Au scris istorie! Echipa arădeană Delta Force este campioană mondială la robotică!

    de [email protected] | 24 aprilie 2022, 10:02 AM | IT | Știri Arad | Topic special

    7

    Houston… we have A WORLD CHAMPION! Ieri seara (potrivit orei locale a României), când la Arad s-au stins luminile și s-a adus Lumina Ierusalimului, tinerii arădeni din echipa „Delta Force” au trecut prin momente de bucurie de neuitat în Statele Unite ale Americii: au fost declarați cei mai buni din lume la robotică! Fără nicio exagerare, elevii Liceului Național de Informatică din Arad au făcut istorie!

    „Este greu de descris ce simțim în acest moment! Suntem extrem de bucuroși că am reușit să facem ceea ce mulți credeau imposibil, chiar și noi, am câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Huston!!!”, anunță cu entuziasm echipa Delta Force pe Facebook.

    Arădenii de la „Delta Force” împart titlul câștigat la Campionatul Mondial de Robotică „First Tech Challenge” din Houston (Texas, SUA) cu alte două echipe, cu care au format o alianță în marea finală: „Up a Creek” (din Longmont, Colorado, SUA) și „Java the Hutts” (din Fort Myers, Florida, SUA).

    La Campionatul Mondial din Houston au concurat și echipele Tea-Borgs din Târgu Jiu și InfO1 Robotics din Ploiești, însă în Finala concursului, echipa „Delta Force” a rămas singura echipă nu doar din România, ci din întreaga Europa, majoritatea echipelor finaliste în competiție fiind din Statele Unite ale Americii.

    Cei care formează echipa „Delta Force” sunt Octavian Dragoș Botoșan, Raul Floarea, Cătălin Georgescu, Adrian Albotă, Briana Lucaci, Daria Feher, Raul Munteanu, Robert Rus, Dănuț Tol, Aida Pero, Radu Micle, Mihai Ozarchevici, Sebastian Măcean și Darius Faur.



    Foto sus: echipele câștigătoare

    Foto: Tabelul Campionatului, când Delta Force (având codul 17713) a ajuns în finală

    „Suntem prima echipă internațională care a câștigat campionatul. Suntem mândri că am putut aduce victorie Aradului, României și comunității FTC din România! Dorim să le mulțumim colegilor noștri de alianță Up a Creek și Java the Hutts, cât și echipelor române și tuturor persoanelor care ne-au susținut și ne-au încurajat pe toate rețelele de socializare. De asemenea, mulțumim mentorilor, părinților, sponsorilor noștri, în special sponsorului nostru principal Aptiv și asociației Nație Prin Educație, care a adus concursul în România!”, a mai scris echipa pe pagina oficială de Facebook Delta Force.


    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.