vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Avantaj Germania? Brazilia și Germania luptă în această noapte pentru un loc în finala Mondialului

    de Lucian Dănilă | 8 iulie 2014, 12:33 PM | Sport

    3

    Super meci la Belo Horizonte. Țările care și-au pus cel mai mult amprenta pe cupele mondiale în istoria lor, Brazilia și Germania, se luptă pentru un loc în finală. „Selecao” are avantajul de a fi gazdă, dar „Manschaft” poate profita de lipsa celor mai buni jucători ai Braziliei.

    Joachim Low, selecționerul Germaniei, analizează partida din semifinale cu Brazilia: „Absenţele lui Thiago Silva şi Neymar se vor vedea. Îmi pare foarte rău că Neymar şi Silva nu pot juca. Sunt doi fotbalişti uriaşi. Cred că acum vom avea un avantaj semnificativ. Ambele absenţe vor influenţa în rău spectacolul de pe teren”.

    Ultima partidă între cele două s-a încheiat cu victoria Germaniei, 3-2, într-un meci amical disputat în luna august din 2011. Iar în ultimul joc oficial, Brazilia s-a impus cu acelaşi scor, într-o partidă de la Cupa Confederaţiilor din 2005.

    Scolari a chemat (iar) psihologul

    Stadionul din Belo Horizonte le trezeşte fiori brazilienilor, mai ales după episodul din optimi cu Chile. Accidentarea lui Neymar şi întoarcerea pe „arena groazei” l-au obligat pe Scolari să apeleze din nou, de urgenţă, la psihologul echipei, Regina Brandao, scrie GSP.ro. Regina Brandao a făcut o pregătire specială cu Willian şi Hulk, fotbaliştii care au ratat penalty-urile cu chilienii.

    Brazilia nu a mai pierdut un meci oficial pe teren propriu din 1975!

    Partida începe la ora României 23.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cerul Braziliei a luat culorile Germaniei! Gesus!!!! 7 – 1 !!! Gesus! Așa bătaie OARBĂ n-am mai văzut! Nemții păreau că se joacă cu cârpe nu cu multipla campioană a lumii!! Măi, șamani: în ce frunza lu pește ați ghicit că iese brazilia campioană? Orice va fi duminică – GERMANIA a ajuns în FINALĂ așa cum am scris în prima zi, 12 iunie 2014!
      Încă așa o bătaie de cuțu-cuțu, uite mingea, nu-i maaai… n-a văzut Brazilia de când e ea cu fotbalul pe pită!
      Germania a jucat singură în arena de la Belo Horizonte!
      8 iulie la Belo Horizonte – Doliu național pt Brazilia!

      1 – 7 BRAZILIA – GERMANIA !
      Termopilați, brazilienii…..

      Deutschland uber alles!
      Dumnezeu a spus ”JA!” . Danke!

      0 voturi
      +1
      -1
    2. ….și mai cred că va rămâne NOAPTE în Brazilia până la următorul campionat mondial…Va curge sânge și lacrimi vor viscoli suspine adânci… Se vor înființa ziare și site-ri ale execuției de pe eșafodul de la ”Belo Horizonte” ! Da nu poți nici să bei o înghițitură de cafea fără să nu scrii ceva… Cum să dai braziliei 5-0 în prima repriză în semifinala campionatului mondial la ea acasă??!!
      De introdus asta în cartea de filosofie a fotbalului.
      Brazilia 8 iulie 2014 a trăit cu o săptămână avans ”Căderea Bastiliei”. Deci Căderea Braziliei sub semnul celor 3 k – Kloose, Kroos, Khedira – plus celelalte panzere, Schurrle, Muller, Schwstger, etc. cireașa de pe tort, NEUER – așa cum am spus.
      Apocalipsa Braziliei s-a numit Germania pe 8 iulie 2014. Nu cred că Neymar și Silva ar fi redus cu mult scorul final…

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.