Avem o tonă de monede! Scopul campaniei „Cutia cu Monede” a fost încoronat cu succes (Foto/Video)
Campania „Cutia cu Monede” a început în 15 noiembrie. Atunci, în primele ore, se adunaseră deja 2 kg. Zilele au trecut și iată că, înainte de 13 decembrie – termenul limită al campaniei, arădenii au reușit să facă un lucru minunat: să strângă o tonă de monede pentru Spitalul de Pediatrie.
Campania a fost organizată de Poliția Locală Arad, împreună cu Centrul de Excelență Arad, iar tona de monede care și-au propus să o strângă reprezintă echivalentul a 20.000 de euro, sumă pe care aceștia au calculat-o că ar acoperi costurile pentru achiziționarea mobilierului nou în saloanele Spitalului de Pediatrie din Arad.
„În acest moment, avem 1011 kg de monede în această cutie. Nu pot să descriu starea de bucurie, de împlinire, de fericire din aceste momente. Vreau doar să spun că, în fiecare seară când veneam și măsuram cantitatea, mă năpădeau lacrimile de bucurie și de emoție văzând că arădenii veneau cu sufletul curat, într-adevăr convinși că ceea ce fac prin depunerea monedelor pe care le-au strâns acasă merg pentru un scop nobil. Partea veselă a acestei campanii a fost că au participat și voluntarii străini din orașul nostru și au venit și ei cu monede din Peru, franci elvețieni, dolari, euro, forinți, deci am putea spune că a devenit o campanie internațională”, a spus Viorica Graur, directorul general al Poliției Locale Arad, cea care a conceput ideea campaniei.
O inițiativă frumoasă, care a demonstrat că simțul civic și umanitatea nu au rămas doar termeni abstracți ci sunt, în continuare, „ingrediente” ce alcătuiesc sufletele oamenilor.
Ținând cont că data limită a campaniei este 13 decembrie, arădenii care mai doresc să contribuie cu donații, o mai pot face până la data respectivă.
foto / video: Tomck@t
Comentariile portalului
O distincție importantă, știrile sfinte și comentariile libere care se bazează pe știri corecte... dar cine mai ține cont de ele, când „știrile” sunt impregnate de opinii, comentarii ș (...)
Voi nu înțelegeți ca cei din conducerea clubului UTA abia așteaptă sa joace fără spectatori.Abonamentele sunt vândute,nu mai au cheltuieli cu forțele (...)
Oricum Aradul sa distrus! Nu mai există orașul Arad, există comuna Arad, iar după aceste ,, SPECTACULOASE" , alegeri ...va fi ,, Satul Arad "