    4. Vad ca aveti cu totii multe probleme… Asa este, cand traiesti intr-un oras distrus, mediocru si intunecat nu ai cum sa nu o iei pe aratura. Crisparea colectiva din Arad este rezultatul distrugerii si lipsei de perspectiva al urbei in care traim. Si din nou ajung tot la nemernicul de Falca & Co.

      +8 voturi
      +1
      -1
    5. Pffff,singura groapa din Univers a facut „cunostinta” cu masina avocatului care STATI ASA,NU e seria 5,e mai SCUMPA,iar el …..arunca zilnic sute de euro in gropile orasului….P.S.Poate tre’ sa faci zeciuiala BOSS si tu….Foarte modest oricum….

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Petre,bine ai revenit dn Anglia.Unde pielea mea ți-a fugit neuronul?L-ai uitat la birt?De unde scoți tu că a condus neregulamentar?Boule,canalul și groapa sunt pe partea dreaptă dacă mergi spre Intim.În aceeași groapă am dat și eu cu ambele roți din dreapta.S-a întâmplat Luni dimineața.
        Ecranul se ține drept,iar în imagine clădirile trebuie să sta în picioare,șoseaua e în jos nu în sus.Asta dacă cumva nu știi cum trebuie să te uiți la poză….

        0 voturi
        +1
        -1
        • Daca ai intrat si tu cu rotile din dreapta in aceea groapa atunci si tu ai condus neregulamentar,sunt convins ca nu ai permis de conducere ca altfel nu-mi explic cum de nu stii ce semnificatie are marcajul de delimitare a benzilor de circulatie. Eu nu vreau sa te jignesc, cu toate ca ai merita, zici tu foarte bine ceva de Anglia , daca se circula ca si acolo putea sa intre cu ambele roti de pe partea dreapta in groapa respectiva.

          +2 voturi
          +1
          -1
          • Ești tu prea fixist la respectarea regulilor (și sunt aproape sigur că o faci așa doar în scris), dar mulți șoferi (și eu sunt printre cei mulți) se străduiesc să ia între roți capacele de canal. Asta tocmai pt. „a nu da în gropi”! Dar, uneori, e chiar mai rău, din cauza gropilor care apar în jurul ramei capacului de canalizare, ca urmare a „profesionalismului” sau/și a materialelor proaste folosite de către „drumari”!

            0 voturi
            +1
            -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.