sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Au așteptat alegerile ca să poată divorța. Familia Falcă se destramă!

    de Tudor Bogdan | 10 iunie 2016, 11:30 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    11

    Ceea ce Special Arad a anticipat în urmă cu luni de zile și ceea ce s-a vehiculat în oraș de și mai mult timp la nivel de zvon, se adeverește acum: Gheorghe și Ela Falcă, cuplul care a fost laitmotivul emoțional al cel puțin două campanii electorale, se destramă acum, la cinci zile după ce primarul în funcție a câștigat încă un mandat de primar.

    Pe data de 1 Aprilie, de Ziua Păcălelilor, v-am oferit, mai în glumă, dar mai ales în serios, o „privire prin gaura cheii” în viața tumultoasă a familiei Falcă. Ieri, „profeția” s-a confirmat pe site-ul Judecătoriei Arad, având-o pe Ela Falcă drept reclamant.

    divort falca


     

     

    Titlu principal: Ghiță Falcă s-a mutat! Primarul, în toiul nopții, la blocul Bermo de lângă Kaufland

    falcutza collage1 Aprilie. Ghițăăăă, te-aștept diseară la portiță… Mai știți melodia Cleopatrei Stratan? Primarele nostru, Ghiță, a luat o țeapă mai în urmă cu câteva săptămâni. Am scris atunci cum s-a dus el la broscuța surdă să-i îndeplinească o dorință, dar neînțelegând bine, broscuța, săraca, l-a înzestrat cu talent în… tenis.

    Falcă, Ghiță Falcă, insistă. Nu am dorit asta, că nu ne face nicio plăcere să auzim aceleași povești despre credință și familie (placă ce o rostește peste tot..), dar chiar ne-am intersectat cu el în trafic. Mai mult, mergeam în aceeași direcție. Cel puțin așa credeam. Hop, Tiguanul (AR-11-REP) primarului oprește într-un loc mai ferit în parcarea de la Kaufland. Uau, na ăsta-i mare familist. Uite cum vine el la orele serii – că era trecut de ora 9 PM, și acum ne vine în minte melodia Marinei Voica, Și afară plouă, plouă și-i trecut de ora 9 – la cumpărături. Ni-l și închipuiam la raionul de fructe și salate, mergând la cântar și lipind fiecare bilețel în parte… cu ce i-a dat Ela…

    Na, că nu ne-a fost dat să vedem asta. Direcția lui… ALTA. Ghiță nu se îndrepta spre Kaufland ci tocmai în direcția opusă: blocul Bermo de peste drum. Cu sacoul bleumarin, și cu blugii strâmți pe glezne, cei cu care s-a întâlnit și cu Serghei Bubka, Ghiță a luat-o pâș, pâș spre portița blocului. Nu l-am filmat. Nici nu l-am fotografiat. Era prea întuneric. El a ales așa, că doar nu s-o duce ziua în amiaza mare când e prea ocupat cu problemele orașului.

    Dar ce căutai tu Ghiță acolo, după ora 9? Te-ai mutat? Aaaah, nu te-ai mutat. De fapt îți căutai aura pierdută prin atâtea bătălii politice și administrative, te-ai dus să te mai aduni după întâlnirile cu cetățenii prin cartiere. Poate să bei un ceai. Sau poate nu…

    Din bloc cineva fredona… Ghiță, te aștept la portiță… Și i-a deschis, iar el n-a mai coborât. A trecut o oră, au trecut două, și Ghiță tot acolo. Se pare că l-am subestimat. Totuși, primarul nostru nu e tare în tenis. Lăsa doar impresia. Acum înțelegem de ce a insistat pentru construirea atâtor Kauflanduri prin Arad. A demolat stadioane doar pentru a-și găsi loc de parcare.

    Dar din Kaufland cine ieșea? Chiar atunci, după 9 seara. Era tata socru, chiar Gheorghe Seculici. A fost pe bune la Kaufland. De unul singur, bunicuțul împingea coșul plin cu de toate. Poate că a trebuit să facă el cumpărăturile pentru fiica lui și nepoțică. Așa pățești dacă ginerică ți-e ocupat. Dar oare cum era dacă se întâlneau? Ce își povesteau?

    Nu s-au întâlnit… s-au ratat cu vreo 5, maxim 10 minute…

    Vă întrebați la cine s-a dus Ghiță la blocul Bermo? Nu a fost nimic politic. Nu a avut întâlnire nici cu cetățenii, nici cu tovarășii din partid. Ghiță, însă, pare certat rău cu broscuța surdă. El i-a cerut aura înapoi, or mica vietate, cu handicap auditiv, i-a dat o nouă țeapă.  I-a livrat-o pe… (L)a… ura… Asta a găsit Ghiță la portiță din moment ce a stat atât. Și așa s-a mutat Falcă preț de câteva ore. Când a plecat era mult mai eliberat, golit de toate problemele cotidiene, gata să o ia de 1 aprilie de la capăt, să ne spună despre credință și familie, așa cum ne tot spune de vreo 12 ani și nu s-a săturat.

    Dar nu! Nu, nu, nu… Această știre nu este una de 1 aprilie, ci este una cât se poate de adevărată, una de 31 martie seara.

    HOPA!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sunt curios cine ia casa si cine conturile bancare din paradisurile fiscale.

      După divorț sunt curios cum v-a arăta declarația de avere a lui Falcă.
      Dar bănui că tot o „Făcătură” va fi, ca tot ce atinge acest Faraon Mincinos de Brad.

      Ăștia cu „FAMILIA” de l-ați susținut „acoperiți” în campanie, nu vă simțiți înșelați? Sau nu contează! Dacă vă face directori remunerați de campanii finanțate de Primărie, probabil este ok. Milogilor! Nu v-ar fi rușine să vă fie!

      +15 voturi
      +1
      -1
    2. Femeia a rezistat in casnicie timp de mai multi ani vreme in care sotul ei insista sa faca totul: de la spalatul vaselor, stersul prafului, pana la rearanjarea constanta a mobilei. Ceea ce a pus capac situatiei a fost cand sotul a daramat un zid al casei si l-a reconstruit pentru ca era prea murdar.

      +5 voturi
      +1
      -1
    3. Stiti bancul cu Ela si Ghita ?
      Intr-o dimineata dupe ce se trezeste Ghita, merge asa tantos plin de sine in baie, incepe sa se incoarde in fata oglinzii si striga: Ela !!! Ai vrea sa fi barbat ? La care Ela din dormitor raspunde, Da tu ?

      +18 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.